Ce vor face pesedistii, aflati la guvernare, si cu un control confortabil al Parlamentului, este simplu de anticipat: un dezastru. Fie ca vorbim despre economie, de institutitutiile statului, justitie, societatea civila, ori cultura, asta va fi rezultatul: un dezastru total. Si-au demonstrat capacitatea de a guverna ca niste natangi, de pe vremea cand se numeau fesenisti, au confirmat-o cand se numeau pedeseristi, si si-au dat doctoratul in natangie (pe bune, fara copy/paste) cand se numeau au inceput sa se numeasca pesedisti – sau uselisti… In plus, dupa ce si-au facut mana cu tentativa de lovitura de stat din 2012, se pare ca acum vor sa treaca la un fel de dictatura reala, care sa elimine notiunea de coruptie – in fond, intr-o dictatura, nomenclatura are orice drept, asa ca orice vor face, va fi legal. Sau va fi facut legal, in functie de nevoile momentului. Cam asta vor face pesedistii…
In partea cealalta a… era sa spun „spectrului politic”, dar asta ar fi o aiureala, la noi spectrul politic este la fel de bine definit, ca niste spaghete bologneze, asa ca rectific: in partea cealalta a masei politice romanesti, gasim opozitia. Anemica, indecisa, naucita de esecul din alegeri. Asa de naucita, incat unii politicieni au confundat intrarea in Parlament, cu o victorie mareata. Lipsita de o doctrina clara, cu o moralitate indoielnica, minata fie de diverse conexiuni, transpartinice, exact cu cei pe care ar trebui sa-i combata, fie de finantari dubioase, fie, pur si simplu, de prezenta masiva a unor penali in randul ei, opozitia parlamentara nu va putea face mare lucru. Poate sa blocheze eventuale tentative pesediste, care sa vizeze amendarea Constitutie, ori a unor legi organice, dar nu mai mult decat atat. Luarile de pozitie, in fata Parlamentului, indiferent cat de incisive vor fi – admitand ca vor fi incisive – vor fi fara efect, si tot ce va putea face opozitia parlamentara, va fi sa devina martora efectelor propriei ei natangii electorale, in care a purtat un razboi de tipul „toti impotriva tuturor”, faultandu-se singura, in timp ce PSD se indrepta, la pas, spre castigarea alegerilor…
Societatea civila, nici macar nu merita amintita. De 27 de ani, astept sa vad asa ceva, dar cu exceptia unor intelectuali de varf (si de dreapta, sau conservatori, cum se eticheteaza unii dintre ei), nu se vede mare lucru. Partea proasta este ca aceste elite intelectuale nu vor sa aiba atitudini politice partizane, si atitudinea asta pagubeste societatea de cel mai de pret lucru care se poate opune puterii: autoritatea elitelor. Inca mai sper la o schimbare de atitudine, dar speranta asta devine, pe zi ce trece, tot mai slaba.
Si uite asa, ajungem si la romanii de rand. Adica, aia care nu sunt implicati in politica, nu au timp de activism civic, si care, indiferent ce au facut cu dreptul lor de a vota, au suportat, timp de 27 de ani, toate idioteniile si furturile guvernantilor, de la cele iliesciene, din anii 90, si pana la cele din anii din urma. Ei, vor trebui sa faca ceva. Nu de alta, dar pentru romani, „a face ceva” – vezi si „a te descurca” – a devenit o a doua natura, care-i ajuta sa treaca prin timpuri grele, si in acelasi timp, impiedica iesirea din ele…
In primul rand, vor exista cei care, prin a face ceva, vor alege calea strainatatii. Vor ingrosa randurile celor plecati la munca, agatati intre doua lumi: cea a bunastarii capitaliste, a civilizatiei, si cea a porcului taiat de Craciun, a nostalgiei dupa un loc incert, din care raul a disparut, prin uitare, si binele a fost amplificat de nostalgii copilaresti. Unii, nu vor fi altceva decat ultimele legaturi cu tara, ale celor plecati mai demult. Altii, vor fi doar deschizatori de drumuri, pentru restul familiei – ori pentru prietenii lor. Cert este ca fiecare plecare, va mari tragedia poporului roman, care a fost decimat, in felul acesta, mai rau decat de un razboi, combinat cu o molima catastrofala. Multi dintre acesti romani, desi au statutul de „temporar aflati la munca”, nu se vor mai intoarce in tara. Poate, cel mult, cand vor veni sa-si manance pensia castigata pe alte meleaguri. Dar asta ar fi cea mai mica problema. Copii lor, si toti cei care se vor naste din ei, in mod sigur nu se vor mai intoarce, pentru ca, pentru ei, acasa este acolo, adica in tarile unde au crescut – sau chiar s-au nascut, unde au facut anii de gradinita, de scoala, liceu, ori facultate… Acolo unde sunt toti prietenii lor, acolo unde inteleg obiceiurile, limba, cultura… Acest „svaiter” in genomul natiei este cumplit, si efectele se vor vedea peste ani, ori decenii…
Restul romanilor, care vor ramane in tara, vor face exact ce au facut si pana acum:
– bugetarii se vor bucura ca au un loc de munca „la stat”, in care competenta este irelevanta (ba chiar contra-productiva, ca faci nota discordanta cu restul sistemului!), si spagutele curg, linistitor;
– antrepenorii se vor infunda, ca in anii 90, in economia neagra, mergand pe varianta „o spaga mica este mai buna decat o amenda mare”, si vor inebuni din lipsa de forta de munca – nu stiu cati romani vor mai pleca din tara, dar la cei 3-4 milioane deja plecati, aproape ca nici nu mai conteaza CATI;
– angajatii din sectorul privat, atatia cati vor mai fi, se vor zbate in saracia generata de o economie debila, deja aflata la limita imploziei;
– taranii (ca fermieri, de unde?) se vor zbate in saracia lor de secol 19;
Si in timpul asta, pesedistii vor fi multumiti: Romania va fi a lor. Ma rog, ce va mai ramane din ea…