Am fost sa „semnez condica” la protest, in fata Ambasadei Romaniei din Londra. Lumea multa – pentru o comunitate raspandita intr-o metropola care are cam 45 de kilometri in diametru – si o atmosfera „calda”, la adresa lui Dragnea, a pesedistilor, a hotiei institutionalizate si legalizate. Organizare perfecta: garduri de protectie, pentru evitarea intrarii manifestantatilor pe carosabil, saci de gunoi agatati pe garduri, pentru paharele de cafea si sticlele de apa goale, voluntari cu veste reflectorizante, care aveau grija ca manifestantii sa nu iasa din spatiul delimitat de garduri, megafoane si agitatori, care aveau grija ca atmosfera sa nu lancezeasca, chiar si o statie de amplificare, din care se revarsa muzica de demult, a Golaniadei din Piata Universitatii, pancarte frumoase, laminate, cu toate sloganele anti-Dragnea posibile, ce mai, un protest slefuit, in toate detaliile. Poate prea slefuit…

Asta este problema: fata de serile trecute, datorita acestei organizari perfecte, a unui miting spontan, am avut sentimentul ca nu apartin locului si momentului ala. Toate cele de mai sus, plus „flacaii cat bradul”, imbracati in costume dacice, cu steaguri imense, secretismul voluntarilor cu veste reflectorizante, cand am intrebat cu cine pot sa vorbesc, daca vreau sa contribui la organizarea logistica a urmatoarelor proteste – sunt sigur ca vor mai fi, in urmatoarele zile! – m-au facut sa ma simt manipulat. Nu pot sa pun degetul pe rana, de unde dracu m-am trezit cu sentimentul asta, dar am simtit ca ceva „nu rimeaza”, ca ceva, comparat cu alte seri, este fals.

Repet, daca iau fiecare aspect in parte, nu pot sa spun, cu exactitate, unde apare sentimentul de „dogit”, de atmosfera falsa. Dar sentimentul asta a fost prezent. Imi pare rau, dar nu cred ca ar fi corect sa nu o spun, mergand pe principiul ca protestul, atata timp cat exista, este automat bun, pentru ca este indreptat in directia buna. Dar intre cartoanele mazgalite cu markere, sau tiparite la imprimanta de acasa – asa cum aveau multi dintre cei prezenti, si plancartele laminate, cum aveau o alta parte insemnata dintre cei prezenti, este o distanta prea mare. La fel de mare ca dintre adevar si minciuna.