LIBERTATEA DE A UCIDE NU EXISTA!

Pana unde poate merge dreptul unui parinte de a dispune de ce se intampla in viata copilului sau? Sunt un adept infocat al educatie facute de parinti – educatie in sensul transmiterii valorilor fundamentale de viata, sa nu confundam educatia si invatamantul! – dar ce facem daca un parinte are o minte stramba, si in locul valorilor alea pe care le credem implicite, de bun-simt, transmite valori negative, care spun ca este bine sa omori, sa furi, sa inseli, sa fii violent, sa dispretuiesti societatea si regulile ei??? Mai sta in picioare dreptul acelui parinte de a modela caracterul copilului sau? Si daca tentatia de a spune ca nu, acest drept dispare, atunci unde, si mai ales cum se poate trage o linie, care sa evite abuzul statului, interventia brutala in viata oamenilor???

Sau, putem sa luam un alt exemplu, cel al libertatii de constiinta, care ne duce la libertatea religioasa. Ajungem la punctul in care, in cazul unui copil grav bolnav, convingerile religioase ale parintilor sa intre in coliziune frontala cu ingrijirile medicale care ar putea salva viata acelui copil. Ce facem, in acest caz, cu libertatea? Din nou, daca exista tentatia de a zice ca libertatea acelor parinti poate fi anulata, atunci unde ne oprim, pentru a nu ajunge in extrema cealalta, in care autoritati medicale si guvernamentale hotarasca daca mai are sens continuarea tratamentului unui copil, asa cum s-a intamplat, nu demult, in Anglia, unde medicii si statul au impiedicat un cuplu sa faca o incercare disperata de a salva viata copilului lor, cu un tratament experimental???

Buneinteles, nu pot sa ma opresc din intrebarile astea, fara sa ating subiectul vaccinarii copiilor. Este un subiect la fel de spinos ca si cele de mai sus, ba poate chiar mai dificil, pentru ca efectele (ne)vaccinarii nu sunt vizibile imediat, si poate exista, in amvele tabere, o argumentare puternica pentru punctul de vedere al acelei tabere, care sa duca la concluzia ca fiecare are dreptate – evident, dreptate in felul sau, asta ar fi expresia corecta, si asta ma face sa ma gandesc ca trebuie sa existe o eroare fundamentala in felul in care privim probleme de genul celor de mai sus…

Cred ca eroarea pleaca de la faptul ca suntem tentati sa folosim conceptul de libertate si atunci cand are rost, si cand nu are rost. Sau, altfel spus, uitam, atunci cand vorbim despre drepturile parintilor, de a decide asupra lucrurilor care se intampla in viata copiilor lor, drepturi care decurg din faptul ca sunt fiinte libere, a caror libertatea este data de Dumnezeu, ca si copiii lor au aceiasi calitate, de fiinte umane, inzestrate de Creator cu aceleasi drepturi, printre care, la baza, este dreptul la viata, ori la fericire. Si atunci, intrebarile de mai sus incep sa nu mai aiba sens, pentru ca nimeni, nici macar un parinte, nu poate face uz de libertatea lui, pentru a calca in picioare libertatea altcuiva, chiar daca acel cineva este copilul lui. Mai ales daca este copilul lui, pot sa spun…

Atunci cand actiunea unei fiinte umane (sau lipsa de actiune, in anumite cazuri) conduce la moartea altei fiinte umane, este de domeniul unui bun-simt elementar sa considetam ca acea fiinta umana este vinovata de crima de omor, si sa privim actiunea/inactiunea respectiva ca fiind reprobabila. Impingi, din greseala, cu cotul, un ghiveci cu flori asezat pe balustrada balconului, ghiveciul ala omoara un trecator, si faptul ca ai facut asta din greseala nu te face sa nu fii vinovat de moartea acelui trecator. Omor din imprudenta, sau alte denumiri asemanatoare, dar fapta asta, in sine, tot omor se numeste. Atunci, de ce ar fi altfel in cazul in care, actiunea unui parinte, de a impiedica ingrijirile medicale care ar salva viata copilului sau, conduce la moartea acelui copil? Sau in cazul vaccinarii, in care inactiunea ar conduce la moartea copilului sau – ori a altor copii, care nu sunt la varsta vaccinarii, si se imbolnavesc datorita copilului nevaccinat – de ce nu s-ar numi omor? De ce aceste fapte pot fi scuzate, in numele libertatii???

Desigur, nu putem sa imaginam o lege care sa condamne o fapta care inca nu a produs rezultate, si care s-ar putea sa nu produca nici un rezultat condamnabil. Dar putem sa imaginam o lege care, in cazul in care copilul caruia nu i-a fost aplicat un tratament medical, a carui probabilitate de a salva viata este imensa, raportata la cea de esec, moare, ei bine, parintele care a refuzat acel tratament sa infunde puscaria, pe viata. La fel, in cazul nevaccinarii, daca acel copil moare datorita unei boli care a fost eradicata prin vaccinare. Oare cati parinti, in cazul asta, si-ar mai asuma riscul de a ajunge in puscarie, pe viata? Si la fel ca si in cazul infractiunilor la adresa vietii, cati promotori ai ideilor care conduc la nevaccinare, ar mai deschide gura, stiind ca daca si un singur parinte, urmand sfaturile lor, ajunge in puscarie, si ei ajung acolo, pentru infractiunea de instigare la omor??? Nu de alta, dar „libertatea” de a ucide nu exista, si nu poate exista!

Lasă un răspuns