Arborele libertatii

In lume, oriunde te uiti, vezi ca ceva nu functioneaza bine, ca ceva rau se intampla. Nu intotdeauna este usor de vazut ce se intampla, din ce cauza, ce forte stau in spatele raului – sau Raului, daca vreti – dar senzatia ramane. Este valabil la orice nivel, incepand de la cel mai mic, pana la nivel planetar.

Desigur, o explicatie facila ar fi factorii politici, existenta unei adevarate lupte intrefortele marxismul „democratic”, aducator de saracie, cu „generozitate” egal impartita la toata lumea, si fortele de dreapta, aducatoare de sanse egale de a atinge fericirea, dar care sanse nu pot fi fructificate decat de cei mai dotati. Numai ca explicatia asta nu este suficienta, chiar daca, partial, explica ce se intampla in lume.

Lasand nivelul ala mare, planetar, la o parte, la noi in tara este vizibila consolidarea unei oligarhii, a unei caste conducatoare, in care familii cu radacinile in fosta nomenclatura a statului comunist – activistii de varf ai PCR, securistii din esaloanele superioare – au acaparat puterea, si pe cea politica, si pe cea economica, si pe cea informationala, si „domnesc” cu impunitate asupra unui popor pe care l-au divizat, din randul caruia o mare (cea mai mare!) parte a populatiei active a ales sa plece in alte tari, cu speranta unui trai decent.

Oamenii ramasi in tara, datorita carentelor (pot sa jur ca sunt voite, nu intamplatoare!) din sistemul de invatamant, si absentei experientei de viata intr-o tara normala, sunt in marea lor majoritate (semi)analfabeti din punct de vedere politic si civic, si fie se zbat, ca o gaina decapitata, sa scape de Raul care-i conduce, fie au trecut intr-o stare de prostatie abulica, si accepta orice se intampla in jurul lor, de la masinaria birocratiei de stat, care-i striveste in fiecare zi a existentei lor, pana la infractiunile facute de casta oligarhiei post-comuniste, care nici macar nu-si mai bate capul sa se aacunda de ochii lumii.

Cei plecati afara, ajunsi in contact cu democratiile occidentale, cu statul de drept existent in Occident, au inceput sa deschida ochii, si sa vada exact ce se intampla in tara noastra, dar asta nu ajuta prea mult: nici nu se intampla la toti cei plecati din tara, si chiar daca asta ar fi cazul pentru toti, oligarhia de la Bucuresti a avut grija sa faca legile electorale astfel incat votul celor 4-5 milioane de romani care muncesc in afara tarii sa fie sau irelevant, sau practic imposibil, asa ca sansele ca ei sa schimbe ceva in Romania sunt minore – doar daca, prin nu stiu ce minune, se hotarasca cu totii sa vina sa voteze in tara, casta aia conducatoare ar putea fi maturata de la putere, dar asta este aproape imposibil sa se intample, ganditi-va ca 4-5 milioane de oameni incap in circa 30.000 de curse aeriene, sau in circa 1.000.000 de autoturisme…

In Occident, acolo unde, pe timpul lu’ Ceasca, ascultand Europa Libera si Vocea Americii, credeam ca este Lumea Libera, si tanjeam dupa libertatea de acolo, realitatea este alta: libertatea este limitata de Corectitudinea Politica, de conceptele marxismului cultural, care de decenii, dupa ce a ros la temelia societatii occidentale – flower-power, activism oengist, etc. – incet-incet si-a facut drum spre varful societatii, pana cand a infestat aproape intreaga clasa politica occidentala, si de acolo, s-a raspandit in scoli, in universitati, in lumea marilor afaceri. Acum, aproape oriunde te uiti, de la partide si pana la membrii consiliilor de conducere ale marilor corporatii, gasesti activistii neo-marxismului, care politizeaza totul, si care fie folosesc mijloace extra-judiciare pentru distrugerea oricaror oponenti – ostracizarea, blamarea, pedepsirea administrativa, ar fi printre cele mai uzuale metode extra-judiciare – sau chiar judiciare, pentru ca scoaterea in afara legii a ideilor incomode, prin asa numitele legi de hate-speech si hate-crime (discurs al urii, crima de ura) a facut posibila trimiterea la inchisoare a celor care nu se supun Corectitudinii Politice, si care, in ciuda blamului public la care sunt supusi, se incapataneaza sa spuna ce gandesc.

Din aceasta mlastina politica a neo-marxismului, la fel cum in Romania s-a nascut din mlastina comunista, si in Occident s-a nascut o casta conducatoare, in care puterea se transmite ereditar. Familii de politicieni, familii de persoane publice, cu influenta majora asupra societatii, stau in varful piramidei sociale, si au ridicat baricade aproape de netrecut, care fac mobilitatea pe verticala sa fie din ce in ce mai mica. Visul american, al self-made man-ului a inceput sa devina de domeniul trecutului, cu o singura exceptie notabila: orientarea spre directii agreate de elita conducatoare, caz in care drumul spre varful piramidei sociale este deschis, caz in care colaborarea cu aceasta elita devine inevitabila – vezi cazul pepinierei de afaceri cu iz politic neo-marxist din Silicon Valley, vezi cazul Elon Musk, cel mai bogat asistat social din istorie, vezi cazul gigantilor media, ca Facebook si Google, vezi cazul afacerilor „verzi”, sponsorizate de stat, etc.

Aceasta elita, aceasta casta conducatoare, a nascut un sistem care face imposibila lupta individului impotriva lui. Indiferent daca este vorba despre un organism al statului, sau despre o mare afacere, exista o depersonalizare totala, o imposibilitate de a arata cine, ce individ este responsabil pentru o anumita decizie, mecanismele legale de lupta impotriva sistemului sunt doar niste cercuri vicioase, in care cel nemultumit trebuie sa-si supuna nemultumirea judecatii facute chiar de catre entitatea care a generat nemultumirea, asa ca sentimentul descurajarii in fata acestui sistem este cvasi-prezent in societate.

Peste toate cele de mai sus, cu larga si constienta participare a castei conducatoare, pluteste norul mortal al terorismului islamic, al agresiunii militare rusesti, al razboiul neconventional rusesc, al razboiului economic chinezesc – asta, asa, ca sa nu cumva sa ne plangem de lipsa de amenintari. Nu stiu cat de credibile sunt scenariile conspirationiste, de genul Planul Kalergi, dar clar exista un substrat ascuns, care pare sa coordoneze un atac concentrat asupra Lumii Libere, asa cum era ea prin anii 50-60, impotriva crestinismului, impotriva libertatii individului, impotriva libertatii de exprimare si de constiinta, impotriva democratiei, impotriva statului de drept – daca va inchipuiti ca numai in Romania exista nenorociti care sunt mai presus de lege, va inselati. Cazul gastii Obama-Clinton, cu vanzari de uraniu catre rusi, pentru care sume imense au fost platite familiei Clinton, fie prin intermediul Fundatiei, fie direct, pentru pseudo-conferinte, sau cazul, si mai celebru, cu emailuri top-secret tinute pe un server particular, nesecurizat, sunt exemple suficiente pentru a argumenta teza asta – nu existenta infractorilor la nivel inalt este relevanta, ci faptul ca exista un sistem capabil sa-i protejeze, in ciuda legii…

Tabloul este negru, dominat de fortele Raului, pentru ca despre asta este vorba, in final, despre Cel Rau, despre Raul Absolut, care vrea sa cuprinda Lumea, si sa o transforme intr-un Imperiu al Raului, asa cum a fost, si este in continuare, Rusia, sau China – chiar, nu stiu de ce, dar asa cum nimeni (sau prea putini) nu este dispus sa puna comunismul macar pe aceiasi treapta cu nazismul, ba chiar mai sus, daca tinem cont de crimele comise, tot asa, cand vine vorba despre statele comuniste, China pare sa fie favorizata, exclusa din randul tarilor nenorocite de comunism, desi s-a cladit pe uciderea a 70.000.000 de cetateni chinezi, si se mentine prin uciderea, cu consecventa, a altor milioane si milioane, de-a lungul anilor.

In tabloul asta negru, in ultimii ani, au aparut licariri de lumina, care par sa aduca speranta: forte politice ale Dreptei, au inceput sa castige in alegeri, mai intai in SUA, pe urma in tari europene – Austria, Italia, Polonia – sau in Brazilia. Dar asta inca nu inseamna nimic, Raul este adanc inradacinat, si atunci cand se incearca smulgerea lui din radacini, reactiile sunt violente, dupa cum se poate vedea in SUA, unde presedintele si administratia sa, de doi ani, de la alegeri incoace, sunt hartuiti, asediati, de asa numitul Deep State, sau de mlastina statului neo-marxist, care se intinde din institutiile de la Washington, pans in redactiile mediei mainstream, ori in studiourile de la Hollywood. Victoria asupra Raului nu este implicita, simpla castigare a unor alegeri nu garanteaza asta, Raul asta, precum Hidra, are multe capete, si se pare ca la fel ca in cazul legendei Hidrei, un cap taiat este inlocuit de alte doua capete. Probabil ca, la fel ca in legenda, pana cand gatul de pe care a fost taiat capul nu este cauterizat – prin foc in legenda, prin legi, in cazul Raului de astazi – nu o sa existe victorie. Si daca Raul nu o sa fie invins destul de curand, orice este posibil, de la razboaie locale, religioase, civile, inter-etnice, si pana la conflicte intinse la scara planetara. Se prea poate ca asta sa fie, pana la urma, pasul final, care sa duca la victia Binelui asupra Raului, se poate ca Thomas Jefferson sa fi avut dreptate cand a spus ca arborele libertatii trebuie sa fie udat, din cand in cand, cu sangele patriotilor, si cu sangele tiranilor.

 

Lasă un răspuns