INAINTE SI DUPA

Decembrie 2016: PMP, PNL, USR (simpla ordine alfabetica), ne explicau in cate feluri PSD si ALDE sunt un blestem pe capul nostru, cat de bine o sa fie daca alegem altceva decat PSD+ALDE – fireste, daca alegem PMP, PNL, USR, in functie de care partid facea pledoaria asta – si cat de apriga o sa fie lupta impotriva PSD+ALDE, in cazul in care Ciuma Rosie castiga alegerile.

11 decembrie 2016: PSD+ALDE castiga alegerile, si opozitia parlamentara este formata din PMP, PNL si USR (subliniez: simpla ordine alfabetica), sau cel putin asa ar fi trebuit. Cinci luni, doua ordonante, si mult #rezist mai tarziu, singura opozitie care se vede in Parlamentul Penal este a unor indivizi – Doru Coliu, Florin Cîţu, si inca alti cativa ca ei – care fac si ei, atat cat este posibil din partea unor oameni, ce ar fi trebuit sa faca opozitia unita.

Intre timp, partidele care ar fi trebuit sa se nasca din Piata Victorie, nu apar – ma rog, sunt ceva tentative, dar deja cred ca momentul a fost (din nou!) pierdut. In schimb, apare premierul-perdea-de-fum, anuntand ca are el o echipa de vajnici marxisti-senepeseaisti, gata sa reformeze Romania – probabil ca dintr-o tara a comunism-capitalismului-de-cumetrie-mafiota, o sa o transforme intr-o tara a corectitudinii-politice-marxist-culturale.

Pe langa tentativele astea nereusite de contracarare a suprematiei PSD, singura opozitie o mai face strada, care (inca) mai reactioneaza la incercarile de violare a statului de drept, savarsite zilnic de catre infractorii din Parlament. Numai ca, in razboiul de uzura, dintre strada si parlamentarii-infractori, strada pierde. Si parlamentarii-infractori stiu asta, asa ca nici macar nu-si mai bat capul sa se prefaca speriati de ce se intampla in Piata Victoriei.

Sa nu uit: de la Cotroceni, Marele Ficus Mut, care a dat senzatia, pentru cateva zile, ca stie sa iasa din ghiveciul prezidential, ba chiar si ca stie sa vorbeasca, face ce stie el cel mai bine: tace. Cu incapatanere, si nici macar nu se mai oboseasca sa urmareasca ceva, cu ingrijorare…

Sigur, mai sunt si oameni care se framanta, vazand tabloul asta grotesc, dar fie ca sunt la mii de kilometri distanta, asa cum sunt eu, si muti altii, fie ca, fiind in tara, asa cum spune vorba aia, „asta le ocupa tot timpul”. Unii incearca sa formeze partide noi, altii sunt prin Piata Victorieo, indeplinind rolul de gardieni ai politicienilor, iar cei mai multi, comenteaza pe Facebook – asta nu rezolva mare lucru, da’ macar ajuta la deacarcarea frustrarilor.

Concluzia? Ma tem ca nu (mai) este nimic de concluzionat, cu exceptia faptului ca daca nu apare MACAR un partid ABSOLUT nou, cu o doctrina din zona dreaptei-conservatoare, capabil sa mobilizeze macar o suta-doua de mii de oameni, spre calitatea de membru, si astfel sa devina o voce demna de luat in seama, ma tem ca nu mai este nimic de facut.

Lasă un răspuns