Spuneam – si argumentam – intr-o postare anterioara, ca Romania se confrunta cu o dictatura: cea a PSD, plus aliatii lui traditionali, plus traseistii „infiltratori”. Si mai spuneam, ca datoria patriotica a fiecarui roman, este de a lupta impotriva dictaturii, de orice fel ar fi ea. Dar cum?

Variantele de actiune, care tin de caile legale, par sa fie complet inutile.

• Constitutia? Aiurea, „un petec de hartie”, asa cum spunea o parlamentara damboviteana, „Mai lasati-ma cu Constitutia asta!!!”;
• Opinia publica? Ignorata, manevrata, distrusa prin divizare;
• Cai de atac legale? Nici atat, dictatura pesedista este capabila sa ignore, cu o gratie nesimtita, rezultate de referendumuri, decizii ale Curtii Constitutionale…

Am spus-o si o repet: nenorocitii astia, sunt asa de nesimtiti, asa de adanc „grefati” in structurile administrative si economice, ca-i vad in stare sa ignore si rezultatele unor alegeri parlamentare, daca simt ca scapa puterea din mana. Si atunci, ce?

Evident, intr-un asemenea context, cea mai la indemana solutie pare sa fie rebeliunea impotriva sistemului. Nu zic revolutie, cuvantul a fost distrus de Iliescu si toti nomenclaturistii care au fost parte in aiureala aia care a fost televizata, in care oameni au murit, si pe care noi, cei naivi, chiar am numit-o „Revolutia din ’89”. Deci, rebeliune. Pornita din strada, poate cu o manifestatie anti-guvernamentala, dar violenta, in esenta ei. Din pacate, pentru varianta asta de actiune, argumentele contra sunt majore. In ordinea importantei, ar fi:

1. Starea de apatie a populatiei din interiorul granitelor, generata de dezamagirile acumulate intr-un sfert de secol (Doamne, mereu ma ingrozesc cum suna: un sfert de secol!!!) si de exodul unei bune parti din populatia activa a tarii – este evident, cei care au ales drumul exilului, sunt exact persoanele cu cea mai mare capacitate de actiune, ei sunt cei care, in felul lor, au reactionat la situatia din tara, plecand…

2. Posibilitatea unei represiuni sangeroase, desi destul de improbabila, exista – sa nu uitam de tupele de jandarmi, antrenate sa lupte impotriva populatie, de politistii cu mentalitate de militian, care nu ar intelege ca ei sunt pusi sa apere populatia, nu sa o reprime, poate si Armata…

3. Incapacitatea unei rebeliuni de a genera o solutie la dictatura – fiind bazata pe violenta spontana, este greu de presupus ca va exista o organizare, o platforma de actiune coerenta; in ultima instanta, exista riscul de a elimina dictatura, cu pretul unui razboi civil…

O alta varianta, privita de unii ca fiind viabila, este cea a loviturii de stat militare, eventual cu suport extern. Sunt destui cei care, in mod constient sau la nivel de subconstient, privesc spre Armata, cu speranta ca de acolo poate veni salvarea. Din pacate, si aici apar argumente contra puternice:

1. Evident, Armata are capacitatea de a „matura”, efectiv peste noapte, adunatura de hoti care conduce Romania. Are, de asemenea, capacitatea organizatorica de a conduce o tara. Dar, deoarece exista un mare DAR, experienta altor tari, ne arata ca Armata, ajunsa la putere, cu greu mai renunta la prerogativele castigate, iar tarile unde a avut loc o lovitura de stat coordonata de armata, au sfarsit sub o noua dictatura, cea militara…

2. In cazul in care apare si un „sprijin” extern, acest sprijin nu este dezinteresat. Pe langa faptul ca dictaturile sunt destul de bine tolerate de foarte multe guverne ale tarilor democrate – in fond, unde poti sa-ti promovezi mai bine interesele economice si politice, daca nu intr-o dictatura, care merge, de obicei, mana-n mana cu o birocratie corupta – exista o sansa serioasa ca sprijinul extern sa fie conditionat de obtinerea unor avantaje inrobitoare…

Am lasat la urma calea alegerilor, pentru ca, desi pare o varianta perfect posibila – in fond, din cinci ocazii de a avea presedinte, PSD a castigat doar doua mandate prezidentiale, si nici unul la ultimele trei alegeri – ea nu este realista in ce priveste alegerile parlamentare, adica, singurele alegeri care conteaza cu adevarat. Masinaria dictaturii pesediste, perfect unsa, atunci cand vine vorba de alegeri parlamentare, este capabila sa incline balanta in favoarea PSD, pe o perioada de timp nelimitata. Aproape-monopolul media, loviturile sub centura date culturii, fraudarea prin mituirea patetica a electoratului, sunt tot atatea argumente pentru a lasa varianta alegerilor in pace: pur si simplu, nu functioneaza in Romania…

Revin la intrebarea din preambulul acestei postari: si atunci, ce? Ce poate indeparta dictatura PSD? Raspunsul este unul neplacut, aproape descurajant; organizarea unei rezistente pasnice, pe termen lung, care sa aduca sistemul dictatorial pesedist, in genunchi. Aceasta cale de actiune are la baza cateva lucruri esentiale:

1. Educarea populatiei, in sensul cresterii rezistentei la actele dictatoriale, in sensul cresterii increderii in sine, si in sensul diseminarii informatiilor despre cum ar trebui sa arate un sistem democratic normal.

2. Intarirea societatii civile, prin organizarea de grupuri, organizatii neguvernamentale, daca vreti sa le numim asa – mie nu-mi place sintagma asta, dar se pare ca prinde la lume – care sa lupte impotriva sistemului, care sa aiba o atitudine de opozitie.

3. Organizarea de actiuni de rezistenta, care sa boicoteze elementele sistemului dictatorial.

4. Dezvoltarea si implementare unui plan strategic pentru eliberarea de sub dictatura pesedista, care sa garanteze inlocuirea sistemului dictatorial corupt si ticalosit, cum spunea Basescu, cu un sistem democratic, civilizat, compatibil cu democratiile occidentale.

In ultima instanta, asa cum spun budistii, schimbarea vine din interior – nu putem sa cerem asta de la un popor intreg, dar suntem suficienti de multi care sa o putem face. Eliberarea de sub dictatura pesedista, eliminarea clicii de fosti nomenclaturisti comunisti, transformati intr-o „oligarhie rosie”, sta in puterea noastra. Sfidarea sistemului, impotrivirea prin luari de atitudine constante, organizarea unei rezistente anti-dictatoriale pasnice, sta in puterea noastra. Dar, pentru asta, este nevoie de mult efort, din partea tuturor. Este nevoie de unire!

P.S. Urmariti viitoarele postari, voi incerca sa spun, cum vad eu caile de lupta impotriva acestei dictaturi.