TEORIA FURTULUI PRIN PROXY

Ieri, privind adunatura de penali din Parlament, veselia intalnirii lor cu Junker, pupaturile care au debordat de gretosenie, mi-a trecut o idee prin cap – am si postat cateva cuvinte, dar vreau sa o dezvolt. Sa zicem ca esti un politruc de cariera, printr-o tara a Europei de Vest. Te-au scolit ai tai la Eton, sa zicem, pe urma la Oxford (simple exemple, nu ma refer strict la UK), si pe urma, in mod „firesc”, ai intrat in politica. Mai intai, trepadus printr-un partid, pe urma ajungi prin diverse functii din administratia locala, sau guvernamentale, marunte, si astepti sa urci scara politicii: secretar pe la un minister, pe urma ministru, pe urma prim-ministru, sau presedinte, daca tara ta este o republica prezidentiala, ca Franta. Sau si mai grozav, ca nu depinde de un proces electiv, poti sa aspiri la tot felul de functii, in imensul aparat birocratic de la Brussels. Partea buna, cu o asemenea cariera, de birocrat al UE, este ca niciodata nu-ti vei face grija zilei de maine. Partea proasta: nici mare avere nu poti sa faci. Decat daca furi, daca deturnezi fonduri, daca te lasi mituit… Mare dilema: sa ramai cinstit, cu o viata indestulata, dar nu bogat, sau sa te imbogatesti ilegal???

Dilema asta, intr-un sistem ca cele occidentale, nu este o adevarata dilema, pentru ca transparenta gestionarii banului public, presa opozitiei, si insasi societatea civila, sunt tot atea piedici. Politia nu se jeneaza sa aresteze parlamentari, procurorii nu cer aprobari pentru anchetarea politicienilor, iar judecatorii considera o circumstanta agravanta, daca esti politician, si infractor. Asa ca, marile tunuri care se dau prin Europa de Est, nu prea pot fi date in Occident. Asta nu inseamna ca nu vor fi fiind, si in partea aia a lumii, infractori in politica, dar sunt rari. Si in general, sunt prinsi, si trimisi la puscarie. Numai ca, in urma cu aproape trei decenii, lucrurile au inceput sa se schimbe, si cu un deceniu si jumatate in urma, o noua oportunitate de imbogatire a aparut la orizontul politrucilor occidentali, aciuati in structurile birocratice de la Brussels.

Cu aproape trei decenii in urma, tarile Europei de Est ieseau din comunism. Ma rog, este un fel de a zice, pentru ca tot ce faceau, era sa iasa de sub controlul Rusiei: comunismul era inradacinat, bine de tot, in ele – si la unele, asa a ramas, si in ziua de astazi, dar asta este o alta poveste. Pe ruinele sistemelor comuniste, haite de nomenclaturisti comunisti, sau varfuri ale politiilor politice, au preluat franele economiei, sau chiar ale puterii politice, generand sisteme oligarhice, pe care cu nesimtire, le-au numit „democratii”, „capitalism”, „state de drept”. Exceptie notabila a fost Cehia, cu o Lege a Lustratiei, dar in rest, asta a fost tabloul anilor 90. Chestia este ca politrucii de cariera din Europa de Vest, au intrezarit o metoda de imbogatire, fara riscuri pentru ei: se iau tarile din Europa de Est, se introduc in Uniunea Europeana – nu conta ca nu aveau, cel putin la vremea aia, mare lucru in comun cu civilizatia occidentala – si pe urma, prin intermediul politicienilor locali, putea sa inceapa Marea Sifonare a unor sume imense, dinspre tarile est-eruropene, catre buzunarele birocratiei de la Brussels. Simplu, eficient, fara riscuri – nici macar pentru hotii-proxy, care oricum sunt in varful tarilor est-europene.

Daca pun problema asa, o gramada de ciudatenii capata sens. Cum ar fi cea mai mare: accesul tarilor est-europene in UE. Nici macar una nu avea conditii interne, care sa o faca demna de apartenenta asta – nici macar Germania de Est. Nici politic, nici economic, nici social. Pe urma, ignorarea, de facto, a deraierilor infractionale ale claselor politice din noile tari membre ale UE. Am discutat cu polonezi, cu estonieni, lituanieni, letonieni, cehi, slovaci, bulgari, unguri: peste tot, cu mai multa sau mai putina virulenta, dar fatis, la lumina zilei, infractorii din politica sunt la fel ca in Romania, aceiasi „baroni” locali, aceiasi coruptie pe fata, aceleasi „firme-capusa”, care sifoneaza banii bugetelor nationale – ce-i drept, noi „i-am taiat” pe toti… Si totusi, birocratia de la Brussels s-a multumit sa joace rolul cainelui stirb, care latra la ursul care trece. MCV, chestii, dar in esenta, niciodata un mesaj dur.

Si nu in ultimul rand, o discrepanta financiara imensa: in Romania, in ani si ani de zile, se estimeaza ca politicienii au furat intre 100 si 1500 de miliarde de euro. Indiferent cum le estimam averile, indiferent cum presupunem ca si-ar fi pus bani in paradisuri bancar-fiscale, cand adunam, nu ne apropiem, nici pe departe, nici macar de estimarea aia modesta, care trimite la 100.000.000.000 de euro. Ganditi-va, simplificand: la varf, in Romania, sunt cam 1000 de politicieni-infractori, „baieti-destepti”, si alti profitori de calibru mare. Asta ar insemna ca, in medie, fiecare sa aiba averi de circa 100.000.000 de euro, dar realitatea ne arata ca desi au adunat averi mari, furand si deturnand fonduri, nici nu se pune problema sa fie CHIAR asa de bogati. Si atunci??? Simplu: diferentele se duc, pe cai nestiute, in buzunarele birocratilor din varful aparatului de la Brussels. Furtul prin hoti-proxy est-europeni, marea afacere a varfurilor birocratiei UE…

Later edit: Asta NU ESTE o argumentare pentru iesirea din UE, sau pentru alte nebunii asemanatoare!!!

Lasă un răspuns