NON-VALORILE EUROPEI DE ASTAZI

In mod indiscutabil, cancelarul Konrad Adenauer este pilonul principal al fondarii Comunitatii Europene, devenita mai tarziu Uniunea Europeana.  Fiul unui functionar public din Köln, Adenauer a crescut intr-o familie romano-catolică modesta, in care erau promovate: o viata frugala, implinirea datoriei si dedicarea religioasa. Mai tarziu, din postura de cancelar al Germaniei infrante in ultimul razboi mondial, Adenauer a fost impotriva oricaror idei marxiste si a respins notiunea de societate egalitarista. Principala sa tema politica de lider al Germaniei a fost individualismul si domnia legii, statul de drept. El a fost adeptul unei idei fundamentale: statul trebuie sa garanteze cetatenilor un spațiu optim pentru dezvoltarea intelectuala si economica independenta, precum si o protectie absoluta, in temeiul legii. Si asta a stat, in linii mari, la baza formarii Comunitatii Europene, desi pana si partidul sau, CDU, a avut unele socialisme in program, inca de la inceput. Cat despre politica externa, Adenauer a fost un promotor al Aliantei Nord-Atlantice, si adeptul duritatii totale fata de Rusia.

Repede-inainte, cam 70 de ani, si gasim o Uniune Europeana aflata sub hegemonie germana (nu spun franco-germana, Franta a ajuns o simpla marioneta in mana cancelariei berlineze), care respinge NATO, califica SUA ca fiind un inamic al Europei, cumpara gaz rusesc cu ghiotura, desi exista si alternative, are o atitudine servil-impaciuitoare fata de agresiunile Rusiei, si vrea sa transforme tarile Europei in provincii ale Uniunii Europene, iar cetatenii acestor state, in mase amorfe, zombificate prin aplicarea ideologiei marxismului cultural, intr-un proces treptat de distrugere a tuturor traditiilor, limbilor, religiilor, individualitatii, guvernării suverane, familiei, legii si ordinii, pentru a reasambla societatea, in viitor, ca pe o utopie comunista, fara noțiunea de sex biologic, fara moralitate, fara Dumnezeu, fara familii, fara state.

Asta este Uniunea Europeana de astazi, si astea sunt „valorile” ei, bazate pe Corectitudine Politica;

– Privilegierea unor minoritati, prin legi care le pun deasupra oricaror altor legi, si deasupra majoritatii;

– Feminism folosit ca instrument de distrugere a oricarei forme de exprimare a masculinitatii;

– Anti-capitalism feroce si socialism pe scara larga;

– Promovarea imigratiei necontrolate, ca metoda de diluare a natiunilor europene;

– Politica de identitate de gen, ca instrument de anulare a notiunii de sex biologic, pentru a transforma societatea intr-o masa asexuata;

– Orice alt lucru care implică furie si indignare perpetua, neaga răspunderea personala, solicita predarea libertatilor personale in schimbul unei pseudo-sigurante asigurate de un stat-dafaca, si legitimizarea a oricarui lucru ce ar fi, in mod normal, considerat nebunie: eutanasii, prunc-ucidere etichetata avort pana in momentul nasterii, etc. – lista nebuniilor pare sa fie fara sfarsit, nu are rost sa o insir aici.

In esenta, Uniunea Europeana de astazi a devenit contrariul a tot ce inseamna Lumea Libera, si acceptarea non-valorilor promovate de mocirla marxista de la Brussels este echivalentul unei sinucideri culturale, in masa, la nivel continental, iar respingerea hotarata a acestor non-valori este singura cale de a vedea Uniunea Europeana intoarsa la matca ei originala. Asta, chiar si cu riscul destramarii ei, si recladirii – daca o sa mai fie nevoie, in fond, matca ei originala insemna o comunitate de state suverane si independente, aflate intr-un acord de eliminare a taxelor vamale, nu supra-guverne de birocrati nealesi de nimeni. Cat despre pericolul rusesc, un singur acronim este esenta contracararii lui: NATO.

 

CALEA DREPTEI CONSERVATOARE ESTE PLINA DE CAPCANE

Pentru mine, fara nici un fel de umbra de indoiala, este evident ca Romania, daca este sa iasa la lumina, nu o poate face decat sub conducerea unei forte politice de dreapta, conservatoare, care sa aplice cu sfintenie principii doctrinare conservatoare. Dupa mai mult de sapte decenii de dictatura comunista, sau de guvernare oligarhica comunistoid-securista – putem sa numim asta, fara probleme, o dictatura „de catifea” – singura posibilitate de redresare a tarii noastre, distrusa din toate punctele de vedere, este o guvernare, cat mai lunga posibil, de dreapta.

Totul in jurul nostru este distrus, nefunctional, de la textul constitutional tragi-comic, scris pe genunchii comunistului Iorgovan, si pana la cultura poporului nostru, deformata de deceniile de indoctrinare marxista, urmate de deceniile post-decembriste de tampire institutionalizata. La baza sistemului asta nenorocit, este un maldar de gunoi legislativ. Totul, Constitutie, coduri de legi – cu tot cu noianul de reguli si norme de aplicare ce le insotesc – este o mocirla fetida, gandita si pusa in practica de oligarhia post-comunista, al carei scop este sa sufoce orice tendinta de libertate economica, culturala, ori sociala – bineinteles, asta daca nu faci parte din numita oligarhie, pentru ca atunci, fiind mai presus de lege, mocirla asta nu te atinge.

Pe scurt, o forta politica de dreapta, pentru a scoate tara din mizeria asta, trebuie sa demoleze si sa arunce la gunoi resturile comunistoide din structura statului nostru, si sa reconstruiasca totul, de la zero. Este o sarcina imensa (oricum, mult mai usoara decat orice fel de peticire a sistemului, in speranta ca o sa functioneze normal), dar in acelasi timp, este o oportunitate rar intalnita: reconstructia statului se poate face folosind tot ce este bun in doctrina conservatoare, lasand la o parte principii discutabile, sau care, in contextul socio-cultural romanesc nu ar fi viabile. Asta ar fi, de fapt, marea provocare pentru un asemenea proiect politic: evitarea capcanei reprezentata de aplicarea orbeasca a oricaror principii ale dreptei conservatoare, maimutarirea fara noima a unor modele care, la ele acasa, acolo unde s-au nascut, au avut la baza un alt context social si cultural, si chiar si acolo, se pot vedea rateuri date de aceste principii.

Un exemplu usor de creionat ar fi sistemul de invatamant. Trec peste faptul ca sistemele de invatamant din Europa occidentala sunt infestate de marxism cultural, si toate reformele, din ultimele doua-trei decenii, au avut ca scop transformare sistemelor de invatamant in sisteme de indoctrinare neo-marxista, si ajung la baza acestor sisteme, unde gasim, aplicat din plin, principiul privatizarii scolii – sau mai corect spus, al scolilor nefinantate (partial sau total) din bani publici. De la scoli primare si secundare, si pana la universitati de prestigiu, gasim o mare de asemenea exemple, si evolutia lor, dincolo de paradigma curenta, neo-marxista, de coborare a nivelului programei de invatamant pana la capacitatea de intelegere a celor mai putin dotati copii, merge intr-o singura directie: sacrificarea calitatii invatamantului, in favoarea profitului obtinut din taxele incasate de la studenti. S-a ajuns (exemplul este din Marea Britanie, dar sunt sigur ca este valabil in orice alta tara, doar procentele pot fi diferite!) la stadiul in care, in medie, 84% din cei admisi in facultate nu sunt conditionati de rezultatele obtinute la bacalaureat (Level A in sistemul din UK), ba chiar nici macar de terminarea cursurilor liceale. Asta nu are nici o legatura cu politica, ori cu marxismul cultural: este efectul unui sistem privat de invatamant universitar, al concurentei pe o piata suprasaturata de universitati, in care ultimul refugiu in atragere de studenti platitori de taxe este admiterea conditionata doar de capacitatea de a plati acele taxe.

Un alt exemplu este cel al cercetarii farmaceutice, privata in imens de marea majoritate a cazurilor, in care goana dupa profit conduce, cel mai adesea, la evitarea cercetarii in directia gasirii unor tratamente care sa elimine boli extrem de raspandite – de la herpes la hemoroizi, stiti, chestiile alea care nu omoara, dar nici bine nu iti este daca le ai – si concentrarea pe directia gasirii unor tratamente care sa imbunatateasca doar comfortul bolnavilor, astfel incat piata de desfacere sa ramana constanta, cumpararile sa fie repetitive, pe toata durata de viata a bolnavului. Exemplul acesta, cu mici modificari, poate fi extins in aproape orice domeniu, de la industria auto, in care daca inlaturam zorzoanele tehnologice sclipitoare, gasim o fiabilitate a masinilor din ce in ce mai scazuta, care sa favorizeze vanzarea de piese de schimb, si inlocuirea masinii la intervale de timp din ce in ce mai scurte, si pana la industria gadgeturilor electronice, ori industria software – exemple de manual al fi telefoanele Samsung si iPhone, care de la generatie la generatie, ofera… mai nimic in plus fata de generatia precedenta, sau celebrul Windows XP, care la atatia ani dupa incetarea suportului tehnic, si cu toata fortarea pietei prin licente OEM, este inca in uz.

Ei bine, exemplele de mai sus arata clar ca aplicarea orbeasca a principiilor dreptei conservatoare, a ideilor de stat minimal, de interventie minima/zero a statului in economie – si prin extensie, in invatamant – nu da rezultate neaparat benefice, ba chiar poate conduce la o transformare a unor domenii de importanta vitala pentru o natie, in adevarati factori de distrugere. De fapt, pentru ca inertia sistemului asta, numit societate umana, este imensa, si eliminarea unor anomalii, prin autoreglare, se face in intervale foarte lungi de timp, si extinzand orizontul discutiei, pot spune ca asta este marea provocare pentru orice forta politica de dreapta: pana unde poate ajunge libertatea, indiferent despre ce libertate vorbim, fara sa se transforme in anarhie, ori fara sa genereze sisteme care actioneaza impotriva societatii pe care ar trebui sa o serveasca.

AUTONOMIA SI DESCENTRALIZAREA SCOLII

De ce autonomia scolii, de orice nivel ar fi ea, in sensul dorit de conservatori, nu este de dorit sa apara imediat in Romania? Pentru ca, inainte de a ajunge la stadiul in care comunitatile locale sa aiba scoli in care sa se invete conform cu ce cred aceste comunitati ca este mai bine pentru copii lor, sunt aspecte care tin de impotenta civica si financiara a comunitatilor locale sau regionale din tara noastra, care ar face ca o astfel de politica sa fie moarta din nastere. Si mai este un aspect, in felul lui mai important, pentru ca daca lipsa banilor si a coeziunii comunitare pot omora din fasa o asemenea autonomie, acest aspect ar face ca autonomia sa devina un factor de regres, in loc sa ajute noile generatii sa progreseze.

Pana cand, ca natie, nu o sa putem vorbi relaxat despre trecutul nostru, fara tendinta de a umfla, sau chiar de a inventa realizari politice, militare, culturale, ori stiintifice, nu o sa putem vorbi nici despre patriotism, nici despre spirit national. In cel mai probabil caz, am putea doar sa perpetuam si sa accentuam atitudini patriotarde, pline de halucinatii de tip dacopat si gandire filetista, care nu ar face decat sa devenim, intr-o singura generatie, un popor rupt de realitate, caz de manual pentru o ramura a psihiatriei care inca nu s-a inventat: psihopatologia natiunilor.

Pana cand nu o sa putem spune ca orice roman care a trecut prin scoala primara si secundara stie macar notiunile elementare ale istoriei politice si economice a lumii, astfel incat sa poata intelege, fie si la un nivel rudimentar viata politica a tarii, locul ei in geopolitica mondiala, astfel incat sa ajunga un alegator constient de consecintele alegerilor facute de el, nu o sa putem vorbi despre o adevarata viata politica a tarii, si nici nu o sa scapam de tendinta de a idolatriza politicieni, al caror singur merit este ca au fost suficient de smecheri si au avut coatele ascutite si limba capabila de lins dosurile mai marilor de prin partide, astfel incat sa devina, la randul lor, mai marii acestor partide.

Pana cand scoala nu o sa fie complet curatata de orice fel de indoctrinare, indiferent de natura ei, astfel incat cei care invata in ea sa aiba ca unica ocupatie analizarea si invatarea faptelor stiintifice si culturale, ca baza pentru crearea unei adevarate elite intelectuale, care sa duca dezvoltarea stiintifica si culturala mai departe, tot ce o sa obtinem din scoala nu o sa fie decat o masa amorfa de drone analfabete functional, fara valori morale, si incapabile sa genereze ceva nou pe lumea asta. Deja se intampla, uitati-va in jurul nostru, nu numai la noi in tara, ci peste tot in lume: scoala a devenit o gluma proasta, incearca sa se substituie parintilor in educarea morala a copiilor si tinerilor, standardele sunt coborate, astfel incat tot prostul sa ajunga la nivelul studiilor postuniversitare, si rezultatele sunt catastrofale…

Asa ca, dragi conservatori, daca este sa vorbim despre reforma scolii, ar trebui sa vorbim, in primul rand, despre aducerea ei, pentru inceput, de la stadiul malformat de sistem de educatie, in care se afla astazi, inapoi la stadiul sanatos, in care era sistem de invatamant, o sita de cernere a valorilor, si de punere a fiecarui individ pe treapta maxima de dezvoltare intelectuala de care este el capabil. Abia pe urma, dupa ce trece suficient timp pentru ca lucrurile descrise mai sus sa se intample, putem sa vorbim despre autonomie scolara, descentralizarea invatamantului, si plasarea lui sub controlul comunitatilor locale.

LIBERTATEA DE A UCIDE NU EXISTA!

Pana unde poate merge dreptul unui parinte de a dispune de ce se intampla in viata copilului sau? Sunt un adept infocat al educatie facute de parinti – educatie in sensul transmiterii valorilor fundamentale de viata, sa nu confundam educatia si invatamantul! – dar ce facem daca un parinte are o minte stramba, si in locul valorilor alea pe care le credem implicite, de bun-simt, transmite valori negative, care spun ca este bine sa omori, sa furi, sa inseli, sa fii violent, sa dispretuiesti societatea si regulile ei??? Mai sta in picioare dreptul acelui parinte de a modela caracterul copilului sau? Si daca tentatia de a spune ca nu, acest drept dispare, atunci unde, si mai ales cum se poate trage o linie, care sa evite abuzul statului, interventia brutala in viata oamenilor???

Sau, putem sa luam un alt exemplu, cel al libertatii de constiinta, care ne duce la libertatea religioasa. Ajungem la punctul in care, in cazul unui copil grav bolnav, convingerile religioase ale parintilor sa intre in coliziune frontala cu ingrijirile medicale care ar putea salva viata acelui copil. Ce facem, in acest caz, cu libertatea? Din nou, daca exista tentatia de a zice ca libertatea acelor parinti poate fi anulata, atunci unde ne oprim, pentru a nu ajunge in extrema cealalta, in care autoritati medicale si guvernamentale hotarasca daca mai are sens continuarea tratamentului unui copil, asa cum s-a intamplat, nu demult, in Anglia, unde medicii si statul au impiedicat un cuplu sa faca o incercare disperata de a salva viata copilului lor, cu un tratament experimental???

Buneinteles, nu pot sa ma opresc din intrebarile astea, fara sa ating subiectul vaccinarii copiilor. Este un subiect la fel de spinos ca si cele de mai sus, ba poate chiar mai dificil, pentru ca efectele (ne)vaccinarii nu sunt vizibile imediat, si poate exista, in amvele tabere, o argumentare puternica pentru punctul de vedere al acelei tabere, care sa duca la concluzia ca fiecare are dreptate – evident, dreptate in felul sau, asta ar fi expresia corecta, si asta ma face sa ma gandesc ca trebuie sa existe o eroare fundamentala in felul in care privim probleme de genul celor de mai sus…

Cred ca eroarea pleaca de la faptul ca suntem tentati sa folosim conceptul de libertate si atunci cand are rost, si cand nu are rost. Sau, altfel spus, uitam, atunci cand vorbim despre drepturile parintilor, de a decide asupra lucrurilor care se intampla in viata copiilor lor, drepturi care decurg din faptul ca sunt fiinte libere, a caror libertatea este data de Dumnezeu, ca si copiii lor au aceiasi calitate, de fiinte umane, inzestrate de Creator cu aceleasi drepturi, printre care, la baza, este dreptul la viata, ori la fericire. Si atunci, intrebarile de mai sus incep sa nu mai aiba sens, pentru ca nimeni, nici macar un parinte, nu poate face uz de libertatea lui, pentru a calca in picioare libertatea altcuiva, chiar daca acel cineva este copilul lui. Mai ales daca este copilul lui, pot sa spun…

Atunci cand actiunea unei fiinte umane (sau lipsa de actiune, in anumite cazuri) conduce la moartea altei fiinte umane, este de domeniul unui bun-simt elementar sa considetam ca acea fiinta umana este vinovata de crima de omor, si sa privim actiunea/inactiunea respectiva ca fiind reprobabila. Impingi, din greseala, cu cotul, un ghiveci cu flori asezat pe balustrada balconului, ghiveciul ala omoara un trecator, si faptul ca ai facut asta din greseala nu te face sa nu fii vinovat de moartea acelui trecator. Omor din imprudenta, sau alte denumiri asemanatoare, dar fapta asta, in sine, tot omor se numeste. Atunci, de ce ar fi altfel in cazul in care, actiunea unui parinte, de a impiedica ingrijirile medicale care ar salva viata copilului sau, conduce la moartea acelui copil? Sau in cazul vaccinarii, in care inactiunea ar conduce la moartea copilului sau – ori a altor copii, care nu sunt la varsta vaccinarii, si se imbolnavesc datorita copilului nevaccinat – de ce nu s-ar numi omor? De ce aceste fapte pot fi scuzate, in numele libertatii???

Desigur, nu putem sa imaginam o lege care sa condamne o fapta care inca nu a produs rezultate, si care s-ar putea sa nu produca nici un rezultat condamnabil. Dar putem sa imaginam o lege care, in cazul in care copilul caruia nu i-a fost aplicat un tratament medical, a carui probabilitate de a salva viata este imensa, raportata la cea de esec, moare, ei bine, parintele care a refuzat acel tratament sa infunde puscaria, pe viata. La fel, in cazul nevaccinarii, daca acel copil moare datorita unei boli care a fost eradicata prin vaccinare. Oare cati parinti, in cazul asta, si-ar mai asuma riscul de a ajunge in puscarie, pe viata? Si la fel ca si in cazul infractiunilor la adresa vietii, cati promotori ai ideilor care conduc la nevaccinare, ar mai deschide gura, stiind ca daca si un singur parinte, urmand sfaturile lor, ajunge in puscarie, si ei ajung acolo, pentru infractiunea de instigare la omor??? Nu de alta, dar „libertatea” de a ucide nu exista, si nu poate exista!

Arborele libertatii

In lume, oriunde te uiti, vezi ca ceva nu functioneaza bine, ca ceva rau se intampla. Nu intotdeauna este usor de vazut ce se intampla, din ce cauza, ce forte stau in spatele raului – sau Raului, daca vreti – dar senzatia ramane. Este valabil la orice nivel, incepand de la cel mai mic, pana la nivel planetar.

Desigur, o explicatie facila ar fi factorii politici, existenta unei adevarate lupte intrefortele marxismul „democratic”, aducator de saracie, cu „generozitate” egal impartita la toata lumea, si fortele de dreapta, aducatoare de sanse egale de a atinge fericirea, dar care sanse nu pot fi fructificate decat de cei mai dotati. Numai ca explicatia asta nu este suficienta, chiar daca, partial, explica ce se intampla in lume.

Lasand nivelul ala mare, planetar, la o parte, la noi in tara este vizibila consolidarea unei oligarhii, a unei caste conducatoare, in care familii cu radacinile in fosta nomenclatura a statului comunist – activistii de varf ai PCR, securistii din esaloanele superioare – au acaparat puterea, si pe cea politica, si pe cea economica, si pe cea informationala, si „domnesc” cu impunitate asupra unui popor pe care l-au divizat, din randul caruia o mare (cea mai mare!) parte a populatiei active a ales sa plece in alte tari, cu speranta unui trai decent.

Oamenii ramasi in tara, datorita carentelor (pot sa jur ca sunt voite, nu intamplatoare!) din sistemul de invatamant, si absentei experientei de viata intr-o tara normala, sunt in marea lor majoritate (semi)analfabeti din punct de vedere politic si civic, si fie se zbat, ca o gaina decapitata, sa scape de Raul care-i conduce, fie au trecut intr-o stare de prostatie abulica, si accepta orice se intampla in jurul lor, de la masinaria birocratiei de stat, care-i striveste in fiecare zi a existentei lor, pana la infractiunile facute de casta oligarhiei post-comuniste, care nici macar nu-si mai bate capul sa se aacunda de ochii lumii.

Cei plecati afara, ajunsi in contact cu democratiile occidentale, cu statul de drept existent in Occident, au inceput sa deschida ochii, si sa vada exact ce se intampla in tara noastra, dar asta nu ajuta prea mult: nici nu se intampla la toti cei plecati din tara, si chiar daca asta ar fi cazul pentru toti, oligarhia de la Bucuresti a avut grija sa faca legile electorale astfel incat votul celor 4-5 milioane de romani care muncesc in afara tarii sa fie sau irelevant, sau practic imposibil, asa ca sansele ca ei sa schimbe ceva in Romania sunt minore – doar daca, prin nu stiu ce minune, se hotarasca cu totii sa vina sa voteze in tara, casta aia conducatoare ar putea fi maturata de la putere, dar asta este aproape imposibil sa se intample, ganditi-va ca 4-5 milioane de oameni incap in circa 30.000 de curse aeriene, sau in circa 1.000.000 de autoturisme…

In Occident, acolo unde, pe timpul lu’ Ceasca, ascultand Europa Libera si Vocea Americii, credeam ca este Lumea Libera, si tanjeam dupa libertatea de acolo, realitatea este alta: libertatea este limitata de Corectitudinea Politica, de conceptele marxismului cultural, care de decenii, dupa ce a ros la temelia societatii occidentale – flower-power, activism oengist, etc. – incet-incet si-a facut drum spre varful societatii, pana cand a infestat aproape intreaga clasa politica occidentala, si de acolo, s-a raspandit in scoli, in universitati, in lumea marilor afaceri. Acum, aproape oriunde te uiti, de la partide si pana la membrii consiliilor de conducere ale marilor corporatii, gasesti activistii neo-marxismului, care politizeaza totul, si care fie folosesc mijloace extra-judiciare pentru distrugerea oricaror oponenti – ostracizarea, blamarea, pedepsirea administrativa, ar fi printre cele mai uzuale metode extra-judiciare – sau chiar judiciare, pentru ca scoaterea in afara legii a ideilor incomode, prin asa numitele legi de hate-speech si hate-crime (discurs al urii, crima de ura) a facut posibila trimiterea la inchisoare a celor care nu se supun Corectitudinii Politice, si care, in ciuda blamului public la care sunt supusi, se incapataneaza sa spuna ce gandesc.

Din aceasta mlastina politica a neo-marxismului, la fel cum in Romania s-a nascut din mlastina comunista, si in Occident s-a nascut o casta conducatoare, in care puterea se transmite ereditar. Familii de politicieni, familii de persoane publice, cu influenta majora asupra societatii, stau in varful piramidei sociale, si au ridicat baricade aproape de netrecut, care fac mobilitatea pe verticala sa fie din ce in ce mai mica. Visul american, al self-made man-ului a inceput sa devina de domeniul trecutului, cu o singura exceptie notabila: orientarea spre directii agreate de elita conducatoare, caz in care drumul spre varful piramidei sociale este deschis, caz in care colaborarea cu aceasta elita devine inevitabila – vezi cazul pepinierei de afaceri cu iz politic neo-marxist din Silicon Valley, vezi cazul Elon Musk, cel mai bogat asistat social din istorie, vezi cazul gigantilor media, ca Facebook si Google, vezi cazul afacerilor „verzi”, sponsorizate de stat, etc.

Aceasta elita, aceasta casta conducatoare, a nascut un sistem care face imposibila lupta individului impotriva lui. Indiferent daca este vorba despre un organism al statului, sau despre o mare afacere, exista o depersonalizare totala, o imposibilitate de a arata cine, ce individ este responsabil pentru o anumita decizie, mecanismele legale de lupta impotriva sistemului sunt doar niste cercuri vicioase, in care cel nemultumit trebuie sa-si supuna nemultumirea judecatii facute chiar de catre entitatea care a generat nemultumirea, asa ca sentimentul descurajarii in fata acestui sistem este cvasi-prezent in societate.

Peste toate cele de mai sus, cu larga si constienta participare a castei conducatoare, pluteste norul mortal al terorismului islamic, al agresiunii militare rusesti, al razboiul neconventional rusesc, al razboiului economic chinezesc – asta, asa, ca sa nu cumva sa ne plangem de lipsa de amenintari. Nu stiu cat de credibile sunt scenariile conspirationiste, de genul Planul Kalergi, dar clar exista un substrat ascuns, care pare sa coordoneze un atac concentrat asupra Lumii Libere, asa cum era ea prin anii 50-60, impotriva crestinismului, impotriva libertatii individului, impotriva libertatii de exprimare si de constiinta, impotriva democratiei, impotriva statului de drept – daca va inchipuiti ca numai in Romania exista nenorociti care sunt mai presus de lege, va inselati. Cazul gastii Obama-Clinton, cu vanzari de uraniu catre rusi, pentru care sume imense au fost platite familiei Clinton, fie prin intermediul Fundatiei, fie direct, pentru pseudo-conferinte, sau cazul, si mai celebru, cu emailuri top-secret tinute pe un server particular, nesecurizat, sunt exemple suficiente pentru a argumenta teza asta – nu existenta infractorilor la nivel inalt este relevanta, ci faptul ca exista un sistem capabil sa-i protejeze, in ciuda legii…

Tabloul este negru, dominat de fortele Raului, pentru ca despre asta este vorba, in final, despre Cel Rau, despre Raul Absolut, care vrea sa cuprinda Lumea, si sa o transforme intr-un Imperiu al Raului, asa cum a fost, si este in continuare, Rusia, sau China – chiar, nu stiu de ce, dar asa cum nimeni (sau prea putini) nu este dispus sa puna comunismul macar pe aceiasi treapta cu nazismul, ba chiar mai sus, daca tinem cont de crimele comise, tot asa, cand vine vorba despre statele comuniste, China pare sa fie favorizata, exclusa din randul tarilor nenorocite de comunism, desi s-a cladit pe uciderea a 70.000.000 de cetateni chinezi, si se mentine prin uciderea, cu consecventa, a altor milioane si milioane, de-a lungul anilor.

In tabloul asta negru, in ultimii ani, au aparut licariri de lumina, care par sa aduca speranta: forte politice ale Dreptei, au inceput sa castige in alegeri, mai intai in SUA, pe urma in tari europene – Austria, Italia, Polonia – sau in Brazilia. Dar asta inca nu inseamna nimic, Raul este adanc inradacinat, si atunci cand se incearca smulgerea lui din radacini, reactiile sunt violente, dupa cum se poate vedea in SUA, unde presedintele si administratia sa, de doi ani, de la alegeri incoace, sunt hartuiti, asediati, de asa numitul Deep State, sau de mlastina statului neo-marxist, care se intinde din institutiile de la Washington, pans in redactiile mediei mainstream, ori in studiourile de la Hollywood. Victoria asupra Raului nu este implicita, simpla castigare a unor alegeri nu garanteaza asta, Raul asta, precum Hidra, are multe capete, si se pare ca la fel ca in cazul legendei Hidrei, un cap taiat este inlocuit de alte doua capete. Probabil ca, la fel ca in legenda, pana cand gatul de pe care a fost taiat capul nu este cauterizat – prin foc in legenda, prin legi, in cazul Raului de astazi – nu o sa existe victorie. Si daca Raul nu o sa fie invins destul de curand, orice este posibil, de la razboaie locale, religioase, civile, inter-etnice, si pana la conflicte intinse la scara planetara. Se prea poate ca asta sa fie, pana la urma, pasul final, care sa duca la victia Binelui asupra Raului, se poate ca Thomas Jefferson sa fi avut dreptate cand a spus ca arborele libertatii trebuie sa fie udat, din cand in cand, cu sangele patriotilor, si cu sangele tiranilor.

 

RAUL PRIMORDIAL

Un fost agent KGB este pe cale sa devina noul sef al Interpolului. Si situatia asta abominabila ma duce cu gandul la tot ce este rau in lumea asta in care traim. Si daca dau la o parte explicatiile facile, in fiecare caz, la radacina problemei este Rusia. Rusia, care de secole, este golanul planetar, si care, neintrerupt, a incercat, incearca, si probabil ca o sa incerce, si in orice viitor previzibil, sa stapaneasca intreaga lume, indiferent de mijloacele, ori aliatii ei vremelnici.

La apogeu, Rusia a stapanit tot ce insemna URSS, plus lagarul comunist, al tarilor din Estul Europei, si cand comunismul s-a prabusit (NB: teoria mea este ca prabusirea comunismului nu a facut decat sa puna in miscare un Plan B, de pastrare a dominatiei rusesti), intreaga lume a jubilat: domnia Raului se sfarsise. Realitatea, din pacate, era (si este) cu totul alta.

Domnia raului rusesc a insemnat mult mai mult decat URSS si lagarul comunist. A insemnat si crearea unor zone de conflict, cu scopul de a destabiliza, cat mai mult cu putinta, intregi regiuni geo-politice, asa cum este cazul crearii „statului” palestinian, si suportul dat teroristilor Hamas, sau crearea si sustinerea unor state cu regimuri totalitare brutale, sau, atunci cand a fost cu putinta, crearea (sau macar sustinerea) organizatiilor teroriste capabile sa loveasca Occidentul la el acasa. Mai nou, raul rusesc mai inseamna si razboiul hibrid, atacurile informationale, prin mii si mii de canale mediatice care manipuleaza informatia, pana la punctul in care confuzia intre adevar si minciuna devine starea naturala a miliarde de oameni.

Si in ciuda la toate astea, Rusia, in ciuda secolelor de distrugere pe care le are in spate, in ciuda tuturor dovezilor ca este, ca intotdeauna, in spatele raului de pe lumea asta, este tratata ca un stat normal: sta in capul mesei la ONU, este parte la discutii la varf intre statele lumii civilizate, si tot asa… In felul acesta, nu numai ca Raul rusesc este validat, dar este si sustinut, de catre statele civilizate, de catre democratiile reale ale lumii. Asa ca, ajungerea unui criminal kagebist (pleonasm necesar, pentru a sublinia anormalul situatiei!) in varful organismului politienesc international, menit sa lupte impotriva criminalitatii transfrontaliere, nu are de ce sa ne mire. In schimb, ar trebui sa fie o picatura care sa umple paharul, si sa-l faca sa se reverse. Ar trebui sa fie un punct de pornire pentru aducerea lumii la normal:

– in primul rand, tarile civilizate ar trebui sa se retraga din ONU, si sa puna bazele unei organizatii similare cu ONU, dar in care accesul sa fie conditionat de indeplinirea unor criterii minime de libertate si domnie a legii in tara care vrea sa fie parte;

– in mod similar, in cazul Interpolului, retragere si infiintarea unei institutii noi, in care tari ca Rusia, sau Pakistan, sau Iran, sa nu aiba acces, nu de alta, dar sunt generatoare de infractionalitate, inclusiv sub forma terorista, prin politicile de stat puse in practica;

– plasarea statelor din afara acestei zone de civilizatie sub presiuni politico-economice, care sa reteze legaturile dintre ele si Rusia – sau alti sponsori-proxy – pana la falimentarea regimurilor totalitare si a organizatiilor teroristeaservite Rusiei.

– crearea unor forte militare internationale, formate din trupe ale statelor civilizate, care sa sustina militar presiunile politico-economice.

Partea proasta abia acum devine vizibila, dupa enuntarea celor de mai sus: o buna parte din lumea civilizata este, deja, sub influenta Rusiei. Ma refer la Europa,  aflata sub hegemonia Germaniei, condusa de fiurărița Merkel, care madama cancelar este, probabil, cel mai mare succes al KGB, din toate timpurile. Cu exceptia cazului in care Germania este pusa la locul ei, care arvtrebui sa fie de stat cu o putere economica grozava, pe masura geniului tehnologiilor germane, dar cu o pozitie politica umila, pe masura raului provocat lumii, o asemenea punere la punct a raului primordial, numit Rusia, este imposibila.

P.S. Si uite asa, nu numai ca am vorbit despre raul primordial, ci si de sprijinul sau, care a fost, si este, Germania…

 

PUZZLE GERMAN

La inceput, a fost deturnarea UE: prima data, incercata prin referendumuri de adoptare a unei Constitutii pan-europene, si dupa ce a devenit evident ca asa nu sunt sanse, prin adoptarea acelei Constitutii sub forma Tratatului de la Lisabona, care a putut fi ratificat in parlamentele tarilor membre, fara consultarea popoarelor afectate. Discret, la fel cum s-au facut toti pasii de aderare la UE, in majoritatea tarilor europene – este absolut interesant cat de putine tari au tinut referendumuri de aderare… Asa am ajuns sa avem legile facute de o haita de birocrati din Brussels, care nu au nici un fel de reprezentativitate, si care, cel mult, raspund la comenzile date de „stapanii” lor, cei care i-au propulsat in structura birocratica a Comisiei Europene. De acolo, din calitatea lor de Comisari (tare le mai plac marxistilor chestiile astea care implica o comisie si comisari!), produc excretii legislative, care sunt cam singura cale reala de initiative legislative europene. Partea interesanta este ca aceasta structura este astfel gandita incat propunerile varfurilor din aceasta comisie, desi aparent vin de la reprezentantii alesi ai europenilor – Consiliul Europei – in realitate sunt profund influentate de statul cu cea mai puternica influenta politica, bazata pe cea mai puternica economie, care aduce cei mai multi bani in bugetul UE: Germania.

Pe urma, dupa ce acest mecanism a inceput sa functioneze, si statele europene si-au vazut puterea legislativa mutata, de facto, la Brussels (desigur, parlamentele nationale inca mai legifereaza, dar in toate directiile cu adevarat importante, procesul asta este doar un efect de ecou al celor intamplate in Brussels), a aparut, brusc, afluxul de migranti, ambalati si etichetati de cancelaria de la Berlin ca „refugiati”. Milioane de imigranti ilegali au napadit coastele europene ale Mediteranei, intr-o majoritate imensa venind din tari africane care nu s-ar califica, sub nici o forma, ca surse de persoane care sa intre in categoria celor care pot cere azil, si tot intr-o imensa majoritate, barbati. Structura asta, sex/varsta, a ridicat o gramada de intrebari, care pot fi insumate intr-o singura fraza: cum se face ca, din zone in care exista evenimente violente, care determina populatia sa se refugieze (asta este teza oficiala, nu-i asa?), in loc sa plece mai ales femeile, copii, batranii, pleaca spre Europa barbatii in floarea varstei???

In sfarsit, ar mai fi o chestiune: sentimentele profund anti-americane, care par sa fie principalul motor al politicii externe a cabinetelor din Europa de Vest. Cele mai puternice sunt intalnite in Berlin, si in Paris. Berlinul care a fost, de doua ori in razboi cu America, Parisul care a colaborat, asa de frumos, cu Reich-ul nazist, si care, fara americani, ar fi mancat wursti in loc de croasante… Tonul acestui anti-americanism a devenit din ce in ce mai ridicat, depasind, de cele mai multe ori, tonul folosit in condamnarea Rusiei, care in ultimul deceniu a redevenit golanul planetar, asa cum este firea ruseasca – noroc ca s-a petrecut o schimbare de paradigma la Washington, care de doi ani a inchis gura Kremlinului…

Acum, dupa incercari timide de a promova ideea unei armate europene, care sa inlocuiasca armatele nationale, brusc, toate piesele unui mare puzzle geopolitic se aseaza, aproape singure, la locul lor. De doua ori, in ultimul secol, Germania a incercat sa cucereasca lumea, si de fiecare data, in mod logic, primul pas a fost cucerirea Europei. Si tot de doua ori, a esuat, datorita interventiilor americane in Europa. A doua oara, dupa infrangerea Germaniei, a fost infiintat Pactul Nord-Atlantic, al carui scop, a fost definit superb de catre Lord Ismay, primul sef NATO: sa-i tina pe rusi in afara Europei, pe americani in Europa, si pe germani la pamant. Atata doar ca, in ultimele sapte decenii, multe s-au schimbat pe harta geo-politica a Europei: Rusia Sovietica s-a curatat de comunism (nici o bucurie in asta, a ramas Rusia, adica tara care, de la Testamentul lui Petru cel Mare, tot incearca sa cucereasca lumea), tarile din Vestul Europei au fost infestate, incet dar sigur, de un nou virus marxist, cel al marxismului cultural, care dupa ce s-a refugiat in America, din calea nazismului, s-a incubat in universitatile americane, si s-a raspandit in toata lumea civilizata, iar tarile din Estul Europei au trecut din lagarul comunist, in ograda socialismului-capitalist al Europei de Vest, in care numitul virus marxist-cultural este norma politica. Acum, Germania are, de facto, controlul Europei, prin parghii politice si economice. Tot ce-i mai lipseste Germaniei, pentru a fi, din nou, o Germanie expansionista, este o armata redutabila, pe care, in contextul actual, nu o poate dezvolta sub forma unei armate nationale.

Asa incat, solutia este vizibila: se aduc milioane de „refugiati” din tari cu populatii necivilizate, pentru care violenta este un fapt banal, se acorda cetatenii europene, se infiinteaza o armata europeana, in care acesti imigranti pot fi inrolati, si daca adaugam la asta industria germana, capabila, ca de obicei, sa produca orice, inclusiv armament, la un grad de calitate cum numai nemtii stiu sa o faca, si in cantitati cum numai nemtii sunt capabili sa produca, tocmai obtinem o imensa masinarie de razboi germana, cu soldati loiali celor care i-au adus in Europa, si cu resursele unei intregi Europe la dispozitie. Plus arsenalul nuclear francez… Puzzle-ul german este complet, ultima piesa este pe cale sa fie pusa la locul ei, si ce nu a reusit sa faca Hitler, in ani de razboi sangeros, Germania postbelica a reusit sa faca in decenii de prosperitate economica, sub privirile tampe (ca si cele dinaintea ultimului razboi mondial) ale liderilor lumii: Europa, de facto, este la picioarele lor. Si asta este doar primul pas.

EXTREMELE DE NEACCEPTAT

Despre extremismul neo-marxismului, despre telurile nefaste ale stabilimentului marxist-cultural mondial, am tot vorbit: destramarea societatii, asa cum o stim, in principal prin demolarea notiunii de familie, pentru a o putea recladi, cu omul-nou-zombificat, gata sa accepte ideologia marxist-culturala cu bucurie tampa. Cea mai recenta batalie intre acest stabiliment si societate s-a dat la mijlocul lui octombrie, in fata urnelor de vot. O batalie pe care societatea nu poate zice ca a castigat-o, dar nici nu poate cineva sa pretinda ca a pierdut-o: cand din aproape patru milioane de cetateni prezenti la vot, 95% voteaza pentru normalitatea familiei formata prin uniunea dintre un barbat si o femeie, stabilimentul politic, de orice culoare ar fi el, trebuie sa aiba tendinte sinucigase pentru a ignora acest rezultat, chiar daca referendumul nu a intrunit cvorumul.

Dar dupa acest succes moral al societatii, a aparut un fenomen la fel de periculos ca extremismul Stangii neo-marxiste: extremismul religios crestin. Incurajati de acest succes moral, crestinii „hard-core” au iesit la atac, uitand ca referendumul asta nu a fost un recensamant, de nici un fel: nici al crestinilor, nici al dreptei, nici al stangii pesediste, si nici de alt fel. Au iesit la atac, incercand sa impuna, cu forta data de acel procentaj de 95%, lucruri care nu au nici o legatura cu votul oamenilor care au fost la urne, idei care, indiferent cum incerc sa le etichetez, tot spre sintagma „fanatism religios crestin” ma duce gandul.

Un amalgam de filetism si comunism-nationalist feroce, predicat de la „amvonul” virtual al retelelor de socializare de o mare de indivizi erijati in cunoscatori ai dreptei credinte, a navalit din intunericul unde a stat ascuns, dand senzatia ca ne indreptam spre aparitia unei coagulari politice a unui embrion teocratic, dispus, fara rezerve, sa elimine legea laica, si sa o inlocuiasca, fara alte compromisuri, cu legile desprinse din interpretarea pasajelor biblice, asa cum sunt ele vazute de catre acesti predicatori. Sper sa fie doar un val trecator, dar chiar daca ar fi asa, semnalul de alarma trebuie sa ramana activ: nici un fel de extrema nu este acceptabila, indiferent de factura ei.

VALURILE DREPTEI

La inceput, a fost in SUA, si totul a venit fara nici un semn prevestitor pentru Stanga, pierduta in lumea ei halucinanta, in care delirul este confundat cu realitatea, si realitatea este inabusita prin lege. Cu 304 voturi, contra 207, candidatul republican a pus punct unor ani lungi – prea lungi! – in care Stanga Neomarxista a condus SUA, si din pozitia aia, intreaga lume. O victorie nu numai neasteptata, dar care a lasat Stanga naucita: imposibilul se intamplase, in ciuda faptului ca intreaga medie mainstream trasese cu toate tunurile in candidatul republican. Majoritatea tacuta, a carei voce fusese inabusita de decenii, ignorase toate tirurile de demolare a candidatului republican, si votase pentru el, in majoritatea statelor americane. Dreapta – una adevarata, fara alunecari centriste hilare – venise la putere.

Pe malul european al Atlanticului, lucrurile sunt mai complicate, dar aceleasi valuri ale Dreptei incep sa se ridice: Polonia, Austria, Italia, sunt tari in care Dreapta a ajuns la putere, si in alte tari, in care Stanga parea intepenita, pentru totdeauna, in parlamentele lor, Dreapta prinde viteza – cele mai notabile exemple: Suedia, Germania, Danemarca. Si sigur, altele vor urma. Nu va uitati la ce ne arata media mainstream, care in proportie de 99% este a Stangii – sau, oricum, impotriva Dreptei. Ca si in SUA, valurile astea vin din adancurile natiilor care sunt chemate sa voteze, si Stanga, la fel ca in America, continua sa delireze, pretinzand ca aceste valuri nu exista. Se inseala, si in anii urmatori – poate mai putin de un deceniu, poate un deceniu – aceste valuri se vor revarsa in parlamentele lumii.

Cea mai recenta măturare a Stangii, de catre Dreapta, tocmai s-a petrecut in Brazilia. Un presedinte al Dreptei tocmai a invins in alegeri, si cum Brazilia este o republica prezidentiala, urmeaza sa formeze Executivul tarii. Intr-un fel, victoria Dreptei in Brazilia este mai importanta si decat cea din SUA, pentru ca Brazilia este o tara in care efectele guvernarilor Stangii au fost catastrofale – nu la acelasi nivel ca in Venezuela, dar tara aia sud-americana tot in saracie si coruptie se zbate, ca orice tara in care Stanga a fost suficienta vreme la putere. Asa incat, Brazilia poate deveni, poate mai bine decat SUA, un exemplu clar al efectelor benefice ale unei guvernari a Dreptei.

Ce o sa mai urmeze? Nimeni nu este profet, dar si fara darul clarviziunii, este evident ca valurile Dreptei continua sa se reverse in toata lumea, partidele Dreptei castiga, din ce in ce mai mult, adepti si locuri in parlamente, si sper ca acest proces de indreptare a lumii sa se finalizeze cu aruncarea Stangii la cosul de gunoi al Istoriei, acolo unde-i este locul, datorita celor circa 200.000.000 de milioane de oameni ucisi prin grija Stangii, si datorita celor circa 2.000.000.000 de fiinte umane ale caror vieti au fost nenorocite, pentru ca au avut ghinionul sa traiasca in tari conduse de Stanga.

MOCOFANII ACTIVISTI

Cat de des ati intalnit, in viata reala, atei virulenti, gata sa injure toate cele sfinte, sa bage si sa-si scoata in Biserica, preoti, credinciosi, si gata sa-i puna pe cei care nu sunt de acord cu ei la stalpul infamiei??? Cat de des ati intalnit, in viata reala, activisti ai Stangii marxist culturale, care sa-si expuna dejectiile ideologice, cu agresivitate, si sa va eticheteze ca fiind fascist, nazist, misogin, rasist, islamofob, daca nu sunteti de acord cu ei??? Cat de des ati intalnit, in viata reala, activistii legebetisti, care sa-si promoveze ideile anormalitatii, si care sa va eticheteze ca fiind homofobi din Evul Mediu, fanatici religiosi, daca nu sunteti de acord cu ei??? Sunt sigur ca raspunsul este undeva intre niciodata si foarte rar.

Dar daca punem in loc de „viata reala” altceva, din mediul online, raspunsul se schimba: indivizii astia par sa fie peste tot, si au o agresivitate iesita din comun. Aata se intampla pentru ca au in mediul online locul perfect unde pot sa-si exprime frustrarile acumulate in viata reala, in care nu pot debita, cu exceptia unui cerc limitat de persoane care gandesc la unison cu ei, idiotenii care ar incinge spiritele. In viata reala, in cele mai multe cazuri, si in cele mai multe locuri, asemenea ineptii (care formeaza filozofia de viata a acestor nefericiti) ar conduce, in cel mai bun caz pentru ei, la o invitatie politicoasa de a parasi discutia, in cel mai rau caz, la ceva violenta fizica indreptata impotriva celui care le debiteaza, si in cel mai probabil caz, la niste injuraturi zdravene. Si cum sarmanii vor sa fie acceptati de lume, tac, acumuleaza frustrari, pe care ajung sa le reverse unde pot – printre altele, pe feisbucul ala pe care stam atat de mult, si in care repercusiunile sunt minime.

Frustratii astia fac asta pentru ca, de cele mai multe ori, noi, ceilalti, suntem cei care-i lasam sa o faca, angrenandu-ne in discutii fara sens, pe marginea ineptiilor si ticalosiilor excretate de respectivii frustrati, in loc sa-i tratam asa cum am face si in viata reala. Asta se intampla pentru ca, in timp ce respectivii chiar cauta sa aiba o expunere cat mai mare a idioteniilor lor, noua, celorlalti, ne temem si de etichetele pe care ei pot sa le arunce cu marsavie nepasatoare, si de felul in care ne-ar putea eticheta ceilalti spectatori la asemenea discutii, daca am incepe, de exemplu, sa-i injuram ca la usa cortului. Desigur, cineva poate sa spuna ca discutiile civilizate sunt cel mai bun fel de a revolva o disputa de idei. Dar despre ce fel de disputa de idei poate fi vorba, cand interlocutorul debiteaza idei care intra in coliziune frontala cu tot ce-ti este mai drag: Dumnezeu si credinta ta in El, familie si copii, libertate si dreptul tau de a alege cum sa-ti traiesti viata? Nu, asa ceva nu poate fi incadrat in sfera dezbaterii de idei, pentru ca este vorba, de fapt, despre atacuri furibunde asupra valorilor tale de baza. Si atunci, inainte de a va angrena in discutii cu asemenea deseuri ale umanitatii, intrebati-va cum ar decurge „discutia” asta in viata reala, si procedati la fel si online – pe cat se poate, pentru ca interactiunea fizica nu poate exista, si cel mult, pe langa niste injuraturi, puteti sa-i dati ipochimenului, in loc de un sut in fund, un block.

P.S. Eu, de cate ori se poate, daca respectivul mocofan are si o modalitate de a fi contactat in afara mediului online, o folosesc. Nici nu stiti cat de mielusei devin respectivii turbati, daca-i sunati, si le spuneti ca vreti sa continuati discutia la o bere, asa ca o sa-i asteptati cand ies de la munca…

BINELE SI RAUL LA UN LOC…

Sanctificarea si demonizarea par sa fi devenit un adevarat sport national, caruia putin putem sa-i rezistam. Mai ales cand vine vorba despre persoane – stati linistiti, ca ajung si la partide!, avem tentinda sa atribuim calitati angelice sau demonice, in functie de atitudinea acelor persoane fata de ceva ce este pe placul nostru, uitand ca oamenii sunt fiinte de o complexitate uimitoare, si nu pot fi judecati doar dupa un fragment din personalitatea lor – si inca un fragment scos din context!

Sa va dau un exemplu: inainte de referendumul pentru definirea casatoriei, multi oameni si-au facut cunoscuta pozitia fata de acest referendum. Noi, cei din jurul lor, ne-am repezit sa-i incadram in categorii angelice sau demonice, in functie de aceasta pozitionare. Vrea sa voteze DA la referendum? Atunci, clar, este un om cu frica lui Dumnezeu, un bun crestin, om cu vederi conservatoare, anti-neo-marxism, care vede manipularea goarnelor legebetiste, si nu se lasa manipulat. Vrea sa voteze NU la referendum? Atunci, clar, este un marxist ateu, un userist nenorocit, un legebetist, si asa mai departe. Vrea sa boicoteze referendumul? Atunci, in plus fata de cele de la punctul cu „voteaza NU”, mai este si un inamic al democratiei, o goarna legebetista, sau macar un idiot util al acestor goarne.

Ei bine, lucrurile nu stau chiar asa de simplu, si o buna parte din afirmatiile astea nu au nici un sens, pentru ca, de fapt, nu au cu decizia de a vota la acest referendum nici in clin, nici in maneca:

  • Au votat DA nu numai oameni cu vederi conservatoare, ci si pesedisti feroce, ori nationalisti-comunistoizi/fascistoizi.
  • Au votat DA nu numai buni crestini, cu frica lui Dumnezeu, ci si atei.
  • Dupa cum, si in tabara cealalta, tocmai pentru ca a existat un adevarat razboi informational, in care principala arma a fost dezinformarea si manipularea, au existat oameni care, fara dubiu, pot fi considerari buni crestini, sau conservatori, dar care au cazut victime ale manipularii si dezinformarii – ca asta denota o incultura teribila, si un IQ cel mult modest, este alta poveste.

Genul asta de categorisire a cuiva (sau a ceva), pe baza unor atitudini sau actiuni scoase din contextul caracterului lor, este foarte periculos, pentru ca ne face sa confundam Binele cu Raul, sau Raul cu Binele. Un exemplu de manual ar fi USR si Ro+, partide care desi au o atitudine clara anti-PSD, anti-coruptie, nu sunt, in nici un caz, niste partide benefice pentru Romania. Sustinatorii lor, de cele mai multe ori, nu reusesc sa puna aceaste atitudini in context, pentru ca daca ar face asta, ar vedea ca:

  1. Atitudinea anti-pesedism (mai corect asa, ca pesedismul este trans-partinic, nu exista doar in PSD) este normala la orice partid care doreste sa ajunga la putere. Orice partid s-ar afla la putere, pozitia celorlalte partide, care nu sunt la putere, nu poate fi decat anti, de demolare a celor aflati la putere, chiar si atunci cand, in principiu, nu se afla pe pozitii politice fundamental diferite, asa cum este cazul USR si Ro+, care desi nu sunt socialist-comunistoide, sunt socialist-neomarxiste.
  2. Lupta anti-coruptie ar trebui sa fie o componenta normala, setarea „default” a oricarui partid onest, asa ca nu este nimic de admirat in aceasta pozitionare a USR si Ro+. Mai mult decat atat, in cazul particular al acestor doua partide, este util sa ne uitam cine sunt oamenii care stau in varful structurii de partid, si daca facem asta, o sa vedem ca sunt oameni cu pozitii in tot felul de oengeuri de factura marxist culturala, care oengeuri, in cazul in care partide care promoveaza ideologia asta nenorocita (ma refer la marxismul cultural) ar ajunge la putere, ar avea un acces imens la fonduri publice, prin lege, asa ca varfurile acestor partide nu ar avea nevoie de coruptie, pentru a baga mana, pana la cot, in banii contribuabililor

Si lasand la o parte considerentele de mai sus, simplul fapt ca cele doua partide promoveaza o agenda marxist-culturala, care implica instaurarea unui stat bazat pe o politie a gandirii cumplita, ar trebui sa fie un argument suficient ca a spune un lucru bun, cum este „Jos Ciuma Rosie!”, nu te face, automat, sa fii bun. Atunci cand Binele si Raul stau sub acelasi acoperis, acel Bine nu este este decat o pervertire a Binelui, pentru a deveni o unealta in mana Raului. Altfel spus, intr-un butoi cu miere, ca sa-l strice, nu trebuie decat o lingura de pacura. Si in cazul celor doua partide neo-marxiste, al sustinatorilor lor, este exact invers: in niste mari butoaie cu pacura marxismului cultural, „Jos Ciuma Rosie!” si „Jos coruptia!” sunt doar niste amarate de linguri cu miere.

 

good-and-evil1

HIBELE INITIATIVEI „FARA PENALI”

Lasand gluma la o parte, referendumul „Fara penali” are o hiba imensa. Initiativa vrea sa includa in lege urmatorul text:

„Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”

Hiba asta vine de folosirea notiunii de <<savarsire cu intentie>>. Forma a vinovatiei , reglementata in cap. I , t. II, art. 19, C. pen., partea generala. Legea arata ca fapta este savarsita cu intentie cand infractorul: prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte (intentie directa); prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui (intentie indirecta).Intentia cunoaste mai multe modalitati, cum sunt: intentie directa cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui (ex. tradarea, actele de diversiune); intentia este indirecta (eventuala), cand infarctorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, si , desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea procedurii lui (ex. omor); intentia depasita (praeterintentie) este combinatia dintre intentie si culpa cand rezultatul care se produce este mai periculos decat cel asteptat in faza initiala, intentia initiala a faptuitorului a fost depasita.Cu alte cuvinte, praeterintentia exista atunci cand fapta savarsita cu intentie de o persoana a produs si un alt rezultat pe care aceasta fie ca nu l-a prevazut, desi trebuia si putea sa-l prevada, fie l-a prevazut insa a socotit fara temei ca el nu se va produce (ex. loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte).Intentia spontana (dol spontan), cand infractorul prevede rezultatul faptei sale de la inceput, din momentul trecerii la savarsirea ei (ex. lovirea); intentia premeditata (dol premeditat) , cand hotararea de a savarsi infarctiunea a fost luata inainte de inceperea executarii si este concretizata in acte materiale de pregatire (ex. omor premeditat).In teoria si practica judiciara se mai face distinctie intre intentie simpla, intentia calificata, intentia initiala , intentia supravenita.

Citind textul de mai sus, imaginati-va in cate feluri poate fi atacata formularea asta la Curtea Constitutionala. Si pe buna dreptate, pentru ca, moral vorbind, se pot imagina o sumedenie de scenarii, in care o persoana, poate ajunge sa fie condamnata pentru o fapta prevazuta de legea penala, dar sa se afle in situatia in care intentia este din categoriile alea, de aproape-probabil-intentie.

Si ar mai fi o hiba: daca cel condamnat nu a fost condamnat pentru savarsirea unei fapte, ci pentru tentativa, asta face sa fie apt pentru functiile enumerate in initiativa „Fara penali”? Sa zicem ca avem doua persoane, Ion Ionescu, si Vasile Vasilescu:

– Prima, Ion Ionescu este o personalitate publica indiscutabila: medic de renume mondial, savant, membru corespondent la multe academii, scriitor publicat in multe alte limbi, in afara de limba romana, om de afaceri de succes, initiatorul unor actiuni caritabile renumite, pe plan personal, este de asemenea un model, fiind casatorit de 40 de ani, trei copii, nepoti, dar are o problema, pentru ca intr-o seara, asteptand una dintre nepoate sa iasa de la cinematograf, a fost implicat intr-o altercatie cu doi nenorociti care incercau sa-i violeze nepoata, l-a ucis pe unul dintre acestia, si a fost condamnat, cu suspendare, este adevarat, datorita circumstantelor, dar nu mai putin condamnat, la o pedeapsa privativa de libertate. Ce facem, omul ala nu are dreptul sa ocupe o functie in administratia publica?

– Vasile Vasilescu este contabil, si nu straluceste prin nimic pe plan profesional sau personal, intr-o zi se hotaraste sa comita o infractiune legata de ceva deturnari de fonduri, dar este asa de tampit, ca este descoperit inaunte de savarsirea infractiunii, si este condamnat, cu executare, pentru tentativa. Executa pedeapsa, la iesire candideaza pentru Camera Deputatilor (legea nu-i interzice, a fost condamnat pentru tentativa de savarsire a unei infractiuni, nu a savarsit o infractiune!) si ajunge deputat, iar in cadrul Parlamentului, activeaza in Comisia de Finante, sau cum se numeste comisia aia care are legatura cu banul public.

Si aici apar intrebarile de genul: pentru asta am cheltuit zeci de milioane, ca un om precum Ion Ionescu sa nu aiba acces la functii in administratia publica, dar un om ca Vasile Vasilescu sa poata decide soarta banului public, din postura de parlamentar? Desigur, exemplele astea sunt duse la extrem, si un pic improbabil sa se intample in realitate – dar NU COMPLET IMPOSIBIL! – si cum eu nu sunt jurist, sunt sigur ca un jurist de clasa, daca vrea sa demoleze legea asta, poate sa o faca, fara mare bataie de cap…

TO HOLLOWEEN OR NOT TO HOLLOWEEN?

De cate ori se apropie sarbatoarea occidentala numita Halloween, ies la suprafata reactii ale unor romani, care daca nu ar fi hidoase, ar putea trece drept hilare. Nu sarbatorim hăloinul, este sarbatoare satanica, noi slujim un Dumnezeu al luminii, nu al intunericului!!! Bineinteles, totul impanat cu citate din Biblie… Si daca te paste nefericita idee sa le explici ca nu stiu despre ce vorbesc, te trezesti cu priviri incarcate de ura, de stai sa te intrebi oare ce o fi in capul lor… In esenta, in afara de partea carnavaleasca a Halloween-ului, catolicii sarbatoresc All Hollows Eve, adica Sarbatoarea Tuturor Sfintilor, aici intrand sfintii Bisericii Catolice, martirii crestini, si este un moment de pomenire a mortilor pe care-i are fiecare. Pe langa asta, exista si o componenta laica a sarbatorii, venita din perioade pre-crestine, asa cum si noi, crestinii ortodocsi din Romania, avem o gramada obiceiuri – mersul la colindat, cu nimic deosebit de mersul din usa in usa al copiilor occidentali. Nu exista nici o diferenta intre chestia asta, care, repet, este si o sarbatoare crestina, dar si o sarbatoare occidentala laica, un carnaval, daca vreti, si zecile de manifestari de acelasi tip, din Romania. Noi avem mersul cu capra, ei cu dovleacul. Nu exista nici un fel de venerare, nici a caprei, nici a dovleacului…

Pana la urma, si daca ar avea dreptate cei ce demonizeaza un amarat de carnaval (nu au, dar pentru continuarea discutiei, sa zicem ca au) fiecare om este liber sa-si traiasca viata cum este indemnat de propriul lui liber-arbitru, si asta este valabil de la Adam si Eva, pe care Dumnezeu nu i-a facut sa nu vada un anumit pom, ci a lasat la latitudinea lor sa asculte sau nu de porunca lui. Asa ca, daca El nu si-a permis sa incalce liber-arbitrul primilor oameni, cine suntem noi sa spunem altor oameni cum sa traiasca? Eu nu vad, in principiu, nici o deosebire intre un activist legebetist, care vrea sa ma faca sa accept imoralitatile predicate de el, si un activist „crestin”, care in loc sa-si vada de viata lui crestineasca, moare de grija altor crestini, de alta confesiune, si mai moare si de grija oamenilor dintr-o alta cultura, dintr-o alta parte a lumii, indiferent de credintele lor religioase, si gaseste de cuvinta sa vrea sa ma faca sa nu accept influente culturale laice, care nu au nici o legatura cu religia crestina – si cu nici o alta religie practicata in ziua de astazi, daca mai trebuie sa adaug asta.

Lasand aspectele particulare ale acestui fel de comportament, pe mine ma trec frisoane de groaza la orice fel de manifestari de tip politie-a-gandirii, indiferent daca ele vin din partea activistilor atei ai marxismului cultural, din partea activistilor „religiosi”, indiferent pentru ce religie se vor fi zbatand ei, si in general, la orice alta imixtiune in libertate mea de constiinta, si prin extensie, a oricarui alt om. Vedeti, este de domeniul absurdului sa ne simtim lezati de intentiile minoritatii neo-marxistilor de a dezmembra cultural societatea, pentru a o reconstrui in lumina ideologiei lor bolnave, transformand-o intr-o societate zombificata, formata din indivizi obedienti fata de ideologia marxist culturala, obedienta obtinuta prin lobotomizarea gandirii si liber-arbitrului, dar sa nu ne lezeze si reactia inversa, a minoritatii unor fanatici crestini, de a transforma societatea intr-un fel societate puritana, in care interpretarile ad-literam ale Vechiului si Noului Testament sa tina loc de masura morala laica, si orice iese din tiparul gandirii acestor fanatici, sa fie tratat cu violenta ideatica.

Nu cred ca a fi crestin inseamna sa devin predicator impotriva libertatii altora de a gandi, chiar daca eu consider ca respectiva gandire este gresita, atata timp cat acea gandire nu-mi este impusa mie. Nu cred ca pot sa-mi imaginez un drept care sa spuna ca religia, credinta, pot fi impuse cuiva, si cu atat mai putin, impuse prin luari de pozitie agresive. Nu cred ca asemenea manifestari, indiferent cat de numeroase ar fi glasurile care stau in spatele lor, pot fi benefice pentru ideea de libertate a fiintelor omenesti, pentru ca, asa cum am zis mai sus, Dumnezeu ne-a lasat sa avem liber-arbitru, si orice intra in coliziune cu liber-arbitrul oricarui individ, nu poate veni de la Dumnezeu, mai ales cand este vorba de incercari fie de a elimina credinta, sau de incercari de subordona viata laica a societatii unor credinte religioase. Ambele manifestari sunt fete opuse ale aceleiasi monede: intoleranta. Pe mine ma dezgusta si intoleranta marxistilor fata de morala crestina, dar si manifestarile de intoleranta aparute in numele credintei crestine. Vedeti, a existat un caz, in Marea Britanie, in care doua functionare ale unei primarii au fost concediate, pentru ca purtau, la vedere, lantisoare de care atarna un crucifix, si NU AU VRUT sa renunte la ele. Este un caz de manual, daca ar exista Manualul Intolerantei Marxiste – care intoleranta, intotdeauna, se indreapta impotriva crestinilor, ca tot veni vorba, si niciodata impotriva altor credinciosi, ai altor religii. Dar, in egala masura, daca ar fi sa ne imaginam o situatie in care, un credincios al unei alte religii – nu are importanta care, islamica, budista, chiar nu conteaza! – ar fi concediat pentru ca NU VREA sa poarte la gat un crucifix, ar fi la fel de grav…

CHIAR VREM O TARA „CA AFARA”???

Exista o confuzie totala, inclusiv in tarile acestea, referitor la ce fel de oranduire sociala (social order) exista in tarile Europei Occidentale, si majoritatea celor intrebati ar raspunde, cel mai probabil, ca este vorba despre capitalism. Confuzia asta pleaca de la faptul ca in timp ce comunismul si socialismul lovesc violent in proprietatea privata si in piata libera, ce exista acum in tarile Europei de Vest nu ataca, aproape deloc, proprietatea privata, si doar in mica masura ataca piata libera. Este vorba despre marxismul cultural, care a devenit ideologia transpusa in politica de stat a tarilor vest-europene, si asta face ca aceste state sa poata fi categorisite ca fiind state neo-marxiste.

Neo-marxismul incearca sa distruga, prin masuri minore, dar luate constant, si intinse pe decenii, cultura unui popor, pentru a o inlocui cu ideologia marxismului cultural, si efectul final nu este pierderea proprietatii private, ori a pietei libere – cel putin, nu in totalitate – ci pierderea libertatii de constiinta, si a celei de exprimare.

Pentru neo-marxisti, proprietatea privata, piata libera, sunt elemente care sunt absolut necesare, pentru ca in felul acesta, popoarele care sunt supuse ingineriilor sociale specifice marxismului cultural, nu sesizeaza ca incet, dar sigur, societatea, in ansamblul ei, este modificata. Bunastarea capitalista este nu numai o sursa de taxe si impozite, care sa poata sustine aberariile asistentiale ale statelor neo-marxiste, dar si un proiector pus in ochii celor care sunt supusi „re-educarii” in spiritul neo-marxist, fapt ce-i face sa nu perceapa pericolul care se ascunde in bezna din afara luminii proiectorului asta…

Multa vreme, Suedia a fost data ca exemplu de succes al unui fel de socialism-capitalism-cu-fata-umana. Nimic mai fals, pentru ca stoarcerea fiscala a intreprinzatorilor din Suedia, ca si a celor care munces in companiile acestora, au dus, in ultimii ani, la o scadere a nivelului de trai, a bunastarii, la acumularea de frustrari generate de redistribuirea masiva a acestei bunastari catre categorii din ce in ce mai largi de asistati sociali, si cand intre aceste categorii au fost inclusi si imigrantii musulmani, paharul a dat pe dinafara, si „succesul suedez” s-a vazut la ultimele alegeri… Suedia, daca ar fi sa incerc o categorisire, ar fi nu socialista, in sensul clasic al cuvantului, ci o tara neo-marxista, si ca orice tara in care marxismul cultural devine politica de stat, are in ea, mai degraba, un mix de accente fascistoide si comunistoide, peste care pluteste miazma Teoriei Critice. Valabil si pentru Norvegia, partial si pentru Danemarca, si pentru restul tarilor vestice.

In sensul de mai sus, urmatoarele tari europene sunt socialiste/neo-marxiste – ordine aleatoare: Germania, Franta, Italia, Spania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Islanda, Marea Britanie, Finlanda, Austria. Ma rog, gradul de infestare cu virusul marxismului cultural difera, nucleul dur al neo-marxismului este reprezentat de Germania, Franta si Tarile Nordice, dar gasim infectia asta peste tot, pana si in Polonia condusa de dreapta conservatoare, sau in Romania, asa cum este ea de amarata, cu haita de oligarhi infractori in varful ei.

Problema tarii noastre este ca, in confuzia asta, majoritatea celor care spun ca vor o tara „ca afara”, se refera la bunastarea adusa de capitalism, dar dorinta lor este rastalmacita de politucieni, care in locul capitalusmului, mult mai greu de adus din varful condeiului, prefera sa aduca marxismul cultural: reforme in sistemul de invatamant, transformat in sistem de „educatie”(!!!), „libertati” multiculturale, ateism agresiv, parade LGBTetc., si tot restul marlaniilor ingineriei sociale numite Marxism Cultural, care in final, asa cum spuneam mai sus, genereaza un om nou, in care gandirea libera a fost inlocuita cu o gandire „cooperatista”, de stup. Si asta nu are cum sa-i deranjeze pe oligarhii infractori din varful politicii romanesti, si cu atat mai putin pe cei care conduc asaltul neo-marxist asupra Romaniei: USR, Ro+, si haita de oengeuri marxist-culturale.

CIOLANUL POLITIC

Cineva, un om politic- nu ma refer la un cineva anume – dintr-un partid mic, de dreapta, sa zicem ca-si declara intentiile politice pentru urmatoatele alegeri, iar aceste intentii includ, in primul rand, indepartarea stangii de la putere. Care este prima reactie a electoratului neutru? Simplu: eternul si arhicunoscutul „Altul care alearga dupa ciolan!”. Care, la prima vedere, are logica: TOTI politicienii romani – sa ma ierte cei doi-trei care nu intra in acesti TOTI, dar nu am de ce sa ma incurc in amanunte – din 1989 si pana astazi, au facut politica DOAR pentru „ciolan”.

Atata doar ca logica asta este stramba! In primul rand, un politician de dreapta, nu prea are cum sa viseze „ciolane” politice, nu de alta, dar dreapta tocmai prin asta este complet diferita: nu ofera „ciolane” nimanui – nici pomanagiilor electorali, nici pomanagiilor bugetari, nici unor firme-capusa, si nici macar politicienilor. Dreapta, ca sa fie dreapta si nu stanga, nu „da” nimic: nici mariri de salarii, pentru ca asta este treaba patronatului – chiar daca patronatul ala este statul – si nici alte aiureli socialiste: ajutoare, stipendii nejustificate, si asa mai departe. Dreapta face un singur lucru, pe plan intern: descentralizeaza guvernarea, lasand comunitatile sa aiba un cuvant de spus, si astfel reduce la maxim aparatul de stat si impozitele. Pe plan extern, acolo este adevarata menire a dreptei: sa-si apere natia, si sa-i promoveze interesele, cu toata taria si priceperea.

In al doilea rand, chestia asta, cu „ciolanul” cautat de politicienii de dreapta, este complet ilogica, si din alt punct de vedere: daca cineva vrea sa profite de politica, atunci poate proceda CU MULT MAI SIMPLU, mergand pe mana partidelor existente in Parlament. De ce sa se chinuie cineva, sa inlature un sistem, care i-ar aduce numai foloase, daca s-ar lasa in voia lui? Ma rog, singurul motiv valid, in cazul asta, ar fi ca respectivul chiar vrea sa schimbe acel sistem, si atunci, iarasi chestia cu „Altul care alearga dupa ciolan!”, chiar nu merge. Parerea mea? Cei care arunca tembelismul asta, ori sunt, direct sau indirect, conectati la imensa ciolaniada din politica romaneasca, si se tem sa nu piarda ciolanul, fie sunt simpli idioti utili ai acestora, care repeta, ca un ecou, ce se aude in jurul lor…

MOMENTUL ADEVARULUI PENTRU RUSIA

Un sat medieval. Un taranoi, cu bata in mana, face legea, printre familiile de sateni. Bate, fura, violeaza, fara frica de a fi pedepsit. In timp, si-a facut si cativa „aliati”, dintre scursorile satului ala. Totul pare sa mearga perfect, pentru taranoiul-bataus, si banda lui de scelerati. Pana intr-o zi, in care noul senior al locului- cel vechi fusese maturat de o revolta – auzind de o crima facuta de unul din banda taranoiului, hotareste este o greseala lasarea unei asemenea hahalere sa terorizeze acel sat, si insotit de cei cativa cavaleri de la curtea sa, si de cei o suta de arcasi ai sai, se duce in sat, si-l pedepseste pe cel care a facut crima. Nu pe taranoiul-bataus, ci pe acel individ din banda lui de golani cu muschi. O face cu siguranta pe care o poate da constiinta faptului ca forta ta militara este de 10 ori mai mare decat a adversarului. Si taranoiul-bataus ramane fara replica.

Exact asta s-a intamplat in zorii zilei de ieri: batausul planetar, care este Rusia, si unul dintre aliatii lui, adica regimul dictatorial Assad, au primit o palma peste bot, data de mana inmanusata in zale a unui cavaler: SUA. Ce mai poate sa faca acum, taranoiul rusesc? Probabil ca, in afara de gesturi de fanfaronada, nimic. Nu de alta, dar cand ai un produs intern brut, cam cat al orasului New York, iar armata ta este o gramada de fiare vechi, cam asta poti sa faci. Uitati care este forta militara a SUA, comparata cu cea a Rusiei:

POPULATIE:: 331.000.000 vs 142.000.000

CAPACITATE DE RECRUTARE: 145.000.000 vs. 70.000.000

PERSONAL MILITAR ACTIV: 1.400.000 vs. 760.000

AERONAVE: 13.444 vs. 3.547

AVIOANE DE ATAC: 2.785 vs. 1.438

AVIOANE DE VANATOARE: 2.300 vs 750

ELICOPTERE: 6.000 vs. 1.200

ELICOPTERE DE ATAC: 950 vs. 470

PORTAVIOANE: 15 Vs. 1

Cam asta este „puterea” Rusiei: cea a unui taranoi.

VESTUL SALBATIC…

Am sa las, pentru o clipa, subiectele politice, si am sa spun ceva despre lumea „corporate” a IT-ului. Aplicatii care „crapa”, telefoane destepte, care devin inutilizabile fix cand depasesc termenul de garantie – oricum, nu conteaza, deja sunt depasute, daca aveau procesor cu 4 „core”-uri, acum au aparut octa-core, sau naiba mai stie cate…

Ca veni vorba de telefoane destepte: au putere de calcul cat nu avea calculatorul pe care, cu ani in urma, rulam, fara probleme, Adobe Creative Suite 3, dar aplicatiile care ruleaza pe ele, in afara de interfata grafica, ar putea rula, linistite, si pe un procesor Intel 8086, din 1976…

Ca veni vorba de Adobe CS: mai nou, programele astea imense, care fac parte din numita suita, sau altele, de aceiasi talie, de o complexitate pe care doar un programator poate sa o inteleaga cu adevarat, au inceput sa fie „alintate” cu o nou denumire, preluata din lumea telefoanelor destepte: apps… Este ca si cand ai avea un tigru, pe post de animal de companie, si dupa ce ani de zile a avut un nume pe masura, ai incepe sa-l strigi Patrocle. Unde gasim „alintul” asta stupid? In cel mai raspandit sistem de operare: Windows…

Ca veni vorba de Windows: daca pana acum va plangeati ca alte versiuni erau stupide – cam de la Vista, incoace – hai sa va vad ce spuneti de un sistem de operare care va crede EL stupizi, si nu mai da mari optiuni de setari fine utilizatorilor. Nici macar atunci cand vine vorba de MOMENTUL cand VREA sa se actualizeze…

Ca veni vorba de actualizari: a fost o vreme, cand firmele de software, cand vindeau un produs, era un produs finisat, pana la detaliu. Functiona, fara greseli, indeplinind exact functia pentru care era proiectat. Nici nu se putea altfel, in epoca in care calculatoarele aproape nu vedeau cum arata Internetul, si cand erau, totusi, conectate, foloseau un modem care asigura o conexiune de 56kb… Pe urma, incet incet, o data cu ieftenirea si marirea vitezei de descarcare, au aparut actualizarile: mai un bug, mai o actualizare de securitate, si tot asa, de te intrebi ce dracu ai cumparat, un produs finit, sau un proiect in plina dezvoltare, si ce mama naibi esti: client, sau angajat care testeaza programul respectiv…

Ca venu vorba de cumparat: programele nu au fost, in marea lor majoritate, niciodata vandute. Expresia folosita, pentru a descrie ce obtii, in schimbul banilor platiti, este „licenta limitata de utilizare”. Cum ar fi, daca ati cumpara o carte, si pe ultima coperta ar scrie „Pret: 10 lei, pentru o licenta limitata de utilizare”??? Eventual, limitata in timp: un an, dupa care, gata, nu mai ai voie sa citesti cartea aia, ca astia sunt termenii si conditiile licentei…

Ca veni vorba de termeni si conditii: cum ar fi sa cumperi o carte tehnica, un manual pentru calcule de rezistenta in industria mecanica, sau a constructiilor, si pe prima pagina, ar trona o trimitere la niste termeni si conditii de utilizare, care trebuie sa fie agreati de tine, daca vrei sa citesti cartea pe care DEJA ai dat bani, si daca in acesti termeni si conditii gasesti ceva de genul „Folosirea informatiilor din aceasta carte se face pe propria raspundere a cititorului, si orice inadvertenta tehnica, stiintifica, sau de alta natura, care ar putea sa conduca la calcule cu rezultate eronate, nu poate fi imputata autorilor.”?

In fine, putem sa mergem, din vorba in vorba, la nesfarsit. Ideea este ca de cateva decenii, lumea IT (si nu numai ea, aici intra cam tot ce inseamna lumea tehnologiilor de varf) se afla intr-o perioada asemanatoare celei in care era civilizatia Vestului Salbatic. Si ar cam fi timpul sa trecem de ea, si sa intram intr-o epoca mai civilizata, in care cei care vand – echipamente fizice sau programele care dau „suflet” acestor echipamente, de la sisteme de operare ori programe cu diverse aplicatii practice, si pana la maruntele app-uri, care te anunta, triumfatoare, ca ai fact 10.000 de pasi – sa devina, cu adevarat, responsabilizati fata de cei care cumpara, asa cum sunt, de decenii, producatorii auto. Nu de alta, dar riscam sa ajungem sa conducem masini, in al caror contract de cumparare sa scrie, la capitolul „Termeni si conditii”:

– Licenta limitata de utilizare, reinnoibila anual
– Folosirea franelor se face pe proprie raspundere, si nu se garanteaza eficienta lor in oprirea masinii
– Actualuzarile elementelor care compun masina, este la discretia producatorului, atat ca moment, cat si din punct de vedere al elementelor actualizate

Asta asa, ca tot am adus vorba…

P.S. Si subiectul asta, pana la urma, tot de politica este legat, pentru ca magariile de mai sus nu ar fi posibile fara acceptarea lor de catre factorii politici.

SUBIECT DELICAT

Sa spunem ca, intr-un fel sau altul, scapam de oligarhia post-comunista, indiferent in ce partid se afla ea. Ma rog, cu tot ce inseamna asta: majoritatea se duc la inchisoare, cu pedepse pe masura nenorocirilor facute, averi confiscate, etc. Problemele ramase, ca dupa un razboi civil, sunt mai greu de rezolvat, decat sa castigi razboiul. Pentru ca noi asta avem, de fapt: un razboi civil, nedeclarat, si fara lupte de strada, dar nu mai putin razboi, intre doua factiuni principale ale societatii: cei care vor schimbarea Romaniei, intr-un stat de drept, in care nimeni sa nu fie mai presus de lege, si cei care, in masura mai mare, sau mai mica, sunt beneficiari directi ai sistemului asta corupt.

La pragul de sus al acestor beneficiari, este turma de bugetari privilegiati, aflati in posturi care favorizeaza, datorita legislatiei strambe, obtinerea de foloase ilegale, din exercitarea atributiilor de serviciu. Functionari ANAF, politisti, jandarmi, procurori, judecatori, functionari prin tot felul de alte inspectorate si agentii, acestia s-au obisnuit, de decenii, sa „completeze” salariul, cu spagile care curg, ca dintr-un Corn al Abundentei infractionale, spre buzunarele lor. Ei detin functii-cheie, in organisme care asigura functionarea statului, si o colaborare a lor, in reformarea sistemului care-i face sa fie mici zei, pe tarlaua birocratica pe care o administreaza, sau pe strada, in cazul structurilor de forta, este absolut improbabila.

Pragul de jos, este format din cei care culeg resturile, ramase in urma jafului: pensionari care se bucura pentru orice suta in plus la pensie, asistati sociali, care tot asa se bucura, atata timp cat primesc asistenta sociala, ori semi-analfabetii care, probabil ca instinctiv, stiu ca o schimbare a sistemului i-ar lasa in afara jocului, in care acum sunt prezenti, in ciuda imbecilitatii in care se tavalesc.

Ei bine, cu astia, ce facem? Ca sunt cateva milioane bune…

SALAM CU SOIA

Ale naibii coincidente: simultan cu mitingul de ieri, o gramada de „duoamne”, s-au hotarat sa-mi atraga atentia ca „nu am mancat salam cu soia”. Femei cu frica lui Dumnezeu, care au profilul plin cu iconite. Si floricele, iepurasi si copilasi care-ti ureaza „Noapte buna!”. Si care, brusc, desi nu am auzit de ele, din ziua in care am primit o notificare ca vor sa fim amici virtuali, vin sa-mi arunce in fata lectii de patriotism. Cred ca astea sunt parte din „milionu’ lu’ Dragnea”… Am mai scris despre postacii-conserva, profile anoste, care brusc, atunci cand se activeaza, schimba subiectul postarilor, au pagina plina de chestii pro-PSD, anti-Occident, si incep sa faca pe troll-ii. Nu este cazul asta, astea, pur si simplu, sunt echivalentul idioatelor care, cu ani in urma, cantau celebrul „Iliescu te votam, te votam cu neamul, ca sa moara de necaz, Ratiu si Campeanu!”. Atata doar ca, acum, necazul este in curtea lor: PSD moare – daca nu cumva este, deja, un cadavru politic.

Oamenii astia – la mine s-a intamplat sa fie femei – sunt de inteles, si cand spun asta, nu inseamna ca am ceva simpatie, ori ca empatizez cu ei. Universul lor, care pe atat de multi ne-a impins sa plecam din tara, se prabuseste. Si in afara de acel univers pesedist, in care au trait toata viata lor, nu cunosc nimic, nici macar din auzite. Pentru ei, chiar este un fel de sfarsit al lumii. Asa ca devin agresivi. Spunea cineva ca azi, in drum spre munca, s-a uitat, cu atentie, la cei de varsta a treia: sunt bulversati, rai, agitati. Ghinion, vorba unui Ficus celebru… O tara intreaga, de o saptama intreaga, a cantat prohodul lumii lor, si ei, de data asta, sunt la fel de neputinciosi, cum erau, cu 27 de ani in urma, cei batuti de mineri. Nu au decat sa se resemneze, si sa faca loc schimbarii. Cat despre cei care nu sunt in tara, plecati fiind din cauza Ciumei Rosii, pe care ei, acesti bieti natangi pesedisti, au generat-o, cu analfabetismul lor politic, ei bine, nu cred ca cineva, care in ciuda faptului ca ar putea sa-si vada linistit de noua viata pe care a inceput-o in Occident, si in care, majoritatea s-au realizat, dar care totusi tremura de emotie si fericire, vazand ce se intampla in tara, vor fi descurajati de asemenea reprosuri. Noi ramanem romani, si nici un fel de venin, indiferent de unde ar veni, nu o sa ne faca sa ne renegam tara.

Dupa ce PSD va fi trimis la cosul de gunoi al istoriei, unii dintre noi o sa ne intoarcem acasa. Acestia, vor aduce cu ei, civilizatia occidentala. De fapt, nu cu ei, mai corect ar fi spus „in ei”. Vor sti ce sa ceara de la autoritatile locale, vor sti ce sa ceara de la guvernanti, si vor incerca sa faca, aceia care vor ajunge sa faca parte din aceste autoritati, ce au vazut si experimentat in Occident. Vor munci, asa cum s-au invata sa faca in Occident, cu simt de raspundere, indiferent daca vor fi angajati sau antrepenori. Si se vor alatura motorului schimbarii, care acum duduie in tara. Altii, chiar daca nu se vor intoarce, fizic, sa locuiasca in tara, vor face si ei parte din schimbare. Poate vor infiinta companii, in tara, extinzand afacerile pe care le fac aici, in Occident, si acasa. Si asta va genera locuri de munca, si implicit, bunastare. Poate se vor implica, de la distanta, in viata cetatii, in feluri pe care nici macar nu le imaginam: in fond, lumea virtuala, in anumite domenii, a anulat diferenta dintre cel care sta pe malul Dambovitei, si cel care sta pe malul Senei, sau al Tamisei. In fine, altii nu vor face nimic special. Dar nici macar acestia, nu vor fi mai putin romani.

Spectrul politic

Diagrama spectrului politic - 1

In general, folosim un spectru politic repezentat liniar, in doua dimensiuni, si daca limitam astfel descrierea doctrinelor politice, atunci Stanga/Dreapta au sens. Realitatea este alta: doctrinele politice sunt definite de gradul de libertate individuala al cetatenilor, de libertatea politica, si de libertatea economica.

Diagrama spectrului politic - 3   Daca trasam un spatiu 3D, cu cele trei axe repezentand aceste trei libertati, atunci reprezentarea folosita in mod uzual, cea care imparte spectrul politic in Stanga/Dreapta, este, de fapt, o linie diagonala, care porneste de la punctul in care nici un fel de libertate nu exista, si tinde spre libertati neingradite de nimic.

Diagrama spectrului politic - 4Raportat la acest spatiu 3D, doctrinele etichetate, conform uzantelor actuale, de dreapta, ar ocupa un spatiu relativ mic, definit de valori ale libertatii individuale, politice, si economice, mari, sau foarte mari. Practic, in ziua de astazi, NU exista nici o tara care sa intruneasca conditiile necesare, pentru a putea spune ca are un regim de dreapta – chiar daca exista partide care promoveaza principii doctrinare ce ar conduce la o guvernare de dreapta, ele nu sunt la putere.

Diagrama spectrului politic - 5-1Doctrinele de stanga ocupa spatiul care atinge originea axelor, si sunt caracterizate prin valori mici ale libertatilor, indiferent de care dintre ele am vorbi. Aparatul de stat, in tarile care au regimuri de stanga, tinde sa se extinda exponential, si aceasta extindere, in final, duce la anularea treptata a oricaror libertati.

Diagrama spectrului politic - 7-2In diagrama alaturata, se poate vedea spatiul in care eu consider ca se incadreaza doctrinele de extrema-stanga: comunismul, fascismul, nazismul. In functie de care dintre aceste doctrine discutam, gasim rudimente ale unora dintre cele trei feluri de libertati, dar asta nu face nici diferenta intre ele: sunt doctrine de extrema-stanga, indiferent cat de mult a incercat (si inca mai incearca) propaganda comunista sa acrediteze ideea ca fascsmul si nazismul ar fi de extrema-dreapta. Oricum, este interesant de remarcat ca extrema-stanga perfecta, ar insemna anularea oricaror libertati, si este evident ca, in acest caz, ideea de societate este anulata.

Diagrama spectrului politic - 6Daca vreti, extrema-dreapta poate fi caracterizata prin exacerbarea celor trei libertati, pana la punctul in care atingem anarhia totala, atat din punct de vedere al indivizilor, cat si din punct de vedere politic sau economic. Atingerea acestui punct, ar insemna anularea oricarei umbre de societate, si este, mai degraba, un concept care poate fi teoretizat, dar niciodata pus in practica, la fel ca si in cazul extremei-stangi perfecte.

Diagrama spectrului politic - 8O categorie interesanta de doctrine (daca pot fi numite asa), se gasesc in spatiul evidentiat in diagrama alaturata: oligarhiile. Cu limitari politice si economice, dar cu grade relativ ridicate de libertate acordata indivizilor, ele sunt cu atat mai stabile, cu cat libertatea individuala este mai mare. De remarcat ca aici intra orice forma de doctrina politica, care in mod explicit sau nu, conduce la o structura a puterii in care puterea politica este detinuta de un numar restrans de oameni, indiferent daca aceasta clasa este definita pe principii nobiliare, de avere, de legaturi de familie, educatie, religie, etc.

Diagrama spectrului politic - 9Exista doua segmente de spatiu, evidentiate in diagrama alaturata, in cere se incadreaza orice doctrina politica ce vrea sa experimenteze diverse inginerii sociale, politice, ori economice. Poate cel mai cunoscut exemplu ar fi cel al socialismului-capitalist suedez, dar cred ca orice astfel de doctrina nu nu are cum sa fie stabila.

Diagrama spectrului politic - 10O ultima zona a spatiului politic 3D, este cea din diagrama alaturata: zona doctrinelor „progresiste”, care nu au nici o problema cu acordarea de libertati politice sau economice, dar sunt pline de carente in ce priveste libertatea individului. Doctrinele „progresiste”, pentru societate, reprezinta un pericol extrem, poate mai mare decat cel reprezentat de extrema-stanga, deoarece libertatea economica si politica poate camufla, in mod perfect, diminuarea libertatii individului.

Diagrama spectrului politic - 10-1Principalul instrument de impunere a acestor doctrine progresiste este Corectitudinea Politica, care in momentul raspandirii ei in societate, tinde sa reduca libertatea individuala la minim, sau chiar la zero, moment in care tangenta cu doctrinele de stanga devine evidenta – dealtfel, doctrinele progresiste sunt derivate din marxism, de unde si denumirea lor de doctrine neo-marxiste.

NOTA: Randurile de mai sus nu se doresc a avea o valoare stiintifica – de fapt, consider ca „stiintele” politice sunt o adevarata jignire adusa stiintei. Ele sunt o simpla perspectiva proprie, asupra spectrului politic, si au fost scrise ca reactie la cele scrise astazi, pe Facebook, de doua amice virtuale, pe care le stimez in mod deosebit, chiar daca, referitor la subiectul acesta, in particular, nu sunt tocmai de acord cu dansele – este vorba de doamnele Ioana Hincu, si Ana-Maria Itoafa.

 

ESECUL (INEVITABIL) AL STANGII

ESECUL STANGII
Am fost tentat sa nuantez, sa fac referinta la o anumita nuanta a stangii, dar mi-am dat seama ca nu are rost: cauzele care, inevitabil, vor provoca esecul final si definitiv al stangii, indiferent despre ce ideologie de stanga vorbim, sunt aceleasi. Este adevarat, unele ideologii de stanga, brutal-dictatoriale, vor avea caderi bruste, violente, pe masura brutalitatii folosite pentru mentinerea lor. Dar, in esenta, cauzele vor fi similare, in special in ce priveste principalele doua cauze: pe de o parte, divergenta, cu atat mai mare, cu cat timpul de aplicare al ideologiei de stanga creste, dintre universul iluzoriu descris de respectiva ideologie, si realitate, si pe de alta parte, fiinta umana, cu toate caracteristicile ei, date de Dumnezeu: dorinta de libertate, de fericire, si de bunastare.
Inainte de orice altceva, haideti sa stabilim un lucru teribil de important: media mainstream, adica aia din care isi ia informatia majoritatile din tarile civilizatiei occidentale, este puternic (daca nu complet), de stanga. Indiferent daca vorbim despre marile posturi de televiziune, ori despre marile jurnale ale lumii, situatia este identica. Si lucrul acesta se intampla pentru ca, de multe decenii – cam de la aparitia hipiotilor, de prin anii 60, intreaga cultura occidentala a fost otravita, incet si sigur, cu otrava marxismului progresist. Acum, cand adeptii flower-power din anii 60, conduc lumea, otrava asta a ajuns si la varfurile politicii mondiale. Si datorita acestei conjuncturi – fie lideri politici din randul marxistilor multi-culti, fie din randul marxistilor „moderati” clasici, cum sunt social-democratii, combinati cu un jurnalism aservit politic lor – stanga pare sa triumfe. Dreapta este bascalita – ma rog, atunci cand nu este catalogata ca „extrema-dreapta”, rasista, homofoba, mosogina, si asa mai departe, iar stirile despre orice s-ar opune starii de fapt DORITE de sistemele astea viciate, lipsesc aproape cu desavarsire. Tendinta de manipulare, prin intermediul mediei, este regula generala; demolarea adversarilor, la fel; iar indoctrinarea, tot prin intermediul canalelor mediei mainstream, un fapt cotidian.
Ca tot a venit vorba, ar mai fi inca un lucru de lamurit: sistemele de invatamant, metamorfozate in sisteme de educatie (eventual, „si invatamant”), au devenit adevarate oficine ale propagandei marxismului cultural. Inca de la gradinita, fundamentele corectitudinii politice sunt inoculate, zi de zi, in capul copiilor. Diversitate, incluziune, si toate celelalte marote ale ideologiei „progresismului” marxist, sunt picurate, constant, in mintile copiilor, adolescentilor, tinerilor, astfel incat, la finalul scolii, acestia sa devina niste „cetateni model”. Comunistii numeau, „specia” asta, ca fiind „omul nou”. Neo-marxistii nu i-au mai pus nici un fel de eticheta, pentru ca etichetele sunt rezervate celor care refuza indoctrinarea, sau celor care, undeva, pe parcursul indoctrinarii, s-au trezit la realitate. La fel ca in cazul dreptei, acestia sunt stigmatizati: intoleranti, rasisti, „bigoti” (in sensul din engleza), homofobi, etc. Si nu au alta alternativa decat sa se auto-cenzureze, chestie care este cu mult mai insuportabila decat cenzura comunista. Din nou, stanga pare sa triumfe…
Spun ca doar pare sa triumfe, pentru ca, din fericire (pentru cei care nu sunt de stanga), a aparut ceva care, din punctul de vedere al neo-marxistilor, este o abominatie, pentru ca nu poate fi controlat de catre ei, decat daca se leapada de masca democratiei, si adopta masuri totalitare. O data cu aparitia Internetului, s-a creat o bresa in monopolul mediei mainstream, care daca la inceput a avut dimensiuni microscopice, dupa aparitia retelelor de socializare a crescut, pentru ca acum, indiscutabil, sa fie de talia sparturii din coca Titanicului. „Aisbergul” surselor de informare online, independente de sistemele guvernantilor, a distrus cea mai teribila arma a neo-marxistilor, permitand lumii sa dea cu tifla presei controlate de ei. Ganditi-va care ar fi fost soarta alegerilor prezidentiale din SUA, fara Internet si retele de socializare. Ganditi-va care ar fi fost soarta alegerilor prezidentiale din Romania, fara Internet si retele de socializare. Ganditi-va cam ce sanse de mobilizare am fi avut, atunci cand doi elefanti invizibili tropaiau prin sediul guvernantilor romani, fara Internet si retele de socializare. Chestia asta-i scoate din minti pe toti cei care vor sa controleze societatea, indiferent daca este vorba de dictatorii Coreei de Nord, Chinei, ori Rusiei, sau de neo-marxistii occidentali. Si are si de ce: informatia, atunci cand circula liber, este cel mai puternic antidot la indoctrinare ideologica!
Evident, rezultatele existentei Internetului, in demolarea indoctrinarii stangiste, nu s-au simtit imediat. De exemplu, Meneratia Mileniala, The Millenials, nascuta intre sfarsitul anilor 70 si sfarsitul anilor 90, desi a prins zorii Internetului, nu a prins, in schimb, in perioada formarii ca oameni, intreaga pleiada de retele de socializare din ziua de astazi, nici accesul aproape nelimitat la Internet, si nici dispozitivele super-performate, pe care generatia urmatoare – Generatia Z – le-au avut inca din primii ani ai vietii. Rezultatul este cel pe care-l vedem: „snowflakes”, o generatie de „fulgi de zapada”, sau, daca vreti, o generatie de „cetateni model”, perfect indoctrinata in spiritul corectitudinii politice, dependenta de dadaceala statului, si gata sa linseze orice (si pe oricine) nu intra in spiritul neo-marxist. Generatia urmatoare, nascuta cam de la cumapana dintre milenii, si pana in ziua de astazi, desi este supusa aceleiasi indoctrinari, pare sa fie mult mai putin dispusa sa inghita, pe nemestecate, idioteniile corectitudinii politice, si este mult mai diversa (ironic, nu?) in optiunile politice imbratisate. Cat despre generatia anterioare erei Internetului, Generatia X, ea nu a apucat sa simta, in perioada formarii ca adulti, intreagul proces de indoctrinare neo-marxist, care abia incepuse sa fie introdus in sistemele de invatamant, sub forma diverselor „reforme”.
Din nou, pentru ca tot veni vorba, un segment aparte din numita Generatie X, este format din cei nascuti in fostele tari comuniste. Desigur, multi dintre ei nu au reusit sa scape de indoctrinarea comunista, dar suficient de multi au reusit sa „fenteze” invatamantul politico-ideologic comunist, si gratie un accident providential, numit Reagan (conservator, de dreapta), care a adus in genunchi Imperiul Raului rusesc, exact cand aceasta generatie intra in adolescenta, sau, in cel mai rau caz, cand ajungea la varsta adulta, au avut sansa sa scape de sistemul comunist. Acesti oameni, care nu numai ca au cunoscut comunismul in mod direct, pe propria lor piele, dar nici nu s-au lasat inglobati in masa de „oameni noi”, dau o sansa suplimentara tarilor lor, in fata neo-marxismului: sunt „vaccinati”, miros marxismul, in orice ambalaj ar veni el.
Si asa, ajungem la punctul in care, putem sa conturam esecul stangii. Esecul asta, inevitabil, pleaca de la urmatoarele:
– Generatia initiala, a neo-marxistilor, „baby-boomers”, nascuti dupa razboi, pana pe la jumatatea anilor 60, desi conduce lumea, este pe cale sa apuna, si cu fiecare an care trece, devine tot mai redusa.
– Generatia urmatoare, Generatia X, este relativ neatinsa de indoctrinarea neo-marxista, si urmeaza sa inlocuiasca Generatia Baby-Boomer la conducerea lumii, si la urnele de vot.
– Generatia Y, The Millenials, cea mai afectata de indoctrinarea neo-marxista, este inca prea tanara pentru a accede in structuri de conducere politica, si in ce priveste urna de vot, este prea inerta, pentru a reprezenta o cantitate de luat in seama.
– Generatia Z, generatia Internetului, la fel ca si Generatia X, este relativ neatinsa de neo-marxism – sa nu uitam un detaliu important: ei sunt, in linii mari, copii generatiei X, asa ca, in afara de Internet, ca „vaccin anti-marxist”, au mai avut si educatia primita in familie.
Asa ca, este inevitabil ca urmatoarea generatie, care inca nu a inceput sa se nasca, sa fie complet ferita de orice fel de indoctrinare, si pana sa ajunga milenialii sa conduca lumea – asta, daca au sa mai existe alegatori, in afara generatiei lor, ca sa-i voteze! – stanga, aia nascuta din Teroarea Iacobina, si urmasul ei, marxismul, sa ajunga acolo unde-i este locul: la cosul de gunoi al Istoriei, langa celelalte hidosenii de stanga, deja trimise acolo: nazismul si fascismul…

LIBERTATE DE EXPRIMARE VS DEZINFORMARE SI MANIPULARE

Cand spunem „libertate de exprimare”, majoritatea oamenilor inteleg ca asta implica libertatea de a spune orice traznaie ne trece prin cap. Bune sau rele (chestie discutabila, in functie de punctul de vedere al fiecarui individ), opiniile trebuie sa aiba libertatea de a fi exprimate, indiferent daca sunt referitoare la politica, religie, morala, spiritualitate, cultura, sau la orice alt domeniu va mai poate trece prin cap. Si la nivel de individ, chiar si intr-o lume imperfecta, ca cea a universului in care traim, lucrurile asa trebuie sa stea – bineinteles, daca acele „traznai” intra in coliziune frontala cu valorile morale ale societatii, cel care le debiteaza nu trebuie sa se mire daca reactiile vor fi dure, si nici sa nu ceara acceptare. Intre libertatea de ati expune opiniile, si acceptarea lor, este o distanta imensa.

Problema apare atunci cand trecem de la indivizii obisnuiti, la formatorii de opinie ai societatii. Aici, lucrurile devin mult mai complicate. Indiferent ca vorbim de scoala sau mass-media, ca exemple de sisteme care formeaza opinia societatii, sau de indivizi care au caracteristica unei persoane publice, aceste entitati nu este bine sa fie tratate prin aceleasi reguli aplicate indivizilor, datorita impactului pe care-l au asupra societatii, dar exact asa se intampla in societatea in care traim. Sigur, la prima vedere, ce spun poate sa para inceputul unei argumentatii pro-cenzura, dar va asigur ca nu asta este ideea, ci o argumentatie impotriva dezinformarii si manipularii, pe care, in ultimii ani, le vedem crescand la cote alarmante. Am sa incerc sa iau pe rand, cateva exemple.

SCOALA

Scoala, in primul rand, este cea care, prin informatiile pe care le transmite copiilor, adolescentilor, tinerilor adulti, contribuie la formarea opiniilor lor viitoare, in mod decisiv. Pe baza bagajului de informatie, capatat in scoala, indivizii judeca lucrurile intalnite in viata, si isi formeaza propriile lor opinii. Aici, deja avem o problema: de cateva decenii bune, scoala a fost transformata din sursa de informatie factuala, in instrument de indoctrinare. In sistemele totalitare comuniste, scoala servea – si inca serveste, acolo unde comunismul inca mai exista – scopurilor propagandistice ale partidelor comuniste din acele tari, si devenind principalul instrument de creare a „omului nou” comunist. Materii dedicate propagandei de partid, mutilarea cunoasterii, de exemplu prin rescrierea unor intregi capitole din istoria lumii, sau din istoria literaturii universale si nationale, ori prin ignorarea unor adevaruri stiintifice, sunt metode eficiente de manipulare si dezinformare a scolilor comuniste.

Mult mai importanta decat deformarea scolii in sostemele comuniste, este ce se intampla in democratiile occidentale, in care de decenii, scoala a fost infestata de un alt fel de „virus”: cel care-i atribuie valente educative. Din simplu furnizor de informatie, scoala occidentala a devenit SI educatoare. O educatie uniformizata, fara nici o legatura cu principiile educative ale familiilor din care provin elevii, si fara nici un fel de control al parintilor asupra acestor principii. Si aceste principii, care au inundat, treptat, lent, dar fara contenire, scoala occidentala, sunt cele ale marxismului cultural, care s-a raspandit, mai intai, in campusurile universitare – adica locul de formare, printre altele, ai viitorilor dascali si oameni politici – si de acolo, pe masura ce acestia deveneau factori de decizie in domeniul invatamantului si politicii, in toate nivelurile sistemelor de invatamant, care chiar au fost rebotezate, ajungand sa fie „sisteme de educatie”.

In felul asta, in ziua de astazi, in Occident (pe care suntem dispusi sa-l copiem „la virgula”, fara sa analizam ce copiem!), de la copii de varsta prescolara, pana la studenti, scoala occidentala transmite principiile Corectitudinii Politice, ca norme moral-educative, si la fel ca invatamantul comunist, avem in fata o rescriere a istoriei lumii, a istoriei literaturii, care sa serveasca, prin eliminarea adevarurilor incomode, care ar putea contraveni acelei Corectitudini Politice. Mai mult decat atat, plecand de la principiile CP, se ajunge, in final, la un sistem care educa nu numai in spiritul acelor principii, dar si in spiritul unui egalitarism non-competitional, in care performantele trebuiesc reduse la nivelor celor mai slabi, pentru a nu distruge „increderea in sine”. Rezultatul? Generatii de analfabeti functionali inadaptati, dependenti de sistemele de ajutoare sociale, si deci, manipulabili prin acordarea acestor ajutoare.

Pe scurt, inca de la baza formarii opiniilor societatii, avem o situatie aberanta, in care scoala, controlata de stat, a fost transformata in instrument de indoctrinare politica, cu scopul clar de pune in practica o inginerie sociala, la nivel planetar. Solutia este simpla, dar din pacate, in totalitate la latitudinea factorilor de decizie politica: scoaterea din scoli a oricarei forme de „educatie” politica, descentralizarea sistemelor de invatamant, astfel incat comunitatile locale sa aiba un control marit asupra scolii. Dar este un efort imens, pentru ca raul deja a fost facut: cateva generatii au fost, deja, supuse procesului de indoctrinare, si au invatat dupa manuale scolare mutilate, si este incredibil de greu sa vii, acum, si sa spui acestor generatii, ca o buna parte din ce au invatat in scoala, este absolut fals – cateva exemple simple, de manipulare/distorsionare a adevarului istoric, care ar trebui corectate: sclavagismul in SUA nu a fost sprijinit de „sudisti”, ci de membrii marcanti ai Partidului Democrat, sau faptul ca fascismul se bazeaza pe ideologia marxista. Din fericire, chiar daca este o sarcina grea, nu este imposibila, pentru ca exista un sistem secundar, dupa scoala, de diseminare a informatiei: mass-media.

MASS-MEDIA

Atunci cand a aparut tiparul – nu ma refer exclusiv la ce inventat de Gutenberg – s-a declansat una dintre revolutiile informationale care au condus la evolutiile umanitatii. Daca cele anterioare (aparitia limbajului articulat, si aparitia scrisului), au condus la definirea noastra ca specie dominanta, si formarea societatii, de data asta, diseminarea informatiei in masa, a condus la o multitudine de transformari ale societatii, de la cele culturale, pana la cele politice sau tehnologice, care au condus la societatea moderna, asa cum o cunoastem astazi. In aceasta perioada, a aparut conceptul de mass-media: la inceput presa scrisa, pe urma radioul, pe urma televiziunea, care au inflorit, ajungandu-se, la nivel mondial, in ziua de astazi, la circa 230.000.000 de ziare tiparite, circa 44.000 de posturi de radio, si circa 15.000 de posturi/canale de televiziune. Problema apare atunci cand deontologia profesionala a jurnalistilor, presati de goana dupa dupa public – si implicit, dupa venituri/profit – este ignorata. Problema asta, care oricum este grava, este amplificata de existenta unor ziare/posturi de radio/televiziuni, care sunt simple instrumente politice, folosite in confruntarile politice dintre diverse factiuni politice, fie la nivel local/national, fie la nivel international.

Cel mai putin grav, dintre toate efectele abandonarii deontologiei profesionale in jurnalism, este cel al diseminarii unor informatii partial false, sau de-a dreptul false, de dragul senzationalului „care vinde”. De la jumatati de adevaruri, scoase din context, si prezentate ca adevaruri depline, cu interpretari complet diferite de sensul initial, avut intr-un context deplin, si pana la stiri false, mass-media este supra-saturata de asemenea exemple. Va rog sa observati ca ma refer la articolele/emisiunile de stiri, nu la cele de tip editorial, de opinie, sau asemanatoare, unde este vorba de opiniile personale ale unui jurnalist, sau cele oficiale, asumate de echipa editoriala a respectivului ziar/post de radio sau televiziune.

Atunci cand vine vorba de stiri, adica de informatie, orice denaturare a adevarului, este inacceptabila, si nu cred ca poate fi acoperita de sintagma „libertatea de exprimare”, pentru ca adevarul nu poate fi denaturat, indiferent ce libertati vrem sa ne asumam. Una este sa zici „Guvernul/Parlamentul intentioneaza sa emita un act normativ, care pe langa infractorii marunti, ar scoate de sub incidenta legii politicienii si functionarii corupti”, situatie in care avem enuntarea unui adevar factual, si alta este sa spui „Pentru a reduce aglomeratia din penitenciare, Guvernul/Parlamentul intentioneaza sa emita un act normativ de gratiere”, situatie in care avem in fata o manipulare a infirmatiei, prin ascunderea efectelor reale ale acelui act: scoaterea de sub incidenta legii penale a coruptilor. Una este sa zici „Presedintele Trump a discutat cu ministrul de externe al Rusiei aspecte legate de informatile serviciilor secrete, referitoare la lupta impotriva terorismului”, si alta este sa zici „Presedintele Trump a transmis ministrului de externe al Rusie informatii secrete” – in primul caz, este o actiune de politica externa laudabila, in al doilea caz, in care jurnalistul a facut „economie” de adevar, suna a tradare. Aceste manipulari ale informatiei sunt impardonabile, si nu au nici o legatura cu libertatea de exprimare.

Pe urma, avem situatia in care stirile – informatiile, ca sa fiu mai precis – sunt manipulate pe scara larga, intr-un efort concertat, facut de entitati care urmaresc scopuri precise, echivalente cu scopul unui razboi. Un razboi care nu are ca scop cucerirea de teritorii, in vederea instaurarii controlului asupra lor, ci are ca scop „cucerirea” constiintei indivizilor, „zombificarea” lor, in vederea controlarii unor mase semnificative, care control poate duce la instaurarea controlului asupra unor societati intregi, prin mecanisme democratice – asta ar fi un alt subiect: denaturarea/deturnarea proceselor democratice, si folosirea acestor procese, in scopuri ostile celor care voteaza. Ca sa revin la subiectul liberei exprimari: nu cred ca poate sa intre sub umbrela libertatii de exprimare, actiuni care sunt ostile fata de societatea in care aceste actiuni sunt intreprinse. Ganditi-va la urmatorul exemplu: daca in timpul ultimului razboi mondial, libertatea de exprimare ar fi fost malformata, asa cum este in ziua de astazi, ar fi insemnat ca propaganda nazista sa aiba cale libera in Anglia sau SUA, sub pretextul ca libertatea de exprimare nu poate fi ingradita… Orice ar vrea cineva sa spuna, sunt lucruri care, atunci cand contravin intereselor legitime si reale ale societatii, trebuiesc limitate, controlate, pentru a putea elimina elementele maligne.

MEDIUL ONLINE

Am ales sa tratez separat mediul online, pentru ca desi sunt similitudini intre mass-media traditionala, si mediul online, exista si o deosebire fundamentala: posibilitatea unui anonimat absolut. Orice entitate poate cumpara un domeniu de Internet, poate opta pentru ascunderea infirmatiilor legate de posesorul acelui domeniu – sau poate folosi lanturi de cumparare, care sa faca imposibila cunoasterea propietarului real – si de la adapostul unui anonimat total, sa inunde lumea cu informatii false, manipulari ale adevarului, sa promoveze doctrine criminale, si asa mai departe. Datorita acestui anonimat, datorita acestei hiper-deformari a conceptului de libertate a exprimarii opiniilor, pana la limita la care aceste opinii ating criminalitatea, si pot fi considerate adevatate acte de razboi impotriva societatii, consider ca manipularea si deformarea informatiilor, in mediul online, este una dintre cele mai mari amenintari la adresa societatii contemporane.

SOLUTII

La fel ca in cazul scolii, unde esenta solutiilor de eliminare a malformarii sistemelor de invatamant (deci NU de „educatie”) este responsabilizarea sistemului fata de societate, fata de comunitati, si in cazul mass-mediei, indiferent ca vorbim de cea traditionala, sau de cea online, tot responsabilizarea fata de societate este solutia. Si aceasta solutie, indiferent cat de ciudat ar parea, nu se poate face prin sperante absurde, ilogice, in idealismul jurnalistilor, ci prin legi, care sa protejeze societatea de manipulare si dezinformare, indiferent daca este vorba de informatii din domeniul politicii, stiintei, sau din orice alt domeniu.

TALHARUL SI LUNETISTUL

Ma uit la toti pustii (sau mai putin tinerii, dar la astia tineri ma ingrozeste cel mai mult), care ganguresc, veseli si cu aplomb, mantrele corectitudinii politice. Intotdeauna am spus ca mai putin ma tem de comunism, care a ajuns un cadavru in descompunere, si care chiar daca mai zvacneste prin Coreea de Nord, China sau prin inca doua-trei tari, o sa dispara prin simplu faliment economic, decat de marxismul cultural, care s-a insinuat in universitatile occidentale ale anilor 50-60, si de acolo, in toata societatea, inclusiv in cele mai importante puncte: scoala si politica.

Comunismul era/este ca un talhar care te asteapta la colt de strada, marxismul cultural este ca un lunetist care-ti impusca in cap copiii… cu un tranchilizant otravitor al gandirii. Pleaca la scoala, si vezi cum, incet-incet, cu toata stradania ta de acasa, cele spuse de ei incep sa capete accente de corectitudine politica. Si trebuie sa depui eforturi, din ce in ce mai mari, ca sa contracarezi asta, fara sa stii daca ai succes: oare nu cumva copiii sunt de acord cu tine doar de dragul de a nu te supara??? 🙁

IMORALITATEA COMUNISTULUI, IN FORMA CONTINUATA

In aceiasi dimineata, citesc doua chestii: justificarea lui Mircea Kivu, legata de semnarea angajamentului de turnator la Securitate, si justificarea unor anonimi, legata de inscrierea in PCR. Nu sunt multe de spus, decat ca imoralitatea cozilor de topor ale regimului comunist, manifestata cu aceiasi intensitate, cand regimul ala este disparut, nu poate provoca decat greata. Orice scuza, indiferent cum ar fi ea formulata, nu este decat o incercare de indoire a moralitatii, de justificare a lipsei de coloana vertebrala.

Orice regim totalitar, indiferent ca este vorba de un regim comunist, nazist, sau de orice alta factura va mai puteti imagina, functioneaza prin oamenii care ALEG sa intre in sistem, prin oamenii care DECID ca sistemul respectiv este acceptabil. Asa ca, orice justificare penibila a acelor alegeri imorale, nu are cum sa stea in picioare. In timp ce unii romani mureau in inchisorile comuniste, sau la Canal, altii ALEGEAU sa devina membri de partid, secretari de partid… In timp ce unii romani organizau o rezistenta armata in munti, impotriva regimului comunist, altii ALEGEAU sa devina ofiteri ai Securitatii, sau turnatori la Securitate. Nimeni si nimic nu-i obliga sa faca asta. O faceau, ca niste nevertebrate ce erau, cu gandul parvenirii in noul sistem, adus de tancurile rusesti. Dar nici un tanc din lume nu poate sa traga in gandurile si convingerile oamenilor. Si asa cum au fost milioane de romani care NU AU ALES sa devina membri de partid, secretari de partid, ofiteti de Securitate, sau turnatori la Securitate, si cozile de topor ale noului regim puteau sa nu aleaga servirea ocupantilor rusi.

Decenii mai tarziu, cand regimul comunist era instaurat, ar putea sa para valida scuza „ce eram sa fac?”, dar nu este asa! In continuare, NIMENI si NIMIC nu poate obliga pe cineva sa intre in randul cozilor de topor. Este o ALEGERE constienta, facuta pentru avantaje materiale: mentinerea unei anumite slujbe, primirea unui apartament, si asa mai departe. Sau, in cazul Securitatii, in plus fata de avantajele materiale, este vorba de putere: puterea securistului, care cu o singura semnatura pe un raport, putea sa distruga o viata a unui om, si a familiei lui, pana la afini nestiuti. Asta au facut cozile astea de topor: ne-au vandut, pe noi, ceilalti, care nu ALEGEAM sa fim membri de partid, sau secretari de partid, sau turnatori la Securitate, sau ofiteri de Securitate, pentru argintii comunistilor. Si poate ca am fi putut sa-i iertam, daca ar fi cerut iertare, dar nu numai ca nu au facut asta – desi, 27 de ani, ar fi un timp suficient de lung, pentru a ajunge la concluzia ca ai facut un lucru rau! – dar au continuat sa faca acelasi lucru, si dupa 1989. De la cei care au schimbat carnetul de membru PCR, cu cel de membru al partidului nascut din PCR – adica FSN/FDSN/PDSR/PSD – si pana la cei care au intrat in partiul asta, rebotezat in fel si chip, pentru a obtine o titularizare, o „scutire” de controale fiscale, sau altele asemenea, si pana la fostii ofiteri de Securitate, deveniti cadre in noile servicii secrete, si care si-au pastrat si atitudinea de tortionari ai societatii, javrele au continuat sa faca acelasi lucru: sa ne vanda, pe ceilalti, pentru argintii veniti de la guvernanti. Asa ca nu poate fi vorba despre nici un fel de intelegere si iertare. Si nici despre uitare…

ESTE EXPRIMAREA OPINIILOR MARXISTE O LIBERTATE?

In general, libertatea de opinie este vazuta ca un drept fundamental, ca o exprimare a spiritului democratiilor, ca un drept la care nimeni nu ar trebui sa atenteze. Ca exemple de rezultate ale ciuntirii dreptului la libera exprimare, in general sunt date dictaturile, indiferent de ce nuanta politica ar avea ele. Dar nu despre dictaturi vreau sa vorbesc, ci despre libertatea de opinie, despre libera exprimare din societatile lumii libere. Pentru ca, pana si in lumea libera, exprimarea opiniilor are niste granite. De exemplu, nu-mi pot inchipui o discutie, in care o persoana sa argumenteze ca pedofilia este un lucru bun. Sau incestul, sau omorul, ori violul, sclavia, canibalismul, si multe alte aberatii, care nu mai stau sa le insir, dar care oripileaza orice fiinta cu un minim standard de moralitate.

Nu este vorba ca lucrurile insirate mai sus fac obiectul codurilor penale, in toata lumea civilizata. Este vorba de de coliziunea frontala intre ordinea morala a civilizatiei noastre, iudeo-crestine, si imoralitatea respectivelor aberatii. O ordine morala cu o puternica delimitare a binelui si raului, nu poate accepta imoralitati, si cand aceste imoralitati sunt exprimate, ele sunt percepute, instinctiv, ca facand parte din domeniul Raului. Morala civilizatiei noastre s-a dezvoltat pe parcursul mileniilor – si nu ma refer doar la civilizatia bazata pe cultura iudeo-crestina, ci si la alte civilizatii, bazate pe culturi care au un simt acut al binelui si raului – si face parte din ce se poate numi intelepciunea colectiva a unei civilizatii. Evident, in mijlocul unei intelepciuni colective, pot sa apara si netoti, natangi, sau cum vreti sa-i numim, care contrazic aceasta intelepciune, si morala care decurge din ea.

Partea interesanta vine cand intram in sfera opiniilor politice. Spun interesanta, pentru ca desi exista doctrine (de fapt, mai corect ar fi sa le numim ideologii) care si-au arata nocivitatea fata de societatea umana, care au facut sa curga rauri de sange, care au intors lumea cu josul in sus, mereu exista cate un netot – eufemism, si in ce priveste etichetarea, si in ce priveste numarul – care crede ca daca este vorba de o opinie politica, are libertatea sa insire orice, indiferent daca este vorba de comunism, de fratii mai mici ai comunismului, adica fascismul si nazismul, sau de hidosenia asta care bantuie, din ce in ce mai tare prin lume, numita marxism cultural – sau neo-marxism, sau liberalism progresist, cum au avut neobrazarea sa se auto-intituleze, Ei bine, opiniile de genul acesta, sunt inmiit mai lipsite de orice moralitate, decat cele insirate mai sus. Singura diferenta este ca nu sunt incriminate de lege, in mod dur, si daca eprimarea opiniei ca violul ar fi bun, atata timp cat fapta penala nu este comisa, poate atrage, doar oprobiul celor din jur, in cazul opiniilor marxiste, punerea lor in practica nu numai ca nu este pedepsita, dar este chiar protejata, prin lege, ca o libertate…

Dar daca lasam legea la o parte, va rog sa-mi spuneti cu ce este mai buna o opinie marxista, decat opinia unuia care crede ca pedofilia nu este chiar asa de rea, daca stii cum sa o practici? Ca asta fac cei cu opinii marxiste: in ciuda evidentei, care ne arata ca orice forma de marxism, cand a fost aplicata in practica, a dus la la cele mai oribile lucruri care se pot intampla pe lumea asta, de la saracie generalizata, si/sau societati alienate, aflate in pragul schizofreniei si paranoiei sociale, si pana la genocid, ei insista sa explice ca marxismul (indiferent de ce nuanta vorbesc ei), este o chestiune grozava, dar prost aplicata, si doar denaturarea lui, a condus la monumentalele si abominabilele esecuri, soldate cu sute de milioane de morti. Si cand cineva, iritat, le spune ca este o marsavie sa ai asemenea idei, brusc isi aduc aminte de libertatea de exprimare a opiniei, pe care daca nu vrei sa o acorzi in aceste cazuri, capeti etichete ca „fascist”, „nazist”, ori „comunist” – daca nu ar fi de plans, ar fi absolut hilar…

Ei bine, „dragi” marxisti, sa stiti ca, indiferent daca va numiti: comunisti, socialisti, fascisit, nazisti, neo-marxisti, sau Dumnezeu mai stie cum, si indiferent cum vreti sa va promovati opiniile politice, nu lipsa de acceptare a unei opinii diferite atrage, din partea interlocutorilor, fie o tacere semnificativa, fie o reactie virulenta, ci imoralitatea abominabila a opiniilor pe care le exprimati. Indiferent cum vreti sa prezentati ideile astea, ele sunt, in esenta, cel putin la fel de dezgustatoare, de nocive, de imorale, ca si cele ale unui pedofil, ale unui criminal, sau ale unui violator… Asa ca, daca nu din alte motive, macar din bun-simt, ar trebui sa taceti. Asta, admitand ca un marxist ar avea asa ceva!

„BUTONUL” MAGIC: „ANTI-PSD”…

Ieri, am publicat pe feisbuc o pagina, care se vrea inceputul unui proiect politic, la care ma tot gandesc de ceva timp: Partidul Dreptei Conservatoare. Nici 24 de ore mai tarziu, gata! au aparut si carcotasii de serviciu… 🙂 Sincer, ma asteptam sa apara dintre „straini”, adica persoane care fie sunt prin lista mea de amici virtuali, ca niste cunostinte intamplatoare, cu care ai schimbat cuvinte de complezenta, stand la un rand anost, fie la persoane complet straine. In orice caz, nu din partea unei persoane care, de-a lungul timpului, am avut o oarecare congruenta de gandire, la ale carui postari am reactionat in mod pozitiv, si care, la randul ei, a fost pe acelasi registru de gandire cu mine.

„Butonul” magic, care a transformat un amic (oare?), intr-un carcotas veninos, este intr-o postare mai veche de-a mea – ma rog, nu chiar asa de veche, are doar doua saptamani – care vorbeste de o reteta ANTI-PSD, si care face trimitere la luarea „unei lingurite” de oameni cu vederi de dreapta, punerea lor impreuna, si lasarea la „dospit”, pana cand iese un partid de dreapta. Postarea asta am distribuit-o pe pagina aia, despre care vorbeam, si butonul magic a fost: ANTI-PSD. Asa de magic, incat, ca prin minune, omul m-a „dezprietenit”, urgent. Si pentru ca este ceva timp de cand stiu profilul respectivei persoane, am aruncat o privire pe el, incercand sa inteleg de ce este asa de iritat, atunci cand aude „anti-psd” si „anti-pesedism”. Si m-am lamurit: Basescu, mai noul-vechiul prieten al pesedistilor, troneaza, intr-o imagine cu Elena Udrea, intre primele poze ale profilului, caricaturi cu May la un pas de sinucidere, din cauza Brexit, sau cu Trump spanzurat de Statuia Libertatii, postari bascalioase la adresa protestelor #rezist, ori a sefei DNA, si asa mai departe: intreaga reteta a aparatorilor sistemului oligarhic din Romania. Este adevarat, sunt si postarile alea, care ma faceau sa cred ca exista o similaritate de idei, intre noi: pericolul marxismului cultural, etc. Dar, se pare ca daca apesi pe butonul magic, adevarata fata a oamenilor devine vizibila. La unii, butonul asta este clar: „ANTI-PSD”. Ma gandesc sa-l folosesc mai des… 🙂

INAINTE SI DUPA

Decembrie 2016: PMP, PNL, USR (simpla ordine alfabetica), ne explicau in cate feluri PSD si ALDE sunt un blestem pe capul nostru, cat de bine o sa fie daca alegem altceva decat PSD+ALDE – fireste, daca alegem PMP, PNL, USR, in functie de care partid facea pledoaria asta – si cat de apriga o sa fie lupta impotriva PSD+ALDE, in cazul in care Ciuma Rosie castiga alegerile.

11 decembrie 2016: PSD+ALDE castiga alegerile, si opozitia parlamentara este formata din PMP, PNL si USR (subliniez: simpla ordine alfabetica), sau cel putin asa ar fi trebuit. Cinci luni, doua ordonante, si mult #rezist mai tarziu, singura opozitie care se vede in Parlamentul Penal este a unor indivizi – Doru Coliu, Florin Cîţu, si inca alti cativa ca ei – care fac si ei, atat cat este posibil din partea unor oameni, ce ar fi trebuit sa faca opozitia unita.

Intre timp, partidele care ar fi trebuit sa se nasca din Piata Victorie, nu apar – ma rog, sunt ceva tentative, dar deja cred ca momentul a fost (din nou!) pierdut. In schimb, apare premierul-perdea-de-fum, anuntand ca are el o echipa de vajnici marxisti-senepeseaisti, gata sa reformeze Romania – probabil ca dintr-o tara a comunism-capitalismului-de-cumetrie-mafiota, o sa o transforme intr-o tara a corectitudinii-politice-marxist-culturale.

Pe langa tentativele astea nereusite de contracarare a suprematiei PSD, singura opozitie o mai face strada, care (inca) mai reactioneaza la incercarile de violare a statului de drept, savarsite zilnic de catre infractorii din Parlament. Numai ca, in razboiul de uzura, dintre strada si parlamentarii-infractori, strada pierde. Si parlamentarii-infractori stiu asta, asa ca nici macar nu-si mai bat capul sa se prefaca speriati de ce se intampla in Piata Victoriei.

Sa nu uit: de la Cotroceni, Marele Ficus Mut, care a dat senzatia, pentru cateva zile, ca stie sa iasa din ghiveciul prezidential, ba chiar si ca stie sa vorbeasca, face ce stie el cel mai bine: tace. Cu incapatanere, si nici macar nu se mai oboseasca sa urmareasca ceva, cu ingrijorare…

Sigur, mai sunt si oameni care se framanta, vazand tabloul asta grotesc, dar fie ca sunt la mii de kilometri distanta, asa cum sunt eu, si muti altii, fie ca, fiind in tara, asa cum spune vorba aia, „asta le ocupa tot timpul”. Unii incearca sa formeze partide noi, altii sunt prin Piata Victorieo, indeplinind rolul de gardieni ai politicienilor, iar cei mai multi, comenteaza pe Facebook – asta nu rezolva mare lucru, da’ macar ajuta la deacarcarea frustrarilor.

Concluzia? Ma tem ca nu (mai) este nimic de concluzionat, cu exceptia faptului ca daca nu apare MACAR un partid ABSOLUT nou, cu o doctrina din zona dreaptei-conservatoare, capabil sa mobilizeze macar o suta-doua de mii de oameni, spre calitatea de membru, si astfel sa devina o voce demna de luat in seama, ma tem ca nu mai este nimic de facut.

DOUA REVOLUTII

In 1765, cele 13 colonii britanice din America, incepeau Revolutia Americana. Cand se intampla asta, cele 13 colonii nu reprezentau mare lucru, in raport cu restul lumii, dar astazi, cu doua secole si jumatate mai tarziu, urmasii lor formeaza cea mai puternica natiune de pe glob.

In 1789, in Franta incepea Revolutia Franceza. Cand se intampla asta, Franta era una dintre marile natiuni ale lumii, dar cu doua secole si jumatate mai tarziu, nu mai reprezinta mare lucru, in raport cu restul lumii.

Diferentele sunt minore: aia, din America, au format o natiune care se increde in Dumnezeu, in timp ce astia, din Franta, visau sa foloseasca mațe de preoti, pe post de funii de spanzuratoare pentru regi… Si asa se face ca aia, in America, au dat nastere celei mai libere natiuni din istoria umanitatii, in timp ce astia, din Franta, au nascut comunismul…

O RENASTERE IN SPIRITUL LUI PETAIN

Macron: „Franta este in pragul unei mari renasteri!”. Sigur ca da, o Franta care sa declare ca perioada coloniala a fost o crima impotriva umanitatii, care sa nu faca nimic in plus impotriva terorismului, si care cauta o „integrare” mai profunda in Hegemonia Germana Europeana (aka Uniunea Europeana), o sa fie o Franta renascuta. Inainte de termen… Asa de inainte de termen, ca renasterea asta o sa semene a avort…

Degeaba are cateva politici care (poate) au sa aduca un pic de normalitate in economie – alinierea pensiilor de stat cu cele din sectorul privat, oarece austeritate in cheltuielile publice – si in sistemul de invatamant, pe care, ca si Trump, vrea sa-l descentralizeze. Franta, pentru restul lumii, este definita de politica ei externa, si in privinta asta, lucrurile arata urat…

O mai stransa colaborare cu Germania, in domeniul apararii (sa inteleg ca tratatele de la sfarsitul WW2 vor fi ignorate, si Germania o sa inceapa sa fie SI o forta militara???), si nu cu NATO, sanctiuni pentru Polonia, pentru ca refuza sa se alinieze la politicile Berlinului (ca astea sunt, cund spunem „Brssels”, de fapt ar trebui sa se inteleaga „Berlin”), si o sustinere fara rezerve a politicii merkeliene, a granitelor deschise pentru imigratia islamica, ar fi doar cateva puncte, teribil de ingrijoratoare, din viitoarea politica externa a Frantei.

Singura parte buna – daca mai are importanta – este ca nu a castigat Le Pen, care ar fi transformat Franta intr-o gubernie a lui Putin. In rest, nimic bun nu se vede din Franta. Si nici dinspre UE, care din momentul in care Macron o sa inceapa sa-si puna in practica ce a sustinut in campania electorala, si in absenta UK, care ar mai fi balansat situatia, o sa devina exact ce am spus mai sus: Hegemonia Germana Europeana. Se pare ca spiritul lui Petain inca bantuie prin Franta…

EXPONENTIAL, SPRE ISLAM!

Incercand sa comentez, cu date precise, la o postare pe feisbuc, in care, printre altele, se aducea in discutie pericolul islamizarii Europei occidentale, am ajuns la o concluzie teribila: islamizarea asta este nu doar posibila – oricum, eram convins de asta – dar incredibil de probabila. Mai jos este comentariul pe care l-am facut:

„Absolut de acord, dar cu o singura exceptie: pericolul islamizarii, desi nu este iminent, exista. Simpla aritmetica, cand vine vorba de natalitatea cuplurilor musulmane, comparata cu a celor crestine, plus un lucru vizibil cu ochiul liber: relativ putini musulmani, dintre cei care sunt nascuti si crescuti in Occident, chiar si dupa doua generatii, renunta la incompatibilitatile dintre cultura musulmana si cea europeana. Daca o sa se atinga o masa critica de alegatori musulmani, asa cum s-a atins in Londra, islamizarea Occidentului devine probabila. In Londra, la recensamantul din 2001, erau circa 600.000 de musulmani, dintr-un toatal de circa 7.300.000. La cel din 2011, 12,5% din populatia Londrei (circa 8.200.000) era formata din musulmani, adica ceva peste un milion. Altfel spus, populatia Londrei crescuse cu 12%, dar numarul musulmanilor aproape se dublase. In prezent, nu exista date precise, la nivelul Londrei, dar cele furnizate de primariile din UK, in 2015, pot sa ne dea o idee: Tower Hamlets 45%, Newham 40%, si pe ansamblu, in Londra, s-a ajuns la 25% populatie musulmana (https://data.london.gov.uk/dataset/percentage-population-religion-borough). Practic, avem o dublare a populatie musulmane, mai intai la 10 ani – 2001 pana in 2011 – urmata de o dublare in doar 4 ani – 2012 pana in 2015. Probabil ca in 2016, la data alegerii primarului, se ajunsese la circa 30%. Procentul asta cred ca reprezinta punctul in care, daca este atins si la scara intrgii tari, poate aduce un partid religios musulman (posibil de infiintat, daca nu se declara asa) la putere. Si din momentul acela, islamizarea poate deveni realitate.”

P.S. Datorita sistemului electoral din Anglia, NICI macar nu este nevoie de un partid religios: politicieni musulmani pot candida, lejer, ca independenti…

REZUMAT

– UE este deturnata, de la scopul ei initial, de uniune in care sa existe libera circulatie, de marfuri si persoane, spre o federalizare sub hegemonie germana;

– Birocratia de la Brussels, care este lipsita de orice legitimitate democratica, este o cloaca de marxism cultural;

– Conducerea UE este de o blandete gretoasa fata de Putin si Rusia;

– Madama Merkel este cel mai toxic personaj din politica europeana, dupa Hitler, si ca tot ce face este sa urmeze visul acestuia, de a cuceri Europa – prin presiuni economico-politice, este adevarat, dar asta nu schimba rezultatul final;

– A fi impotriva celor de mai sus inseamna, de fapt, sa fii pro-european, pentru ca altfel, nu esti decat un idiot util celor care, de fapt, vor sa transforme UE intr-un spatiu controlat de Germania, in care marxismul cultural sa fie unica politica acceptabila, iar populatia sa fie zombificata prin constrangerile corectitudinii politice.

TEORIA FURTULUI PRIN PROXY

Ieri, privind adunatura de penali din Parlament, veselia intalnirii lor cu Junker, pupaturile care au debordat de gretosenie, mi-a trecut o idee prin cap – am si postat cateva cuvinte, dar vreau sa o dezvolt. Sa zicem ca esti un politruc de cariera, printr-o tara a Europei de Vest. Te-au scolit ai tai la Eton, sa zicem, pe urma la Oxford (simple exemple, nu ma refer strict la UK), si pe urma, in mod „firesc”, ai intrat in politica. Mai intai, trepadus printr-un partid, pe urma ajungi prin diverse functii din administratia locala, sau guvernamentale, marunte, si astepti sa urci scara politicii: secretar pe la un minister, pe urma ministru, pe urma prim-ministru, sau presedinte, daca tara ta este o republica prezidentiala, ca Franta. Sau si mai grozav, ca nu depinde de un proces electiv, poti sa aspiri la tot felul de functii, in imensul aparat birocratic de la Brussels. Partea buna, cu o asemenea cariera, de birocrat al UE, este ca niciodata nu-ti vei face grija zilei de maine. Partea proasta: nici mare avere nu poti sa faci. Decat daca furi, daca deturnezi fonduri, daca te lasi mituit… Mare dilema: sa ramai cinstit, cu o viata indestulata, dar nu bogat, sau sa te imbogatesti ilegal???

Dilema asta, intr-un sistem ca cele occidentale, nu este o adevarata dilema, pentru ca transparenta gestionarii banului public, presa opozitiei, si insasi societatea civila, sunt tot atea piedici. Politia nu se jeneaza sa aresteze parlamentari, procurorii nu cer aprobari pentru anchetarea politicienilor, iar judecatorii considera o circumstanta agravanta, daca esti politician, si infractor. Asa ca, marile tunuri care se dau prin Europa de Est, nu prea pot fi date in Occident. Asta nu inseamna ca nu vor fi fiind, si in partea aia a lumii, infractori in politica, dar sunt rari. Si in general, sunt prinsi, si trimisi la puscarie. Numai ca, in urma cu aproape trei decenii, lucrurile au inceput sa se schimbe, si cu un deceniu si jumatate in urma, o noua oportunitate de imbogatire a aparut la orizontul politrucilor occidentali, aciuati in structurile birocratice de la Brussels.

Cu aproape trei decenii in urma, tarile Europei de Est ieseau din comunism. Ma rog, este un fel de a zice, pentru ca tot ce faceau, era sa iasa de sub controlul Rusiei: comunismul era inradacinat, bine de tot, in ele – si la unele, asa a ramas, si in ziua de astazi, dar asta este o alta poveste. Pe ruinele sistemelor comuniste, haite de nomenclaturisti comunisti, sau varfuri ale politiilor politice, au preluat franele economiei, sau chiar ale puterii politice, generand sisteme oligarhice, pe care cu nesimtire, le-au numit „democratii”, „capitalism”, „state de drept”. Exceptie notabila a fost Cehia, cu o Lege a Lustratiei, dar in rest, asta a fost tabloul anilor 90. Chestia este ca politrucii de cariera din Europa de Vest, au intrezarit o metoda de imbogatire, fara riscuri pentru ei: se iau tarile din Europa de Est, se introduc in Uniunea Europeana – nu conta ca nu aveau, cel putin la vremea aia, mare lucru in comun cu civilizatia occidentala – si pe urma, prin intermediul politicienilor locali, putea sa inceapa Marea Sifonare a unor sume imense, dinspre tarile est-eruropene, catre buzunarele birocratiei de la Brussels. Simplu, eficient, fara riscuri – nici macar pentru hotii-proxy, care oricum sunt in varful tarilor est-europene.

Daca pun problema asa, o gramada de ciudatenii capata sens. Cum ar fi cea mai mare: accesul tarilor est-europene in UE. Nici macar una nu avea conditii interne, care sa o faca demna de apartenenta asta – nici macar Germania de Est. Nici politic, nici economic, nici social. Pe urma, ignorarea, de facto, a deraierilor infractionale ale claselor politice din noile tari membre ale UE. Am discutat cu polonezi, cu estonieni, lituanieni, letonieni, cehi, slovaci, bulgari, unguri: peste tot, cu mai multa sau mai putina virulenta, dar fatis, la lumina zilei, infractorii din politica sunt la fel ca in Romania, aceiasi „baroni” locali, aceiasi coruptie pe fata, aceleasi „firme-capusa”, care sifoneaza banii bugetelor nationale – ce-i drept, noi „i-am taiat” pe toti… Si totusi, birocratia de la Brussels s-a multumit sa joace rolul cainelui stirb, care latra la ursul care trece. MCV, chestii, dar in esenta, niciodata un mesaj dur.

Si nu in ultimul rand, o discrepanta financiara imensa: in Romania, in ani si ani de zile, se estimeaza ca politicienii au furat intre 100 si 1500 de miliarde de euro. Indiferent cum le estimam averile, indiferent cum presupunem ca si-ar fi pus bani in paradisuri bancar-fiscale, cand adunam, nu ne apropiem, nici pe departe, nici macar de estimarea aia modesta, care trimite la 100.000.000.000 de euro. Ganditi-va, simplificand: la varf, in Romania, sunt cam 1000 de politicieni-infractori, „baieti-destepti”, si alti profitori de calibru mare. Asta ar insemna ca, in medie, fiecare sa aiba averi de circa 100.000.000 de euro, dar realitatea ne arata ca desi au adunat averi mari, furand si deturnand fonduri, nici nu se pune problema sa fie CHIAR asa de bogati. Si atunci??? Simplu: diferentele se duc, pe cai nestiute, in buzunarele birocratilor din varful aparatului de la Brussels. Furtul prin hoti-proxy est-europeni, marea afacere a varfurilor birocratiei UE…

Later edit: Asta NU ESTE o argumentare pentru iesirea din UE, sau pentru alte nebunii asemanatoare!!!

ECHIPA LU’ CIOLOS

Daca merg sa vad pagina dedicata echipei nou lansatei R100, ma apuca rasu’-plansu’: o intreaga „pleiada de intelectuali” iesiti din cloaca marxista de la SNSPA, condimentata cu cateva jigodii din categoria „baietii destepti ai tranzitiei”, tot felul de trepadusi de mana a doua, care de decenii se invart in cercurile mocirloase ale politicii dambovitene, activisti care au transformat activismul in afacere, si tot asa. Exceptiile – ca sunt cateva – sunt asa de putine, ca nu au relevanta: vorba aia, daca pui o lingura de vin intr-un butoi cu laturi, obtii tot un butoi de laturi. Uitati cateva exemple:

Alin Cristian MITUȚA – birocrat european, scolit in cloaca marxista de la SNSPA. Punct.

Dragoș PÎSLARU – pare sa aiba un CV „beton”, economist cu master la London School of Economics, studii la Harvard, dar nu este decat una dintre lipitorile politicii, din categoria „baieti destepti”, 70% din veniturile afecarilor lui vin din contracte cu statul, a câştigat repetat contracte de la Adrian Videanu, Liviu Dragnea, Radu Stroe şi Lazslo Borbely, şi alţi penali cu acte – condamnaţi sau trimişi în judecată.

Dragoș TUDORACHE – judecator devenit birocrat european, nu pare sa aiba alte „bube”, in afara de faptul ca pentru a ajunge la Comisia Europeana, trebuia sa aiba sprijin politic intern, si cum cei care ar fi putut sa-l sprijine sunt exact jigodiile care populeaza viata politica romaneasca, asta este o bila neagra

Vlad VOICULESCU – absolut ok, jos palaria – sper sa nu gresesc, genul asta de oameni a devenit TARE rar… (later edit: m-am inselat…)

Simona ADAM – pare ok, desi cand aud despre stiinte politice in CV-ul cuiva, incep sa ridic spranceana: in Romania, acolo tropaie marxismul cultural, nu doar la SNSPA.

Violeta ALEXANDRU – activista neo-marxista, face bani din activismul ei, si s-a invartit in cercurile politicii romanesti toata viata.

Irina ALEXE – „militianca” de cariera, 20 de ani in Ministerul de Interne.

Mirabela AMARANDEI – din nou, stiinte politice, iar numele ei poate fi asociat cu un dosar DNA, privind fraudarea unor fonduri europene.

M-am limitat sa mentionez doar primii care apar pe acea pagina, am alte lucruri mai bune de facut, decat sa scriu despre fiecare individ care apare in echipa R100, dar am cautat informatii despre toti cei de acolo, si imaginea generala se pastreaza. Astia sunt cei care vor sa reformeze Romania…

AVANTAJELE RECIPROCITATII

Fortele politice de stanga/marxiste submineaza si/sau ar vrea sa interzica, la modul absolut, orice manifestare a celei mai importante parti a politicilor de dreapta: capitalismului. Este absolut logic, din moment ce capitalismul este opusul marxismului, sa nu permita ceva destabilizator pentru ele. Atunci, nu ar fi normal ca si fortele politice de dreapta sa tinda spre interzicerea, tot cu desavarsire, a ideologiile de stanga, care nu vor altceva decat desfiintarea capitalismului?

IDEI PENTRU UN PROGRAM DE GUVERNARE

 Am fost intr-o filiala de banca, cu ani in urma, cand am ajuns in Anglia, sa imi deschid un cont. A doua oara, cand am deschis contul de business. A treia oara, ca sa rezolv deschiderea unui cont pentru un angajat, care nu avea o dovada de adresa. In rest, de la aplicat pentru conturi suplimentare, pana la imprumuturi comerciale pe termen scurt, totul se poate face online.

Primariile nu au, practic, nici un fel de ghiseu de relatii cu publicul – totul se rezolva online, ori telefonic. La fel se intampla si cu furnizorii de utilitati, daca vreau un telefon mobil, fac toate formalitatile de contractare online, iar fiscul, nici nu stiu altceva despre el, decat conturile in care imi platesc taxele.

Tot online discut si cu scoala, sau cu corpul de guvernatori ai scolii, online platesc amenzile de circulatie, pe site-urile primariilor, online imi cumpar biletele la film, teatru, muzee, sau mai stiu eu unde, online pot – dar nu o fac, aproape cu incapatanare de arhaic – sa-mi comand ce am nevoie de la supermarket, la fel pot sa procedez cu furnizorii de materiale de constructii, si tot asa…

Este adevarat, uneori nu se pot face lucrurile online, dar si atunci, tot o tele-rezolvare este disponibila. Daca vreau sa schimb permisul de conducere, pun permisul vechi, si un formular, intr-un plic, si primesc prin posta permisul nou, la fel se procedeaza cu radierea/inregistrarea unui autoturism, la fel cu obtinerea unui pasaport…

Candva, in primii ani in Anglia, am stat si am comparat experienta de aici, cu cea din tara, unde pana si pentru un extras de cont trebuia sa ma duc la banca, si am ajuns la concluzia ca „salvez” cam 250 de ore pe an. Adica, aproximativ o luna, la un program de 50-60 de ore lucratoare pe saptamana, in care pot sa-mi vad de afaceri, de familie, de viata. Ca sa nu mai vorbesc de stres, ca sa nu mai pun la socoteala experienta absolut penibila si traumatizanta a umilirii cetateanului de catre Atotputernicul Functionar Roman. Si se mai mira unii ca nu se intorc romanii acasa…

FRANTA: MAMA A RAULUI ABSOLUT

Citesc o gramada de comentarii, facute pe marginea alegerilor din Franta. Contradictorii, in multe privinte, aceste comentarii se intind pe toata paleta posibila, de la adularea maretei natiuni franceze, pana la injuraturi pe fata. Ce uita TOTI cei ale comentarii le-am citit – pentru unii, ar putea fi motiv de domolire a admiratiei, pentru altii, ar putea fi motiv de redirectare a injuraturilor, care asa cum sunt acum, sunt absolut gratuite – este un fapt absolut simplu: indiferent cat de multe lucruri grozave datoreaza lumea civilizata Frantei, si indiferent cate chestii groaznice ar fi facut Franta, NIMIC nu poate sterge faptul ca fara Revolutia Franceza lumea ar fi fost altfel…

Fara acea abominatie revolutionara, nascuta sub sloganul ala, care incepe bine, vorbind despre libertate, dar care se sfarseste prost, in egalitarisme idioate, si care a distrus sistemul de valori al lumii, am fi o lume fara ideologii de stanga, nascute in balti de sange, sub ideea ca omul va fi liber cand ultimul rege va fi sa fie spanzurat cu matele ultimului preot. Stanga a aparut in Franta, si de acolo s-a imprastiat in lume, unde a dat nastere marxismului, din care s-a nascut comunismul, cu aspiratii internationaliste, si fascismul, cu nationalismul desantat aferent, si nazismul, si marxismul cultural.

Tot de acolo, din abominatia politica nascuta prin decapitarea elitelor, se trage orice alta idiotenie ideologica de stanga, indiferent ca-si spune social-democratie, socialism, sau altfel. Si toate aberatiile astea, inca de la prima lor aplicare in practica, au umplut lumea de cadavre, de la cele produse de ghilotinele Terorii iacobine, ori de genocidul din Vendeea, si pana la zecile de milioane, produse de razboiul dintre fascism si nazism, pe de o parte, si comunism, pe de alta parte, sau pana la suta de milioane, produsa de comunism, pe timp de pace, prin uciderea celor care au avut curajul admirabil si neghiob, de a fi de alta orientare politica.

Asa ca, indiferent cate lucruri sublime ne-a dat Franta, ele palesc in fata raului absolut nascut de acolo, iar relele facute de Franta, comparate cu distrugerile generate de tot ce inseamna ideologie de stanga, distrugeri care merg de la crime impotriva umanitatii, si pana la crime inca necatalogate, cum ar fi mutilarea culturala a natiunilor lumii, devin insignifiante. Asta este „cadoul” suprem, facut de Franta lumii, si pentru un asemenea cadou, intreaga lume ar trebui sa-i fie datoare. Pe masura „cadoului”, bineinteles…

SALVATORII DE NIMICURI

Tocmai cand spuneam ca nu am mai auzit nimic despre domnul U. Sere, mi-a cazut sub ochi un articol care face mare tambalau in jurul taierii unor copaci, intr-un parc din capitala Romaniei. Crima, masacru, in fine, toate „carligele” unui articol de presa tabloida, si deasupra lor, planeaza, „salvator”, un consilier USR. Incepe sa ma irite chestia asta… Avem o tara vai de mama ei, si ne trezim cu tot felul de salvatori, care s-au uitat prea mult la televizor – ori au vazut ei, prin Occident, cand au facut ceva studii acolo – si vor ei sa ne arate cum este cu civismul asta. Interesant este ca nu se apuca sa salveze copii care mor de foame, nici de tot felul de madame, care instiga la omor-potential prin nevaccinare. Pentru ei, in general, ecologia este primordiala: incalzirea globala este cea care ne omoara, nu lipsa de medicamente banale, sau lipsa de bani, cronicizata prin spitalele Romaniei. Nu am auzit un singur „salvator” din asta – cu atat mai putin aia care sunt in politica mare – sa vrea sa incerce sa salveze economia si antrepenorii, care sunt „asasinati” de un sistem legislativ de o ostilitate si agresivitate incredibila. Nuuu, au vazut ei, la occidentali, cum si ce se face. Dar ce nu au vazut, pentru ca „progresismul” asta de import nu spune asta, este ca occidentalii nu prea au alte probleme, asa ca se pot ocupa si de salvarea ratelor schioape, a carabusilor orfani, ori pot face consiliere psihologica pajistilor violate…

OARE CHIAR VREM?

Daca vrei ceva ce nu ai avut niciodata, trebuie sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata. Asta nu o spun eu, doar citez unul dintre marii destepti ai lumii… Si o fac, pentru ca ma uit, cu stupoare, la onor electoratul roman, cum de 27 de ani vrea ceva, ce nu a avut niciodata – adica o bunastare „ca afara”: salarii, case, masini, concedii, un stat care sa arate respect cetatenilor, si asa mai departe – dar nu intelege ca facand acelasi – exact aceleasi! – lucruri, la fiecare exercitare a dreptului de vot, alegand, in mod nauc, aceiasi oameni, cu aceleasi programe prafuite, si niciodata implinite, nu au cum sa obtina decat exact ce au obtinut, in atatea randuri, in trecut.

Deja, scuza lipsei de informare, nu mai sta in picioare. Indiferent cat de bine ar controla puterea presa, televiziunile, nu poti sa nu vezi ca traiesti intr-o tara de rahat, in care infractorii fac legea, in care majoritatea oamenilor castiga mai putin decat primeste ajutor de somaj un occidental, in care taxele te indoaie, pana la punctul de rupere, in care totul merge anapoda. Asta este o chestie care se vede, nu trebuie sa vina nimeni sa ti-o spuna. De cate ori ocolesti un rahat de caine, pe strada, de cate ori te doboara mirosul ghenelor de gunoi, o si simti… La fel cum o simti cand „primarele” nu da drumul la apa calda si caldura… In fine, sa spui ca traiesti in Romania, dar nu vezi lucrurile astea, este un semn major de iluzii patologice.

Lasand la o parte votul, ramane neimplicarea in politica, justificata prin „toti politicienii sunt la fel”. Pai, tocmai de asta, desteptule, trebuie sa te implici, pentru ca sa nu mai fie TOTI la fel! Altfel, o sa plangem, generatie dupa generatie, ca nu avem cu cine sa votam. Si in cel mai bun caz, o sa tot votam Raul Mic, pana cand diferenta dintre Raul Mic si Raul Mare o sa fie asa de mica, incat chiar nu o sa mai conteze cu cine votam. Sau, asa cum vedem de ani si ani de zile, se aplica metoda idioata a absenteismului electoral, pentru ca nu avem cu cine sa votam, dar aceiasi oameni, care se plang, daca sunt pusi in fata unui partid nou, fug, rupand pamantul – probabil de frica de a nu ramane fara scuza „nu am cu cine”…

Si uite asa, reciclam si resapam politicieni, ne invartim in jurul acelorasi partide care si-au aratat, timp de decenii, incapacitatea de a face altceva decat instituirea furtului la scara nationala, si visam cai verzi pe pereti, sperand ca nu stiu ce lider pesedist o sa fie mai bun decat predecesorii sai, ca nu stiu ce lider al liberalilor o sa reformeze partidul, ori ca nu stiu ce prim-ministru o sa calce pe batatura majoritatea parlamentara, cea care i-a validat guvernul, si care poate sa-i zboare guvernul, cu o motiune de cenzura, votata in cinci minute… Si mai vrem si o bunastare „ca afara”: salarii, case, masini, concedii, un stat care sa arate respect cetatenilor, si asa mai departe. Sau poate nu vrem, pentru ca daca am vrea asa ceva, am face ceva… Un „ceva” care nu l-am mai facut niciodata.

FRECTIILE LA PICIOARE DE LEMN – SI ALEA PUTREZITE!

Tot felul de discutii, pareri, idei, legate de calea de iesire din mocirla asta, in care pesedismul ne-a adus. Unele fac trimitere la initiative cetatenesti, altele la referendumuri, altele la presiunea strazii, altele la presiunea ONG, ca reprezentanti ai societatii civile, in fine tot felul de idei. Din pacate, atunci cand se pune problema redresarii Romaniei, si cand se face vorbire despre aceasta redresare, se pare ca se vorbesc limbi diferite, si nici macar subiectul nu pare sa fie acelasi: unii se intreaba cum se poate reseta o tara condusa de infractori, altii vin cu solutii de carpire a sistemului existent.

Avem un sistem putred, care este construit pe o lege fundamentala schioapa, care lasa „gauri” imense de interpretare – asta, cand nu are lacune in toata regula. Pe legea asta fundamentala, s-a construit o caracatita legislativa – chiar, stiti cate legi, regulamente de aplicare a legilor, si alte acte normative, tot cu putere de lege, are Romania??? – care a fost gandita, la fiecare adoptare, sa serveasca interesul nomenclaturii comuniste si a capilor fostei Securitati, ori a clientelei lor politice. Aceasta haita comunistoida, in aproape trei decenii, prin crearea unui cadru legal „bolnav” – „virusul” coruptiei, „bacteriile” abuzului in serviciu, precum si multe alte plagi, care in „laboratoarele” penale, din alte tari, sunt identificate ca fiind din clasa germenilor tradarii nationale, dar care la noi sunt ignorate – a devenit actuala oligarhie: o imensa grupare infractionala, transpartinica, aflata la un pas de folosirea violentei, pentru pastrarea statusului actual – vezi iesirea militianului Abraham, si a altor lichele din sistem.

Asa ca, nu va suparati, dar fie apare o forta politica ABSOLUT noua, impermeabila, prin criteriile de integritate aplicate, la orice „infiltrare” maligna, cu un program de reforma radicala, care sa se impuna in constiinta electoratului ca fiind capabila sa inlature mizeria oligarhiei marxiste, ori se ajunge la o revolta/revolutie violenta. Restul, sunt vorbe inutile, frectii la picioare de lemn putrede, sau cum mai vreti sa numiti inutilitatile despre care se face vorbire.

POLITICIANUL-CLOROFORM

Candva, i-am pus eticheta „perdea-de-fum”. La adapostul aparentei lui integritati, al limbajului decent, civilizat, cult – cult la nivel de absolvent de facultate de mana a treia – pesdismul se regrupa, se reorganiza, se pregatea pentru lupta finala. Puteam sa-i pun, inca de atunci, eticheta de „politician-cloroform”, pentru ca aceleasi calitati, de birocrat mediocru, enumerate mai sus, au servit si ca anestezic al societatii. Dar, la acea vreme, am considerat ca acoperirea regruparii pesedismului este mai importanta…

Dupa aproape un an, timp in care, cu o maiestrie de invidiat, a mai aplicat cateva „anestezice”, prin niste miscari minore, dar cu impact mare la turmentatii cetateni-electori – politicianul-pieton-la-semafor, politicianul-voluntar-la-strans gunoaie, etc. – a venit momentul in care a inceput sa penduleze, in timpul campaniei electorale pentru alegerile legislative, intre posibilele partide de opozitie, pozand in „politicianul-partid”, „salvatorul-natiei”. In realitate, tot picaturi de cloroform in narile natiei, a carei atentie a ramas fixata pe acest „participant” ilegal si ilegitim in campania electorala, in loc sa se concentreze pe micile partide de dreapta, care daca ar fi intrat in Parlament, ar fi facut mult mai multa opozitie, decat „opozitia” actuala. Dar si atunci, nu-i vedeam scopul principal…

In fine, cu doar trei luni in urma, in clipa in care protestul #rezist era in toi, si se cauta un lider, politicianul-clorofom si-a facut iar aparitia, pozand in liderul-mesianic. Si ca de fiecare data, anestezia societatii a fost reusita: in loc sa urmeze liderii naturali, din pietele Romaniei, societatea a ramas cu impresia ca exista un lder. Dar s-a inselat. Ati mai auzit ceva despre politicianu-cloroform? Bineinteles ca nu: Ciolos si-a facut datoria, Ciolos trebuia sa plece. Si Ciolo-fanii au ramas, din nou, pacaliti. Noi, restul, impreuna cu ei…

VA FI OADTA, CA NICIODATA…

Daca nu se intampla o minune, peste 20 de ani, o ciuma, mai rea decat ciuma bubonica, o sa loveasca Romania. In secolul 14, circa 30-40% din populatia Europei a fost secerata de o epidemie de ciuma bubonica. Ciuma Rosie, care bantuie prin Romania, de 27 de ani, a reusit sa „secere” peste 50% din nou-nascutii de anul trecut, care nu s-au mai nascut in Romania, ci peste hotare. Acolo au sa se duca la gradinita, la scoala, si peste 20-30 de ani, ei nu au sa fie in Romania. Unii dintre ei, probabil ca au sa pastreze, formal, cetatenia romana, dar au sa fie, mai degraba, spanioli, italieni, englezi, decat romani.

Cu trei ani in urma, spuneam ca Ciuma Rosie poate sa dispara si prin atritie, lasata fara „nutrientul” ei principal: platitorul de taxe, ai carui bani sunt principala sursa a furaciunilor oligarhiei comunistoide. Acum doi ani, spuneam ca Ciuma Rosie poate fi lovita prin diminuarea sumelor trimise de cei aflati in afara tarii, rudelor din tara. Cu un an in urma, observam o chestie noua: din ce in ce mai multi romani, in loc sa se duca in concediu acasa, aduceau familia la ei, si acea familie, ramanea aici. Acum, guvernantii s-au prins ca raman singuri, ei si slugile lor din sistem.

Peste inca un an-doi – in care, probabil, trendul depopularii Romaniei o sa se mentina – probabil ca Ciuma Rosie o sa intre in convulsiile mortii fiscale. Si peste 20-30 de ani, cand batranii de astazi nu au sa mai fie printre noi, cand batranii de maine nu au sa fie in Romania, ci prin tarile in care au plecat la munca, dar in care, pana la urma, se stabilesc, in Romania o sa fie o populatie tanara, fara batrani, si fara Ciuma Rosie, care o sa fie, demult, uitata. Singura problema o sa fie numarul: probabil ca nu au sa fie mai mult de 4-5 milioane, abia suficienti cat sa populeze capitala, si cateva orase mai mai mari. Adica, o tara pustie, muribunda, in ciuda populatiei tinere.

Sfarsit.

SI???

Sa zicem ca cineva – nu stiu, Dumnezeu, Pestisorul de Aur, in fine, nu are importanta cine – se hotaraste sa indeplineasca dorintele romanilor. Si cum nu ar fi practic, in epoca Internetului si a retelelor de socializare, sa stea sa intrebe fiecare roman in parte, se apuca, acel cineva, si face media dorintelor pe Facebook. In primul rand, scoate din discutie dorintele celor care au nostalgii comuniste, si pe cele ale anti-comunistilor, ca astea se anuleaza reciproc. Pe urma, se apuca de treaba:

– Copacii sunt lasati in padure, ba chiar apar, la loc, padurile taiate;
– Tot felul de exploatari miniere, care mai de care mai poluante, dispar si ele, iar mediul se reface, ca prin minune;
– Coruptii sunt arestati, judecati, bagati la puscarie, iar prejudiciile generate de coruptia lor, recuperate (de stat, evident, ca doar nu de catre cei care doresc asta!) integral;
– Si-asa-mai-departe…

Pe scurt, acel cineva a indeplinit cele mai arzatoare dorinte ale romanilor. Si??? Ce credeti ca s-ar intampla, dupa turul asta de forta, in care genul asta de dorinte s-ar implini? Credeti ca ar incepe sa curga lapte si miere in Romania? Ceva caini cu covrigi in coada, ar alerga pe maidanele bucurestene? Eu cred ca nu… Cred ca nu, pentru ca taierea copacilor, sau exploatarile miniere, ar fi reluate – legislatia care a permis asta, ca si cei dispusi sa semneze contracte cu firme doritoare de lemn ieftin, sau cu cei care vor sa nu-si bata capul cu legile anti-poluare din alte parti, sunt tot acolo. Cred ca nu, pentru ca infractorii, de cand lumea, atunci cand ajung in puscarie, sunt inlocuiti de alti infractori, care cred ca pe ei nu o sa-i prinda nimeni, si cum la noi infractorii fac legea…

Cred ca nu, pentru ca toate chestiile rele, pe care romanii le vor disparute, sunt doar efecte, iar cauza care produce aceste efecte este una singura: intregul sistem al statului roman, care se bazeaza pe o lege fundamentala schioapa, care a permis adoptarea de legi strambe, care au favorizat aparitia coruptiei si coruptilor, si semnarea de contracte, tot pe baza de spaga, si tot restul relelor din Romania: o economie sugrumata de legi si impozite absurde, in care antrepenorii abia reusesc sa-si tina afacerile pe linia de plutire, o justitie manipulata politic, si in general, un stat al faradelegii si al abuzurilor. Si chestiile astea, pana la urma, in povestea mea, pot fi schimbate, de catre acel cineva. Dar, in viata reala, povestile nu capata viata, asa ca schimbarea in bine nu se poate face decat indepartand raul.

Raul asta – adica sistemul din Romania – poate fi indreptat doar in Parlament. Care Parlament, ca sa indrepte sistemul (sau sa-l reconstruiasca, nu de alta, dar este mai simplu!), ar trebui sa aiba o majoritate formata de un partid care sa vrea schimbare. Care partid, este ales de popor. Care popor, se pare ca doi bani nu da pe alegeri… Care alegeri, atunci cand poporul nu da doi bani pe ele, ajung sa fie castigate de cei care au „proiectat” sistemul asta schiop, chior, si idiot. Asa ca, revin cu intrebarea de mai sus: acel cineva si-a facut treaba, si…???

INFRACTIUNEA DE NEVACCINARE A MINORULUI SI INSTIGAREA LA NEVACCINARE

Unele persoane – din ce in ce mai multe, dupa cum se pare – refuza total sa-si vaccineze copii, pentru ca si-au pierdut incredere in vaccinare(!!!???), si asta este o incredere pierduta prin manipulari. O incredere pierduta prin instigari, facute public, de persoane care abuzeaza de pozitia lor. Fapta de a nu-ti vaccina copii, cu vaccinurile obligatorii, indiscutabil, ar trebui sa fie inclusa in Codul Penal, ca infractiune. Tot in domeniul infractiunii, ca si fapta de a nu vaccina copii cu vaccinurile obligatorii, ar trebui plasate si faptele celor care, in ciuda evidentei faptelor (boli cumplite si mortale, care AU DISPARUT dupa introducerea vaccinarii) promoveaza nevaccinarea. Cu circumstante agravante, daca fapta se petrece din pozitie de persoana publica.

Codul Penal defineste infractiunea ca fiind:

„[…] fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.”.

In tratatele de Drept Penal, gasim, privitor la elementele constitutive ale infractiunii, formulari de genul acesta:

„Nu se poate concepe o infractiune fara o dispozitie de lege care sa o proclame ca atare; nu se poate concepe o infractiune fara un interes sau un bun, sau un lucru care sa fie vatamat sau primejduit prin savarsirea faptelor care constituie infractiune; nu se poate concepe o infractiune fara o persoana care sa o comita (infractor) si fara o persoana care sa fie vatamata sau amenintata in interesele sale; nu se poate concepe o infractiune fara un loc unde s-a comis si un moment in care a fost savarsita. Toate aceste date sau entitati sunt preexistente infractiunii”.

In cazul faptei nevaccinarii minorilor, de catre parinti sau tutori, la fel ca si in cazul celor care instiga la fapta de nevaccinare a minorilor, se regasesc toate caracteristicile infractiunii, mai putin includerea in Codul Penal. Ar fi timpul ca legiuitorii, in toata lumea civilizata, sa indrepte omisiunea asta…

P.S. Partial, plecand de la ideile de mai sus, se pot atinge si subiectele libertatii de exprimare, libertatii presei, care libertati dispar, atunci cand prin ele se savarsesc varii infractiuni, sau se instiga la infractiuni.

RETETA ANTI-PSD

– Se ia o lingurita de oameni cu vederi politice de dreapta, si se lasa impreuna, pentru definirea doctrinei viitorului partid.

– Dupa ce doctrina a fost definita, pe baza ei se intocmeste o platforma-program, un manifest politic, care se lasa la dospit, cam doua-trei luni, in mediul online, ca sa creasca, pe baza sugestiilor venite de la cei care cred ca pot sa contribuie cu ceva pozitiv – acestia pot fi primii viitori membri ai partidului, din afara grupului de membri fondatori.

– In tot timpul asta, lingurita aia de oameni cu vederi politice de dreapta, definesc strategiile de finantare a partidului, statutul, regulile interne de functionare, criteriile de integritate, si infiinteaza partidul.

– Cel mai important criteriu de integritate: absenta oricarei relatii cu sistemul politic si administrativ al partidului-stat, instituit de PSD.

– Din clipa infiintari, o perioada oarecare – sa zicem 12 luni, dar nu exista o regula precisa – eforturile membrilor fondatori sunt dirijate in doar doua directii: implementarea strategiei de finantare, care ar fi de dorit sa aiba la baza finantarea din cotizatii, si infiintarea de filiale.

– Infiintarea de filiale ar fi de dorit sa aiba ca prioritate atragere de personalitati locale, cu vederi politice de dreapta, care sa devina viitorii lideri ai partidului – de dorit, dar nu obligatoriu.

– Daca in acele 12 luni amintite anterior, totul a mers bine, daca membrii fondatori ai partidului, cat si membrii fondatori ai filialelor si-au facut treaba cum trebuie – adica, au investit sute si sute de ore de activism politic, in infiintarea de filiale, si au sacrificat o parte din banii lor personali, pentru a vedea partidul lor lansat in politica – vine momentul in care se pot tine primele alegeri locale, la nivel de filiale, urmate de un congres national, care sa dea prima conducere aleasa a partidului.

– Aceasta prima conducere aleasa a partidului are o sarcina si mai ingrata, decat au avut membrii fondatori, pentru ca urmeaza faza in care partidul trebuie sa creasca, atat prin numarul de membri cotizanti, cat si in ochii societatii. Ca veni vorba, parerea mea personala este ca membrii fondatori nu ar trebui, niciodata, sa faca parte din conducerea partidului, ci ar trebui sa fie un element al unui fel de sistem de „check&balance”, care sa asigure mentinerea permanenta a partidului in cadrul doctrinei, si respectarea stricta a criteriilor de integritate.

– Cea mai importanta parte a activitatii noii conduceri a partidului – si a oricaror conduceri ulterioare – este pregatirea succesului la urmatoarele alegeri. Asta inseamna, in primul rand, identificarea de potentiali candidati pentru alegeri, pe baza unor seturi de criterii de competente politico-organizatorice (se presupune ca cele de integritate morala sunt deja indeplinite), diferentiate pe tip de alegeri (locale, legislative, prezidentiale), si promovarea acestora, in fata societatii.

– O alta activitate importanta, care trebuie sa fie o permanenta, este cea care sa transforme partidul intr-o forta pro-activa in viata politica. Pana cand ajunge sa conduca o tara, orice partid ar trebui sa demonstreze ca poate sa o faca, actionand permanent, in viata reala si in mediul online, in toate problemele implicate de conducerea unei tari.

– In fine, cu toate cele de mai sus facute de nota 10, mai urmeaza un singur pas: castigarea alegerilor. Simplu, nu-i asa? 🙂

P.S. Am uitat sa includ ceva: un think-tank intern solid, capabil sa dea legitimitate intelectuala doctrinei partidului (multumesc, pentru sublinierea importantei acestui lucru, domnului Baconschi, care a facut asta intr-o postare pe feisbuc)

TEATRUL ABSURD DIN ROMANIA

Ce se intampla in Romania are accente de teatru absurd, o piesa jucata la o scara imposibila, cu milioane de actori. Regasesc, in ce se intampla in tara, principala caracteristica a teatrului absurd: golirea de teluri a vietii, ruperea de radacinile religioase si spirituale, care face ca orice actiune sa fie fara sens, inutila, si prin asta, absurda. Uber-marionetele lui Eugen Ionescu, daca ar fi sa le comparam cu personajele care populeaza viata Romaniei, ar putea fi socotite varfuri de inteligenta si originalitate. La fel ca in multe din piesele teatrului absurd, romanii par sa creada ca sunt prinsi intr-o capcana, in care sunt/au iluzia ca sunt amenintati de forte de neinteles, pe care nu le pot controla, si in fata carora doar atitudinea fatalista poate sa aiba un fel de sens, la fel cum sinucigasul gaseste sens in funia care atarna din grinda…

In viata politica, mai ales, senzatia de teatru absurd este terifianta: la fel ca batranii din „Scaunele”, vorbim cu si despre politicieni, despre stanga si dreapta – mai ales cand vorbim despre dreapta, sentimentul asta apare! – fara sa ne intelegem ca in jurul nostru este doar o mare de scaune goale. Politicienii nostrii nu exista, sunt la fel de invizibili ca oaspetii acelor batrani, dar noi ne incapatanam sa ne purtam ca si cand ei ar fi in fata noastra, in jurul nostru. De fapt, nici scaune goale nu avem. In jurul nostru, pe scena politica, avem o mare de infractori, care se incapataneaza sa spuna ca ei sunt politicienii Romaniei, si noi, ca natie, refuzam sa-i vedem ca ce sunt, si preferam sa negam realitatea, acceptand ca ei sunt politicieni. Un fel reflectie a unui cocosat, intr-o oglinda stramba, asta imi evoca politicienii romani, si electoratul lor…

Cand vine vorba de opozitia extra-parlamentara – ca de aia parlamentara, care este sublima, dar lipseste cu desavarsire, ar fi absurd sa vorbesc – si de liderii unei asemenea opozitii, singurul cuvant care-mi vine in gand este „Godot”. Asa este natia noastra: intr-o eterna asteptare, a unui lider si a unei opozitii care se pare ca nu o sa vina, niciodata. Discutam despre ce si cum ar trebui sa fie opozitia asta, ce criterii ar trebui sa indeplineasca liderul ei, si discutand, incepem sa credem ca discutia in sine poate inlocui subiectul ei. Si mai ales, purtand asemenea discutii sterile, au trecut pe langa noi anii, pe urma primul deceniu, al doilea, aproape a trecut si al treilea, si cred ca o sa continuam cu asteptarea asta, inca un secol. Sau mai multe…

Stau si ma intreb ce ar putea sa scoata, o intreaga natie, de pe scena teatrului absurd. Oare cum se poate vindeca o natie de boala negarii realitatii, care o impiedica sa vada lucrurile asa cum sunt, si care da, majoritatii romanilor, sentimentul unei oarecare normalitati? Cum putem sa ne rupem din ciclul asta repetitiv, care ne tot tine pe loc? Bineinteles, putem sa alegem sa continuam asa, pana cand, pe scena numita Romania, cortina o sa fie trasa, si ultima lumina, stinsa. Asta, daca o sa mai aiba cine sa traga cortina, si sa stinga lumina.

SMART VS STRONG

Lasand la o parte bascalia nascuta de mioritele puse in modul „search and destroy”, ramane penibilul situatiei: o nava de razboi a Rusiei, si specializata in culegere de informatii, ca sa faca totul si mai jenant, nu a fost capabila sa vada un cargou nenorocit, aflat pe curs de coliziune. Asta spune multe despre capabilitatile REALE de lupta ale „maretei” Armate Rosii…

Atunci cand Rusia, din pozitia de golan planetar, terorizeaza tari mici, cu armate insignifiante, fara forte aeriene serioase, sau fara arme sol-aer sofisticate, impresia este de acest golan mondial este o forta. Si ESTE o forta: are peste 20 de mii de tancuri, cateva mii de avioane, si asa mai departe. Cel putin numeric, este o forta. Dar cat la suta din tehnica de lupta ruseasca este in stare de functionare decenta, pentru a fi capabila sa intre in lupta, ori cat de capabila este – ma refer la procentul ala capabil de lupta – sa faca fata unui razboi modern, asta este cu totul alta poveste.

In primul rand, structura tehnicii militare a Rusiei este depasita, se afla la nivelul doctrinei militare germane din anii ’40-’44, in care blindatele reprezentau fundamentul fortei de atac si aparare ale unei armate. Doctrina asta a fost infirmata de americani, din momentul debarcarii din Normandia: acoperirea aeriana masiva (ajunsesera pilotii de pe Mustang-urile americane sa se „certe” pe cate un tanc germa!) s-a dovedit superioara, si de atunci, aviatia a devenit principala arma a unui razboi modern. Pentru comparatie, structura armatei SUA, si cea a Rusiei:

– Aeronave (toate tipurile): SUA 13.762, Rusia 3794

– Elicoptere: SUA 6065, Rusia 1389

– Elicoptere de atac: SUA 947, Rusia 490

– Avioane de atac: SUA 2785, Rusia 1432

– Avioane de vanatoare: SUA 2296, Rusia 806

– Avioane de transport: SUA 5739, Rusia 1124

– Aerodromuri functionale: SUA 13513, Rusia 1218

– Tancuri: SUA 5584, Rusia 20216

– AFV (blindate, altele decat tancurile; aici intra APC, adica transportoarele de trupe, si alte blindate): SUA 40169, Rusia 31298

– Portavioane: SUA 19, Rusia 1

Pe scurt: armata Rusie este o armata capabila de lovituri terestre masive, sprijinite de numarul imens de tancuri, dar este complet deficitara la capitolul acoperire aeriana si mobilitate in teatrul de lupta.

In al doilea rand, forta bruta nu mai este, demult, o forta – oricum, SUA exceleaza SI la capitolul forta bruta… Adevarata forta, in ziua de astazi, este data se „inteligenta” armelor – chestie care se pare ca i-a lipsit, cu desavarsire, navei scufundate. Sistemele care doteaza tehnica militara: asta este ce conteaza. Zilele trecute, discutam in contradictoriu cu un tip, care ridica in slavi avionul Suhoi35, in detrimentul avionului F35. Argumentele lui? Manevrabilitate, viteza – in general, chestii de Top Gun. Si gresea profund.

F35 este o adevarata bijuterie a aviatiei militare. De ce? Sistemele! Conectivitatea! Avionul asta a depasit faza pilotului-as. Nici un fel de manevrabilitate, viteza, capacitate de executa acrobatii aeriene, nu poate sta in fata sistemelor inteligente care doteaza avionul asta. El nu este rapid. Nu poate face intoarceri bruste. Dar are un munte impresionant de computere. Are un radar de domeniul SF, atat in ce priveste puterea, cat si flexibilitatea si puterea de procesare. Are mai mult combustibil, si motoare MULT mai economice, deci o raza de actiune MULT mai mare. Invizibilitate sporita – asta e, vezi si lovesti, inainte sa fii vazut. Senzori mai buni, care comunica intre ei, control automat al avariilor (Automatic Damage Control), si un sistem de logistica ce monitorizeaza automat piesele avionului, cu relatiile din intregul ansamblu, astfel incat avionul este asteptat, la aterizare, cu piesele de rezerva necesare pregatite de schimb. Si mai ales, raza de atac mult mai mare: este capabil sa traga, folosind sisteme de armament inteligent, de la mare distanta, si sa se intoarca la baza, cu mult inainte ca inamicul sa afle ca s-a tras in el. Pe scurt, nu este puternic, este ingrozitor-terifiant-letal de inteligent.

Asta face diferenta dintre o armata moderna, si una depasita: inteligenta. Iar evenimentul de astazi, desi pare minor, are o insemnatate extraordinara: a demonstrat nu numai ca tehnica militara ruseasca este o gramada de fier vechi (ce naiba, pana si Titanicul avea compartimente etanse), nu numai ca este depasita moral – nava de spionaj, cand exista sateliti??? – dar si cel mai grav lucru, pentru rusi: este si „proasta”. Lipsita de inteligenta unor sisteme care sa o tina in siguranta intr-o confruntare. Fie si cu o turma de mioare…

P.S. Inteligenta armelor are multe sensuri: de exemplu, de ce sa trimiti pifanii la lupta, cand poti sa trimiti armate de drone…

STRANSUL FUNIEI LA PAR

Prima stire a fost despre o sedinta de informare absolut neuzuala, referitoare la Coreea de Nord, la care sunt convocati toti membrii Senatului SUA, si care o sa se tina miercurea aceasta. Informarwa senatorilor o sa fie sustinuta de catre Secretarul de Stat Rex Tillerson, si Secretarul Apararii, James Mattis. Cred ca, in principal, subiectul informarii o sa fie, de fapt, justificarea unor masuri iesite din comun, probabil de natura militara, impotriva Coreei de Nord.

A doua stire interesanta, este intalnirea pe care o sa o gazduiasca Rex Tillerson vinerea aceasta, la ONU, tot pe tema Coreei de Nord. Probabil ca se vor lua in discutie pericolele care decurg din inarmarea nucleara a unui stat dictatorial, condus de un individ care a depasit, demult, pragul dementei politice. Si acolo unde se discuta despre pericole, in mod normal, se discuta si despre masurile de prevenire. Probabil ca o parte din aceste masuri, in mod logic, se vor incadra in sfera sanctiunilor – economice, de exemplu. Dar tot asa de logic ar fi sa se ia in discutie si oportunitatea unui atac preventiv, asupra Ceoreei de Nord.

In fine, ultima stire – dar nu cea mai lipsita de importanta, este intalnirea programata pentru lunea viitoare, intre presedintele Trump, si ambasadorii din Consiliul de Securitate ONU. Evident, tot pe tema Coreei de Nord. De data asta, subiectul este facut public: discutia o sa fie axata pe cererea SUA de impunere a unor sanctiuni suplimentare, si mult mai dure, Coreei de Nord, pentru a o determina sa renunte la programul de inarmare nucleara.

Practic, SUA se pozitioneaza pentru castig, indiferent ce o sa se intample. Daca Senatul SUA, ONU, si in special Consiliul de Securitate ONU, accepta un program de sanctiuni dure – asta implica, automat acordul Chinei si Rusiei – Coreea de Nord este intr-o pozitie absolut de neinvidiat: singura, contra restului lumii. Daca ONU si Consiliul de Securitate se opun unor sanctiuni serioase, dure, atunci Senatul SUA o sa fie deja pregatit sa accepte ca o lovitura militara preventiva, asupra Coreei de Nord, este tot ce se mai poate face – administratia Trump o sa poata spune ca a incercat tot ce este posibil, pentru a nu se ajunge aici, asa ca nu este responsabila de ce o sa se intmple.

Daca mai adaugam si vizita vice-presedintelui Pence, in Coreea de Sud, flota SUA, care include si un submarin, si care este in aproprierea Coreei de Nord, concluzia este una singura: Phenianul are doar doua alternative: sa piarda, sau sa piarda Si practic, tot zilele acestea, o se contureze relatia marilor puteri ale lumii, China si Rusia, cu singura super-putere: SUA. Daca aceste doua mari puteri se opun planului SUA, este un semnal ca si-au revenit, si viitorul suna bine. Daca o sa existe impotrivire, atunci inseamna ca aceste mari puteri sunt gata sa poarte un nou razboi rece. Oricum, asa cum se zice, incepe sa se stranga funia la par.

FAMILIA TRADITIONALA

Plecand de la o discutie cu o cunostinta care a pus semnul egal intre o familie zdruncinata de tot felul de tare si neajunsuri – incultura, acoolism, saracia care vine la pachet cu primele doua, etc. – si conceptul de familie traditionala, m-am gandit sa incerc si o definitie a acestui concept, daca tot m-am aventurat, ieri, sa dau o definitie dreptei politice.

Sintagma „familie traditionala” se refera la o structura formata din doi parinti, barbat si femeie, casatoriti, atat in fata legii, cat si in fata lui Dumnezeu, care-si asigura reciproc suport material, emotional, si spiritual, dupa puterile fiecaruia dintre soti, si care, atunci cand, si daca, au copii, le asigura acestora ingrijire si stabilitate, pana la varsta adulta. Ingrijirea asta, la care ma refer, in afara de asigurarea un nivel de trai, pe masura posibilitatilor materiale ale parintilor, include

– educatia de baza – acei „sapte ani de acasa” – care reprezinta fundamentul comportamental al viitorului adult;

– educatie religioasa, conforma cu propriile convingeri ale parintilor;

– asigurarea accesului la sistemul de invatamant obligatoriu, si suport in procesul de invatare, in masura in care posibilitatile intelectuale ale parintilor permit asta;

– nu in ultimul rand, continuarea educatiei de baza, data in primii ani de viata ai copilului, pentru a intra in viata de adult, pregatit pentru realitatile ei.

Este adevarat, cultura precara, sau incultura, absenta unor repere morale, generata de carente educationale majore, si multi alti factori negativi, produc un adevarat dezastru, in multe familii, care si daca ar vrea, ar fi incapabile sa se incadreze in tiparele familiei traditionale. Dar nu putem sa punem semnul egal intre familia traditionala, ca valoare a culturii ideo-crestine, si cazurile de familii care nu au decat tangente de forma cu aceasta valoare.

Ca un corolar al definitiei de mai sus, apare nevoia de disociere intre sistemul de invatamant, care ar trebui sa se ocupe de transmiterea de informatii despre universul in care traim, de la cele din domeniul stiintelor exacte sau umaniste, pana la cele specifice unei profesii, si educatie. Educatie se face in familie, si nici o alta entitate nu are dreptul sa-si aroge acest drept fundamental al parintilor. Chiar imi pare rau sa spun asta, pentru ca am multi amici care cred ca scoala trebuie sa aiba un rol in educarea copiilor, dar scoala nu este de dorit sa aiba un asemenea rol, nici macar la capitolul educatie religioasa. Nu de alta, dar sistemul de invatamant este de dorit sa fie absolut neutru, fata de orice fel de influente ale statului, si cum scolile de stat, in toata lumea civilizata, sunt prevalente ca numar, fata de cele private, nu este normal ca educatia copiilor sa fie data de statele si guvernele lumii…

DREAPTA

Sunt o gramada de definitii ale dreptei, asa ca una in plus nu ar parea sa mai fie necesara. Totusi, am sa incerc sa folosesc cele mai simple cuvinte, sa vedem ce iese:

Convingerile de dreapta incep cu pretuirea traditiilor civilizatiei crestine, pentru ca nimeni nu poate contesta morala stabilita de Dumnezeu. De aici vine si pretuirea libertatii de a reusi in viata, libertate de care nimeni nu are dreptul sa se atinga: nici guvernele, si nici ceilalti oameni. Restul lucrurilor care caracterizeaza convingerile de dreapta, izvorasc din cele de mai sus. De exemplu, pretuirea libertatii economice, ca instrument de reusita in viata, si constiinta faptului ca fiecare om, care prin mila lui Dumnezeu, este sanatos, trebuie sa-si poarte singur de grija, si nimeni nu trebuie sa-l oblige sa-si imparta bunastarea castigata prin munca lui, cu oameni care au aceisi libertate, ca si el, de a atinge bunastarea, dar nu o folosesc. Ce ar mai fi de zis, in plus fata de ce am zis pana aici? Multe!

Un om care are convingeri de dreapta, sub nici o forma, nu o sa poata accepta ilegalitatile, pentru ca asa cum Dumnezeu ne-a creat egali in fata lui, tot asa trebuie sa fim si in fata legilor omenesti. Din acelasi motiv, daca un om are cu adevarat convingeri de dreapta, nu o sa accepte nici rasismul, nici nedreptatea, nici asuprirea altor oameni, si va face totul pentru ca aceste lucruri sa nu existe. O lume libera, in care oricine poate sa-si caute fericirea, in care nimeni nu poate interveni arbitrar, pentru a limita libertatea – acesta este idealul unui om care are convingeri de dreapta. Din cauza asta, convingerile de dreapta genereaza administratii, de la cele ale tarilor, pana la cele ale celor mai marunte asezari, care sa serveasca atingerii acestui ideal: administratii care sa apere libertatea, nu sa o ingradeasca, care sa dea sanse egale, si care sa garanteze ca nimeni nu se va atinge de convingerile sau de bunastarea oamenilor.

P.S. Care ar fi definitia stangii? Simplu: opusul celor de mai sus…

INCULTURA POLITICA…

Peste tot, dau de aceiasi tampenie: Marine Le Pen este de dreapta – extrema, chiar… Mai oameni buni, daca aveti dubii ca este de stanga, cititi programul ei, si incercati sa gasiti ceva care macar sa semene cu masurile pe care le-ar dori un politician de dreapta: http://www.frontnational.com/le-projet-de-marine-le-pen

Pe scurt, gasim:

– reindustrializare condusa/controlata de stat;
– inscrierea in Constitutia(!!!) tarii a unor masuri protectioniste, care sa favorizeze muncitorii francezi, si firmele din Franta, in licitarea contractelor publice;
– ajutoare sociale, si impozitarile aferente sustinerii acestor ajutoare, cu nemiluita – nu stau sa fac o lista, le gasiti in program, mai ales de la punctul 65 incolo;

Numai cele enumerate, plus abundenta cuvintelor „stat” si „just”, ar fi suficiente.

P.S. Nu am mentionat, pentru ca nu are legatura cu orientarea de stanga, dorinta de a iesi din NATO. Asta are legatura cu idiotenia politica, de origine putinista…

P.P.S. Macar – cei care debitati aiureala asta – daca nu stiti cum se defineste dreapta si stanga, puneti mana si cititi, ca un pic de cultura politica nu strica…