CALEA DREPTEI CONSERVATOARE ESTE PLINA DE CAPCANE

Pentru mine, fara nici un fel de umbra de indoiala, este evident ca Romania, daca este sa iasa la lumina, nu o poate face decat sub conducerea unei forte politice de dreapta, conservatoare, care sa aplice cu sfintenie principii doctrinare conservatoare. Dupa mai mult de sapte decenii de dictatura comunista, sau de guvernare oligarhica comunistoid-securista – putem sa numim asta, fara probleme, o dictatura „de catifea” – singura posibilitate de redresare a tarii noastre, distrusa din toate punctele de vedere, este o guvernare, cat mai lunga posibil, de dreapta.

Totul in jurul nostru este distrus, nefunctional, de la textul constitutional tragi-comic, scris pe genunchii comunistului Iorgovan, si pana la cultura poporului nostru, deformata de deceniile de indoctrinare marxista, urmate de deceniile post-decembriste de tampire institutionalizata. La baza sistemului asta nenorocit, este un maldar de gunoi legislativ. Totul, Constitutie, coduri de legi – cu tot cu noianul de reguli si norme de aplicare ce le insotesc – este o mocirla fetida, gandita si pusa in practica de oligarhia post-comunista, al carei scop este sa sufoce orice tendinta de libertate economica, culturala, ori sociala – bineinteles, asta daca nu faci parte din numita oligarhie, pentru ca atunci, fiind mai presus de lege, mocirla asta nu te atinge.

Pe scurt, o forta politica de dreapta, pentru a scoate tara din mizeria asta, trebuie sa demoleze si sa arunce la gunoi resturile comunistoide din structura statului nostru, si sa reconstruiasca totul, de la zero. Este o sarcina imensa (oricum, mult mai usoara decat orice fel de peticire a sistemului, in speranta ca o sa functioneze normal), dar in acelasi timp, este o oportunitate rar intalnita: reconstructia statului se poate face folosind tot ce este bun in doctrina conservatoare, lasand la o parte principii discutabile, sau care, in contextul socio-cultural romanesc nu ar fi viabile. Asta ar fi, de fapt, marea provocare pentru un asemenea proiect politic: evitarea capcanei reprezentata de aplicarea orbeasca a oricaror principii ale dreptei conservatoare, maimutarirea fara noima a unor modele care, la ele acasa, acolo unde s-au nascut, au avut la baza un alt context social si cultural, si chiar si acolo, se pot vedea rateuri date de aceste principii.

Un exemplu usor de creionat ar fi sistemul de invatamant. Trec peste faptul ca sistemele de invatamant din Europa occidentala sunt infestate de marxism cultural, si toate reformele, din ultimele doua-trei decenii, au avut ca scop transformare sistemelor de invatamant in sisteme de indoctrinare neo-marxista, si ajung la baza acestor sisteme, unde gasim, aplicat din plin, principiul privatizarii scolii – sau mai corect spus, al scolilor nefinantate (partial sau total) din bani publici. De la scoli primare si secundare, si pana la universitati de prestigiu, gasim o mare de asemenea exemple, si evolutia lor, dincolo de paradigma curenta, neo-marxista, de coborare a nivelului programei de invatamant pana la capacitatea de intelegere a celor mai putin dotati copii, merge intr-o singura directie: sacrificarea calitatii invatamantului, in favoarea profitului obtinut din taxele incasate de la studenti. S-a ajuns (exemplul este din Marea Britanie, dar sunt sigur ca este valabil in orice alta tara, doar procentele pot fi diferite!) la stadiul in care, in medie, 84% din cei admisi in facultate nu sunt conditionati de rezultatele obtinute la bacalaureat (Level A in sistemul din UK), ba chiar nici macar de terminarea cursurilor liceale. Asta nu are nici o legatura cu politica, ori cu marxismul cultural: este efectul unui sistem privat de invatamant universitar, al concurentei pe o piata suprasaturata de universitati, in care ultimul refugiu in atragere de studenti platitori de taxe este admiterea conditionata doar de capacitatea de a plati acele taxe.

Un alt exemplu este cel al cercetarii farmaceutice, privata in imens de marea majoritate a cazurilor, in care goana dupa profit conduce, cel mai adesea, la evitarea cercetarii in directia gasirii unor tratamente care sa elimine boli extrem de raspandite – de la herpes la hemoroizi, stiti, chestiile alea care nu omoara, dar nici bine nu iti este daca le ai – si concentrarea pe directia gasirii unor tratamente care sa imbunatateasca doar comfortul bolnavilor, astfel incat piata de desfacere sa ramana constanta, cumpararile sa fie repetitive, pe toata durata de viata a bolnavului. Exemplul acesta, cu mici modificari, poate fi extins in aproape orice domeniu, de la industria auto, in care daca inlaturam zorzoanele tehnologice sclipitoare, gasim o fiabilitate a masinilor din ce in ce mai scazuta, care sa favorizeze vanzarea de piese de schimb, si inlocuirea masinii la intervale de timp din ce in ce mai scurte, si pana la industria gadgeturilor electronice, ori industria software – exemple de manual al fi telefoanele Samsung si iPhone, care de la generatie la generatie, ofera… mai nimic in plus fata de generatia precedenta, sau celebrul Windows XP, care la atatia ani dupa incetarea suportului tehnic, si cu toata fortarea pietei prin licente OEM, este inca in uz.

Ei bine, exemplele de mai sus arata clar ca aplicarea orbeasca a principiilor dreptei conservatoare, a ideilor de stat minimal, de interventie minima/zero a statului in economie – si prin extensie, in invatamant – nu da rezultate neaparat benefice, ba chiar poate conduce la o transformare a unor domenii de importanta vitala pentru o natie, in adevarati factori de distrugere. De fapt, pentru ca inertia sistemului asta, numit societate umana, este imensa, si eliminarea unor anomalii, prin autoreglare, se face in intervale foarte lungi de timp, si extinzand orizontul discutiei, pot spune ca asta este marea provocare pentru orice forta politica de dreapta: pana unde poate ajunge libertatea, indiferent despre ce libertate vorbim, fara sa se transforme in anarhie, ori fara sa genereze sisteme care actioneaza impotriva societatii pe care ar trebui sa o serveasca.

Lasă un răspuns