I-am promis unuia dintre amicii mei de pe feisbuc ca am sa revin asupra unui subiect atins cu ceva zile in urma: Diaspora si formarea unor noi partide. Si nu numai a unor noi partide, lucrul acesta este valabil pentru aproape orice fel de asociere, de interes general, care nu se adreseaza, exclusiv, celor plecati din tara temporar – pentru ca, de fapt, asta este diaspora aia, la care facem referire, de cele mai multe ori.

Evident, exista si o diaspora „de’adevaratelea”, oameni care au fie pasaport de cetatean roman cu domiciliul in strainate, fie pasapoarte si cetatenii duble – oricum, nu despre ei vreau sa vorbesc. Vorbesc despre cei care, muncesc afara din tara, uneori, cu intreaga familie, dar nu au rupt legatura cu tara: banii stransi afara, sunt trimisi in tara, in tara au casa – sau in tara isi construiesc casa – si viseaza sa se intoarca acasa, cand timpul su timpurile vor fi potrivite. Acestia sunt cei 3-4-5 milioane de romani, numiti „diasporeni”.

Ei bine, acesti oameni, indiferent cat de mult si-ar iubi tara, indiferent cat de mult ar vrea sa vada Romania scapata de ciuma pesedista, si oricat de mult ar vrea sa se implice, au cateva handicapuri:

1. DISTANTA – In primul rand, evident, este distanta, care face aproape imposibila prezenta lor, ca membri fondatori, in fazele initiale ale fondarii unui partid. A fonda un partid, dincolo de formalitatile legale, care intervin mult mai tarziu, implica discutii ample, intre membrii fondatori, pentru definirea doctrinei partidului (atentie: nu folosesc cuvantul „ideologie”, chiar consider ca nu are ce cauta in discutia despre un partid!), care, prin principiile continute, sa poata sta la baza oricaror actiuni viitoare ale partidului, de la simple luari de pozitie, si pana la programe de guvernare.

Acest set de principii, trebui gandit cu mare atentie, de la ideile in sine, care sunt incluse in fiecare dintre ele (implicatiile avute de aplicarea acelor idei, raportarea la restul principiilor, etc.), si mergand pana la detalii de semantica si topica – sa nu uitam, uneori, un cuvant cu multiple intelesuri, o virgula, pot modifica sensul general al unei fraze, si asta poate genera probleme majore, in functionarea respectivului partid.

De asemenea, faza initiala a fondarii partidului, implica si o imensa munca organizatorica, care nu poate fi facuta din afara tarii, si care este, in mod clar, o munca neretribuita, in nici un fel. Pana la punctul in care partidul poate sa-si permita un minim de personal administrativ – asta, DACA este primit pozitiv, DACA apare un numar suficient de membri cotizanti, etc. – membrii fondatori trebuie sa fie capabili sa faca aceasta munca administrativa, in timpul lor liber, ori acest lucru, intr-o tara in care birocratia administrativa este bazata, in proportie de 90%, pe hartie, implica prezenta fizica in tara, in fiecare zi, si asta ar insemna, pur si simplu, abandonarea oricaror lucruri realizate „afara” – slujba, afacere – pentru un proiect care, indiferent cat de bine ar fi pus la punct, nu poate avea 100% sanse de reusita.

2. „N-ATI MANCAT SALAM CU SOIA” – Indiferent cat timp a trecut de la celebrul slogan iliescian, adresat politicienilor ca Ratiu, ori Campeanu, aceasta metoda de a starni antagonisme intre cei care au ales sa se intoarca in tara, cu gandul sa faca ceva pentru tara lor, si cei ramasi in tara, care chiar daca au pozitia de simpli spectatori, reprezinta un potential bazin de sustinatori pentru un nou partid, inca functioneaza.

Exista o intreaga masa de cetateni care, la modul cel mai serios, contesta celor care au ajuns sa munceasca in alte tari, aproape orice drept, pana la unul dintre cele mai fundamentale: cel de a vota, sau de a fi alesi. Asta este o realitate, si indiferent care ar fi motivele pentru care acea masa de oameni gandesc asa, aceasta realitate nu poate fi ignorata. Practic, orice membru fondator, care este plecat sa munceasca in alta tara, aduce, prin simpla lui prezenta, un plus de vulnerabilitate partidului.
____________________________________

Dincolo de cele doua considerente majore, de mai sus, mai exista si altele, mai mult sau mai putin importante, dar cred ca putem sa ne oprim aici: initiativa formarii unor noi partide NU poate veni de la romani aflati la munca, in strainatate, si cu atat mai putin, de la romani care s-au stabilit, in mod legal, in strainatate. Pe de alta parte, acesti romani pot reprezenta un atu esential, pentru orice partid nou infiintat. Iata ce pot face ei, pentru un nou partid, mai bine decat orice roman care, toata viata lui, a trait doar in tara:

1. KNOW-HOW – Sunt o multime de lucruri, care tin de functionarea unui stat de drept, de relatia statului cu cetateanul, de felul in care functioneaza administratiile de stat si cele locale, intr-o tara normala, si care nu pot fi intelese, cu adevarat, decat atunci cand le traiesti. Mai mult decat atat, acesti romani, muncind si traind in state diferite, pot veni cu solutii complementare, care sa genereze un sistem superior sistemelor existente. Fiecare stat are particularitati de sistem, unele bune, altele mai putin bune, sau chiar rele, si aceste particularitati nu se suprapun, de la un stat la altul. Evident, doua caracteristici de sistem diferite, din doua state diferite, chiar daca sunt pozitive, nu sunt neaparat si compatibile, pentru a fi implementate, simultan, in procesul de creare a unui nou sistem, dar sunt convins ca sunt SUFICIENTE care sa fie compatibile, si care sa ne permita sa modelam un nou sistem, mai bun, folosind experientele altor state.

2. POTENTA FINANCIARA – Din acest punct de vedere, cred ca nu este nici o indoiala ca 100.000 de membri cotizanti care muncesc in afara tarii, – o cifra modesta, daca discutam de un partid cu pretentii, chiar daca este nou infiintat – pot contribui, lunar, cu mult mai mult decat 100.000 de membri cotizanti, care muncesc in Romania. Pentru un roman mediu, care munceste in alta tara, 10 Euro/luna este o suma mai mult decat modica, si probabil ca o cotizatie de 20 Euro/luna, ar fi perceputa ca fiind absolut acceptabila. Asta inseamna ca, acea ipotetica suta de mii de membri cotizanti „diasporeni”, pot sa genereze un buget lunar de 1-2 milioane de Euro, mai mult decat suficient decat pentru a subventiona cheltuielile de start-up ale unui ziar al partidului, ale unei televiziuni, si asa mai departe.
____________________________________

Ca si concluzie: impreuna, romanii din tara, si romanii care muncesc in afara tarii, pot face infinit mai mult decat daca ar incerca sa actioneze, separat, pentru formarea unui partid. Initiativa, membrii fondatori, trebuie sa fie din tara – cel putin, majoritatea – si trebuie sa se puna un accent extraordinar pe efectul sinergetic, al combinarii celor doua categorii de cetateni ai Romaniei