Cand spunem „libertate de exprimare”, majoritatea oamenilor inteleg ca asta implica libertatea de a spune orice traznaie ne trece prin cap. Bune sau rele (chestie discutabila, in functie de punctul de vedere al fiecarui individ), opiniile trebuie sa aiba libertatea de a fi exprimate, indiferent daca sunt referitoare la politica, religie, morala, spiritualitate, cultura, sau la orice alt domeniu va mai poate trece prin cap. Si la nivel de individ, chiar si intr-o lume imperfecta, ca cea a universului in care traim, lucrurile asa trebuie sa stea – bineinteles, daca acele „traznai” intra in coliziune frontala cu valorile morale ale societatii, cel care le debiteaza nu trebuie sa se mire daca reactiile vor fi dure, si nici sa nu ceara acceptare. Intre libertatea de ati expune opiniile, si acceptarea lor, este o distanta imensa.
Problema apare atunci cand trecem de la indivizii obisnuiti, la formatorii de opinie ai societatii. Aici, lucrurile devin mult mai complicate. Indiferent ca vorbim de scoala sau mass-media, ca exemple de sisteme care formeaza opinia societatii, sau de indivizi care au caracteristica unei persoane publice, aceste entitati nu este bine sa fie tratate prin aceleasi reguli aplicate indivizilor, datorita impactului pe care-l au asupra societatii, dar exact asa se intampla in societatea in care traim. Sigur, la prima vedere, ce spun poate sa para inceputul unei argumentatii pro-cenzura, dar va asigur ca nu asta este ideea, ci o argumentatie impotriva dezinformarii si manipularii, pe care, in ultimii ani, le vedem crescand la cote alarmante. Am sa incerc sa iau pe rand, cateva exemple.
SCOALA
Scoala, in primul rand, este cea care, prin informatiile pe care le transmite copiilor, adolescentilor, tinerilor adulti, contribuie la formarea opiniilor lor viitoare, in mod decisiv. Pe baza bagajului de informatie, capatat in scoala, indivizii judeca lucrurile intalnite in viata, si isi formeaza propriile lor opinii. Aici, deja avem o problema: de cateva decenii bune, scoala a fost transformata din sursa de informatie factuala, in instrument de indoctrinare. In sistemele totalitare comuniste, scoala servea – si inca serveste, acolo unde comunismul inca mai exista – scopurilor propagandistice ale partidelor comuniste din acele tari, si devenind principalul instrument de creare a „omului nou” comunist. Materii dedicate propagandei de partid, mutilarea cunoasterii, de exemplu prin rescrierea unor intregi capitole din istoria lumii, sau din istoria literaturii universale si nationale, ori prin ignorarea unor adevaruri stiintifice, sunt metode eficiente de manipulare si dezinformare a scolilor comuniste.
Mult mai importanta decat deformarea scolii in sostemele comuniste, este ce se intampla in democratiile occidentale, in care de decenii, scoala a fost infestata de un alt fel de „virus”: cel care-i atribuie valente educative. Din simplu furnizor de informatie, scoala occidentala a devenit SI educatoare. O educatie uniformizata, fara nici o legatura cu principiile educative ale familiilor din care provin elevii, si fara nici un fel de control al parintilor asupra acestor principii. Si aceste principii, care au inundat, treptat, lent, dar fara contenire, scoala occidentala, sunt cele ale marxismului cultural, care s-a raspandit, mai intai, in campusurile universitare – adica locul de formare, printre altele, ai viitorilor dascali si oameni politici – si de acolo, pe masura ce acestia deveneau factori de decizie in domeniul invatamantului si politicii, in toate nivelurile sistemelor de invatamant, care chiar au fost rebotezate, ajungand sa fie „sisteme de educatie”.
In felul asta, in ziua de astazi, in Occident (pe care suntem dispusi sa-l copiem „la virgula”, fara sa analizam ce copiem!), de la copii de varsta prescolara, pana la studenti, scoala occidentala transmite principiile Corectitudinii Politice, ca norme moral-educative, si la fel ca invatamantul comunist, avem in fata o rescriere a istoriei lumii, a istoriei literaturii, care sa serveasca, prin eliminarea adevarurilor incomode, care ar putea contraveni acelei Corectitudini Politice. Mai mult decat atat, plecand de la principiile CP, se ajunge, in final, la un sistem care educa nu numai in spiritul acelor principii, dar si in spiritul unui egalitarism non-competitional, in care performantele trebuiesc reduse la nivelor celor mai slabi, pentru a nu distruge „increderea in sine”. Rezultatul? Generatii de analfabeti functionali inadaptati, dependenti de sistemele de ajutoare sociale, si deci, manipulabili prin acordarea acestor ajutoare.
Pe scurt, inca de la baza formarii opiniilor societatii, avem o situatie aberanta, in care scoala, controlata de stat, a fost transformata in instrument de indoctrinare politica, cu scopul clar de pune in practica o inginerie sociala, la nivel planetar. Solutia este simpla, dar din pacate, in totalitate la latitudinea factorilor de decizie politica: scoaterea din scoli a oricarei forme de „educatie” politica, descentralizarea sistemelor de invatamant, astfel incat comunitatile locale sa aiba un control marit asupra scolii. Dar este un efort imens, pentru ca raul deja a fost facut: cateva generatii au fost, deja, supuse procesului de indoctrinare, si au invatat dupa manuale scolare mutilate, si este incredibil de greu sa vii, acum, si sa spui acestor generatii, ca o buna parte din ce au invatat in scoala, este absolut fals – cateva exemple simple, de manipulare/distorsionare a adevarului istoric, care ar trebui corectate: sclavagismul in SUA nu a fost sprijinit de „sudisti”, ci de membrii marcanti ai Partidului Democrat, sau faptul ca fascismul se bazeaza pe ideologia marxista. Din fericire, chiar daca este o sarcina grea, nu este imposibila, pentru ca exista un sistem secundar, dupa scoala, de diseminare a informatiei: mass-media.
MASS-MEDIA
Atunci cand a aparut tiparul – nu ma refer exclusiv la ce inventat de Gutenberg – s-a declansat una dintre revolutiile informationale care au condus la evolutiile umanitatii. Daca cele anterioare (aparitia limbajului articulat, si aparitia scrisului), au condus la definirea noastra ca specie dominanta, si formarea societatii, de data asta, diseminarea informatiei in masa, a condus la o multitudine de transformari ale societatii, de la cele culturale, pana la cele politice sau tehnologice, care au condus la societatea moderna, asa cum o cunoastem astazi. In aceasta perioada, a aparut conceptul de mass-media: la inceput presa scrisa, pe urma radioul, pe urma televiziunea, care au inflorit, ajungandu-se, la nivel mondial, in ziua de astazi, la circa 230.000.000 de ziare tiparite, circa 44.000 de posturi de radio, si circa 15.000 de posturi/canale de televiziune. Problema apare atunci cand deontologia profesionala a jurnalistilor, presati de goana dupa dupa public – si implicit, dupa venituri/profit – este ignorata. Problema asta, care oricum este grava, este amplificata de existenta unor ziare/posturi de radio/televiziuni, care sunt simple instrumente politice, folosite in confruntarile politice dintre diverse factiuni politice, fie la nivel local/national, fie la nivel international.
Cel mai putin grav, dintre toate efectele abandonarii deontologiei profesionale in jurnalism, este cel al diseminarii unor informatii partial false, sau de-a dreptul false, de dragul senzationalului „care vinde”. De la jumatati de adevaruri, scoase din context, si prezentate ca adevaruri depline, cu interpretari complet diferite de sensul initial, avut intr-un context deplin, si pana la stiri false, mass-media este supra-saturata de asemenea exemple. Va rog sa observati ca ma refer la articolele/emisiunile de stiri, nu la cele de tip editorial, de opinie, sau asemanatoare, unde este vorba de opiniile personale ale unui jurnalist, sau cele oficiale, asumate de echipa editoriala a respectivului ziar/post de radio sau televiziune.
Atunci cand vine vorba de stiri, adica de informatie, orice denaturare a adevarului, este inacceptabila, si nu cred ca poate fi acoperita de sintagma „libertatea de exprimare”, pentru ca adevarul nu poate fi denaturat, indiferent ce libertati vrem sa ne asumam. Una este sa zici „Guvernul/Parlamentul intentioneaza sa emita un act normativ, care pe langa infractorii marunti, ar scoate de sub incidenta legii politicienii si functionarii corupti”, situatie in care avem enuntarea unui adevar factual, si alta este sa spui „Pentru a reduce aglomeratia din penitenciare, Guvernul/Parlamentul intentioneaza sa emita un act normativ de gratiere”, situatie in care avem in fata o manipulare a infirmatiei, prin ascunderea efectelor reale ale acelui act: scoaterea de sub incidenta legii penale a coruptilor. Una este sa zici „Presedintele Trump a discutat cu ministrul de externe al Rusiei aspecte legate de informatile serviciilor secrete, referitoare la lupta impotriva terorismului”, si alta este sa zici „Presedintele Trump a transmis ministrului de externe al Rusie informatii secrete” – in primul caz, este o actiune de politica externa laudabila, in al doilea caz, in care jurnalistul a facut „economie” de adevar, suna a tradare. Aceste manipulari ale informatiei sunt impardonabile, si nu au nici o legatura cu libertatea de exprimare.
Pe urma, avem situatia in care stirile – informatiile, ca sa fiu mai precis – sunt manipulate pe scara larga, intr-un efort concertat, facut de entitati care urmaresc scopuri precise, echivalente cu scopul unui razboi. Un razboi care nu are ca scop cucerirea de teritorii, in vederea instaurarii controlului asupra lor, ci are ca scop „cucerirea” constiintei indivizilor, „zombificarea” lor, in vederea controlarii unor mase semnificative, care control poate duce la instaurarea controlului asupra unor societati intregi, prin mecanisme democratice – asta ar fi un alt subiect: denaturarea/deturnarea proceselor democratice, si folosirea acestor procese, in scopuri ostile celor care voteaza. Ca sa revin la subiectul liberei exprimari: nu cred ca poate sa intre sub umbrela libertatii de exprimare, actiuni care sunt ostile fata de societatea in care aceste actiuni sunt intreprinse. Ganditi-va la urmatorul exemplu: daca in timpul ultimului razboi mondial, libertatea de exprimare ar fi fost malformata, asa cum este in ziua de astazi, ar fi insemnat ca propaganda nazista sa aiba cale libera in Anglia sau SUA, sub pretextul ca libertatea de exprimare nu poate fi ingradita… Orice ar vrea cineva sa spuna, sunt lucruri care, atunci cand contravin intereselor legitime si reale ale societatii, trebuiesc limitate, controlate, pentru a putea elimina elementele maligne.
MEDIUL ONLINE
Am ales sa tratez separat mediul online, pentru ca desi sunt similitudini intre mass-media traditionala, si mediul online, exista si o deosebire fundamentala: posibilitatea unui anonimat absolut. Orice entitate poate cumpara un domeniu de Internet, poate opta pentru ascunderea infirmatiilor legate de posesorul acelui domeniu – sau poate folosi lanturi de cumparare, care sa faca imposibila cunoasterea propietarului real – si de la adapostul unui anonimat total, sa inunde lumea cu informatii false, manipulari ale adevarului, sa promoveze doctrine criminale, si asa mai departe. Datorita acestui anonimat, datorita acestei hiper-deformari a conceptului de libertate a exprimarii opiniilor, pana la limita la care aceste opinii ating criminalitatea, si pot fi considerate adevatate acte de razboi impotriva societatii, consider ca manipularea si deformarea informatiilor, in mediul online, este una dintre cele mai mari amenintari la adresa societatii contemporane.
SOLUTII
La fel ca in cazul scolii, unde esenta solutiilor de eliminare a malformarii sistemelor de invatamant (deci NU de „educatie”) este responsabilizarea sistemului fata de societate, fata de comunitati, si in cazul mass-mediei, indiferent ca vorbim de cea traditionala, sau de cea online, tot responsabilizarea fata de societate este solutia. Si aceasta solutie, indiferent cat de ciudat ar parea, nu se poate face prin sperante absurde, ilogice, in idealismul jurnalistilor, ci prin legi, care sa protejeze societatea de manipulare si dezinformare, indiferent daca este vorba de informatii din domeniul politicii, stiintei, sau din orice alt domeniu.