Ma uit prin grupurile romanesti de pe Facebook, si nu pot sa cred…
O mare parte dintre membrii acestor grupuri, au fata de ce se intampla (sau: nu se intampla) in Romania, o nepasare vecina cu o inocenta moronica: posteaza bancuri cu blonde si cu Bula, mai pun cate o poza sau un clip haios – ma rog, depinde de ce fel de simt al umorului ai – mai arunca o rugaciune crestina ca sa-i dai si tu share, in fine, ai putea sa zici ca romanii sunt cea mai fericita natie.
O alta parte, dupa esecul mitingului anti-Ponta, ranjeste sinistru, gadilata in simturile de gloata, gata sa muste, virtual, tot ce are legatura cu diaspora, cu anti-comunismul, si implicit, chemarile anti-Ponta. Sunt obraznici, trag concluzii de genul „hai, daca oamenii nu au participat la un asemenea miting, inseamna ca este bine in Romania, terminati cu ‘basismele’, si bagati capul in pamant”, si se simt victoriosi.
Pe urma, vine partea cea mai importanta: cei care tac. Pot sa fac pariu, astia sunt cei care NU ies din casa, niciodata, la nici un miting anti-guvernamental, cei care zic „Si ce pot sa fac eu singur???” – sa nu-mi spuneti ca nu i-ati auzit niciodata – si NU injura, niciodata, guvernarea. Nu, ei injura doar greutatile vietii de zi cu zi. Cei din tara, injura greutatile materiale. Cei „de afara”, injura greutatile traiului prin straini, dorul de tara, chestii din astea, mai abstracte… Dar, cu o incapatanare demna de o cauza buna, nu se intreaba, niciodata, cine este de vina…
Si mai ramane o parte, una asa de minuscula, ca poti sa-i aduni pe toti, intr-o cafenea mai mare. Partea care-si doreste o tara normala, un Parlament in slujba oamenilor care au votat, un guvern care sa administreze treburile tarii in folosul tarii, si un presedinte care sa-si faca treaba…
Stau si ma intreb – si va intreb: oare merita se ne zbatem? Chiar merita? Partea hilara a lucrurilor este ca, desi minoritatea asta minuscula este formata, in cea mai mare parte, din oameni care ar putea sa ridice din umeri, zicand „Ce-mi bat eu capul, in fond, mie imi este bine aici, unde sunt!”, ei sunt singurii care nu se gandesc la acest „aici”, se gandesc, cel mai mult, la „acolo”, adica, la acolo, in tara. Intreb, din nou: chiar merita??? Eu zic ca da!