In 1989, in decembrie, atat de mult am strigat „Fara violenta!”, ca am ramas cu toate leperele nomenclaturii comunisto-securiste, pe cap.
In 1990, in Piata Universitatii, am fost asa de pasnici, asa de „flower power”, ca am ratat sansa sa-l scoatem pe nenorocitul de Iliescu, in branci, din vizuina, inainte de Duminica Orbului. Pe urma, venirea minerilor ne-a linistit. De tot…
In 1990, pe 25 decembrie, cand Regele Mihai era oprit, in drumul sau spre Curtea de Arges, sub amenintarea armelor, am fost pasnici, si in loc sa ne aducem aminte – pe atunci, INCA mai aveam martori (si martiri) vii ai momentului „abdicarii” dictate de Armata Rosie! – ca Maiestatea Sa, si Constitutia din 1923, sunt ultimele repere democratice ale Romaniei, am preferat sa ramanem pe cap cu un presedinte bolsevic…
In 1994, istoria se repeta: Regele Mihai este intors de pe aeroportul Otopeni. Tot sub obladuirea ranjetului iliescian am ramas: nu era el „un presedinte pentru linistea noastra”??? Ei bine, ne linistise, de nici de „linistea” instaurata de mineri nu ne mai aduceam aminte…
Tot pasnici si amnezici am fost cand fesenistii, de acum re-etichetati ca pesedisti, au incercat sa dea o lovitura de stat, cu prima suspendare a unui presedinte, si cu a doua suspendare, si… tot asa, pana la Colectiv. Dar nici atunci, cand victime ale coruptiei, dusa la nivel de politica de stat, erau ingropate, sau se zbateau, intre viata si moarte, asteptand sa fie trimise in tari care CHIAR au spitale care sa nu fie surse de infectii, tot niste amnezici pasnici am fost. Si ne-am pricopsit cu un guvern-perdea-de-fum, menit sa ne ascunda Marea Regrupare Pesedista. Si asa de rau ne-au ametit fumurile tehnocrate, ca in loc sa punem mana si sa infiintam partide noi DE DREAPTA, ca solutie la starea de fapt, in care „toate partidele, aceiasi mizerie” de stanga erau (si sunt), cu oameni neinglodati in mocirla politicii dambovitene, am ramas muti de uimire, cu ochii la un premier care nu scuipa, dispretuitor, in capul poporului.
Si uite asa, din amnezie pasnica, in amnezie pasnica, am trecut si prin alegerile din 11 decembrie 2016, la care unii NU AU AVUT CE SA VOTEZE, altii au avut DREPTUL DE VOT BLOCAT, si ne-am trezit cu cel mai ilegitim legislativ, din istoria recenta a Romaniei. Atata amnezie, ca aproape ca era de asteptat ca infractorul-sef al tarii, Liviu Dragnea, sa incerce confiscarea definitiva a statului, si legalizarea incompetentei, hotiei si coruptiei: in fond, in capul lui, cred ca nu este mare diferenta intre molustele puse la fiert de vii, si electoratul roman, din punct de vedere al reactiei la rau…
Si cand lovitura de stat, prin ordonante de urgenta, adoptate si publicate noapte, pe furis, s-a declansat, am fost cuprinsi de aceiasi amnezie pasnica, care a indepartat din memoria noastra, experientele trecute – de la cum stie puterea sa decridibilizeze un protest, si pana la cum poate sa-l disperseze, incendiind autobuze, sau chioscuri de ziare – dar si constiinta faptului ca luptam cu un grup de infractori, organizat, numit PSD, si care a infestat, ireversibil, atat aproape intreaga clasa politica, cat si administratia de stat. Un grup infractional care nu se sfieste sa apeleze la orice faradelege, pentru a ramane la putere. Asa ca, am incercat, din nou, sa protestam „fara violenta”, indemnati si de constiinta noastra amnezica, dar si de diversi apologeti ai placiditatii, zugrazita ca expresie a compirtamentului civilizat, de cetateni cu frica de lege.
Ce va urma? Pai, daca repetam aceleasi greseli, generate de amnezia noastra, nascatoare de atitudini non-violente, ar fi culmea sa obtinem alte rezultate, diferite de cele din trecut. In loc sa cerem masuri radicale, noi cerem infractorilor sa indrepte raul facut. In loc sa punem degetul pe rana, si sa cerem TUTUROR coruptilor, penalilor, imoralilor politicieni sa paraseasca scena, noi ne bucuram cand niste corupti mai mici, niste penali-nu-chiar-asa-de-penali, striga in Parlament, altor penali, mai mari ca ei, ce-i drept, „Hotilor!”. Asa ca, dupa ce penalii-cei-mari (adica PSD+ALDE) vor face pasul inapoi, ca sa urzeasca alte faradelegi (asta, cu urzitul din umbra, pentru mine, este o CERTITUDINE!), vom rasufla, usurati, ca am bagat gunoiul sub pres, si nu-l mai vedem. Si vom ramane pe cap, tot cu EI. Cu toti coruptii, penalii, imoralii, sau cu ai lor profitorii-capusa.
Concluzie: iesim in strada, sigur ca da, pentru ca alternativa echivaleaza cu sacrificarea ORICAREI sanse, dar daca nu ne trece dracului amnezia asta, patologic de pasnica, tot degeaba…