OARE CHIAR VREM?

Daca vrei ceva ce nu ai avut niciodata, trebuie sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata. Asta nu o spun eu, doar citez unul dintre marii destepti ai lumii… Si o fac, pentru ca ma uit, cu stupoare, la onor electoratul roman, cum de 27 de ani vrea ceva, ce nu a avut niciodata – adica o bunastare „ca afara”: salarii, case, masini, concedii, un stat care sa arate respect cetatenilor, si asa mai departe – dar nu intelege ca facand acelasi – exact aceleasi! – lucruri, la fiecare exercitare a dreptului de vot, alegand, in mod nauc, aceiasi oameni, cu aceleasi programe prafuite, si niciodata implinite, nu au cum sa obtina decat exact ce au obtinut, in atatea randuri, in trecut.

Deja, scuza lipsei de informare, nu mai sta in picioare. Indiferent cat de bine ar controla puterea presa, televiziunile, nu poti sa nu vezi ca traiesti intr-o tara de rahat, in care infractorii fac legea, in care majoritatea oamenilor castiga mai putin decat primeste ajutor de somaj un occidental, in care taxele te indoaie, pana la punctul de rupere, in care totul merge anapoda. Asta este o chestie care se vede, nu trebuie sa vina nimeni sa ti-o spuna. De cate ori ocolesti un rahat de caine, pe strada, de cate ori te doboara mirosul ghenelor de gunoi, o si simti… La fel cum o simti cand „primarele” nu da drumul la apa calda si caldura… In fine, sa spui ca traiesti in Romania, dar nu vezi lucrurile astea, este un semn major de iluzii patologice.

Lasand la o parte votul, ramane neimplicarea in politica, justificata prin „toti politicienii sunt la fel”. Pai, tocmai de asta, desteptule, trebuie sa te implici, pentru ca sa nu mai fie TOTI la fel! Altfel, o sa plangem, generatie dupa generatie, ca nu avem cu cine sa votam. Si in cel mai bun caz, o sa tot votam Raul Mic, pana cand diferenta dintre Raul Mic si Raul Mare o sa fie asa de mica, incat chiar nu o sa mai conteze cu cine votam. Sau, asa cum vedem de ani si ani de zile, se aplica metoda idioata a absenteismului electoral, pentru ca nu avem cu cine sa votam, dar aceiasi oameni, care se plang, daca sunt pusi in fata unui partid nou, fug, rupand pamantul – probabil de frica de a nu ramane fara scuza „nu am cu cine”…

Si uite asa, reciclam si resapam politicieni, ne invartim in jurul acelorasi partide care si-au aratat, timp de decenii, incapacitatea de a face altceva decat instituirea furtului la scara nationala, si visam cai verzi pe pereti, sperand ca nu stiu ce lider pesedist o sa fie mai bun decat predecesorii sai, ca nu stiu ce lider al liberalilor o sa reformeze partidul, ori ca nu stiu ce prim-ministru o sa calce pe batatura majoritatea parlamentara, cea care i-a validat guvernul, si care poate sa-i zboare guvernul, cu o motiune de cenzura, votata in cinci minute… Si mai vrem si o bunastare „ca afara”: salarii, case, masini, concedii, un stat care sa arate respect cetatenilor, si asa mai departe. Sau poate nu vrem, pentru ca daca am vrea asa ceva, am face ceva… Un „ceva” care nu l-am mai facut niciodata.

Lasă un răspuns