Pe Facebook, un domn, plin de cele mai nobile intentii, si animat de cea mai sincera revolta, a criticat intr-o postare acida, media romaneasca, care a inceput sa trateze tragedia de ieri, ca pe o mare oportunitate de a face rating, cu pretul unui circ de prost gust. Si indemna, in finalul postarii, la mai multa responsabilitate din partea celor care transforma orice in circ, spunand ca avem nevoie de empatie. Eu iau foarte in serios cuvantul asta, „empatie”, asa ca nu m-am putut abtine:
„Domnule Vintila, asa este, dar am o (singura) rezerva: daca noi romanii, inclusiv eu si dumneavoastra, ne-am identifica afectiv cu cei loviti direct de tragedia asta, eu as fi in avion, in drum spre Bucuresti, gata sa ma alatur celor care, la fel ca dumneavoastra, ar fi in sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, sau in studiourile televiziunilor, anuntant intregii tari si lumii, ca mamaliga chiar a explodat, ca sistemul asta, de neo-comunisti oligarhi, plin de corupti si tradatori de tara, nu mai exista, iar Romania nu mai este o tara cu un popor calcat in picioare. Din pacate, se pare ca stam prost la capitolul empatie. Toti…”
Asa mi-am dat seama ca asta ne lipseste: empatia. Nu mai suntem – daca vom fi avut capacitatea asta, ca natie, eu nu-mi aduc aminte de imprejurari in care sa o vad – capabili sa vedem lumea, prin ochii celuilalt. Nu (mai???) suntem capabili sa simtim durerea, indignarea, ori disperarea celuilat. Cand vom reusi sa o facem, guvernantii nostri vor trebui sa se teama.