Exista o „bula”, a celor care sunt impotriva pesedistilor – nu spun PSD, pentru ca „pesedist” include o categorie larga, transpartinica, care nu are legatura strict cu partidul asta nenorocit, nascut din turelele tancurilor rusesti, cu 70 de ani in urma, si care s-a numit in fel si chip: PMR, PCR, FSN, FDSN, PDSR, si acum, PSD. Ca sa nu mai spun de tot felul de vlastare, partide-bastard, nascute prin diverse incrucisari politice…

In interiorul acestei bule, injuram sistemul oligarhic, la unison, si asta este bine. In fond, asa cum am spus de atatea ori, unui monolit, asa cum este acest sistem pesedist, nu poti lupta, decat cu o alta forta monolitica. Nu stiu daca bula asta a noastra, poate fi numita o forta – vreau sa cred ca este – si nici macar nu-mi mai dau seama daca, ce facem noi, fie aici, pe Facebook, fie in pietele Romaniei, se poate numi lupta. Prefer sa cred ca este o lupta, desi adversarul pare sa fie intangibil, si priveste, cu impunitatea unui gigant, la eforturile noastre de furnici. Dar ce stiu sigur, este ca fara aceasta bula, care „injura” sistemul, sigur nu mai exista nici o lupta, si sistemul castiga, din lipsa de adversar. Si mai stiu un lucru: nu suntem un monolit. Si asta, desi este natural sa fie asa, imi da de gandit.

De fapt, cine suntem noi, cei care suntem impotriva acestui sistem oligarhic? Ca sa raspuns la intrebarea aceasta, am sa incerc sa definesc, totul, nu prin prisma subiectului impotrivirii noastre, ci prin prisma a ce vrem sa punem in loc. Si daca fac lucrul asta, constat ca avem o problema: o parte dintre cei care sunt impotriva sistemului – zic ei – ar pune linisti, in locul actualului sistem, daca maine lupta asta ar fi castigata, ceva care nu ar fi, neaparat, mai bun decat actualul sistem. Sigur, ar fi ceva diferit, poate un pic mai bun, dar nu BUN. De fapt, cred ca de aici pleaca toata problema: din dificultatea de a defini binele national, sau din retinerea de a spune, celor care abereaza in definirea acestui bine national, ca pur si simplu abereaza. Sau amandoua, la un loc. Intrebarea este: de dragul de a trece puntea asta, pe care tot incercam sa o trecem, de 27 de ani, merita sa ne facem frate cu dracul? Oare chiar orice dusman al dusmanului nostru, ne este prieten?

Indiscutabil, cooperarea da rezultate mai bune decat competitia. Ne arata asta insusi universul in care traim. Dar sunt cazuri, atunci cand vine vorba despre politica, atunci cand vine vorba despre viata oamenilor, cand cooperarea facuta doar de dragul atingerii unui scop, de dragul victoriei, te conduce la victorie, cu pretul unor complicatii asa de mari, dupa acea victorie, incat stai si te intrebi care ar fi fost diferenta, daca ai fi fost infrant. Am sa ca dau un singur exemplu: cooperarea aliatilor anglo-americani, in ultimul razboi mondial, cu rusii. A condus la victorie, dar si la tot ce au insemnat regimurile comuniste, si Razboiul Rece, pana acum: natiuni nenorocite, o lume divizata, o amenintare permanenta, si atingerea cifrei 100.000.000 de morti, victime ale acestor regimuri dictatoriale, care in absenta Rusiei comuniste, nu ar fi existat. Si totul a pornit de la simplul fapt ca atat Roosvelt, cat si Churchill, nu au realizat cat de incompatibil este marxismul, si orice se naste din el, cu lumea civilizata. Chiar stai si te intrebi, daca a meritat…

Am sa raman, inca un pic, la exemplul acesta. Oare ar fi putut anglo-americanii sa castige razboiul, fara ajutorul Rusiei? Sigur ca ar fi putut, si mai ales, Rusia, fara ajutorul logistic al aliatilor occidentali, ar fi ramas la stadiul initial, in care „mareata” Armata Rosie, era formata dintr-o turma de infanteristi, in care un soldat avea pusca fara munitie, si altul munitie, dar fara pusca. O armata cu o aviatie hilara, formata din avioane Po2, biplane de panza, pe care comandorul Agarici – nu radeti, asa se numea pilotul respectiv – le dobora cu duzina. O armata fara tancurile produse de americani, si trimise, peste Atlantic, cu sacrificiul marinarilor civili americani, aflati sub protectia precara a marinei de razboi britanice. O armata care ar fi luptat in Siberia, dar fara cojoacele facute din blana oilor australiene. O armata care ar fi fost invinsa. In schimb, aliatii occidentali, fara povara ajutarii mujicului bolsevic, ar fi fost cu mult mai puternici, si oricum ar fi infrant armata Germana – asta daca, pana la urma, dupa multe incercari de asasinat nereusite, nu ar aparut si un asasinat reusit asupra lui Hitler, si intregul sistem nazist s-ar fi prabusit, iar Wehrmacht-ul ar fi inceput negocieri de capitulare. Sau, in cel mai rau caz, daca nu s-ar fi ajuns la folosirea armei atomice si in Europa, nu doar in Japonia. Ca sa nu uitati: asa s-ar fi evitat tot Razboiul Rece, si nici nu s-ar fi atins cifra aia, de 100.000.000 de morti, victime PE TIMP DE PACE, ale comunismului.

Revenind la oile noastre – deh, popor mioritic, nu-i asa? – gasim o situatie oarecum asemanatoare: opozanti ai sistemului pesedist, care ar vrea sa inlocuiasca acest sistem cu altele, la fel de rele:

– Cei care au confundat mascarada in care traim, de 27 de ani, cu un adevarat stat de drept democratic, pentru simplul motiv ca putem sa votam, oarecum, si cu o economie libera adevarata, pentru si mai simplul (si idiotul) motiv ca putem sa avem „butic si taraba”, si din cauza asta, au ajuns sa fie nostalgici ai comunismului „pur-sange”, pre-decembrist, pe care l-ar dori inapoi, pentru ca in ciuda lanturilor (pe care unii, nascuti exact in perioada ’89, nici macar nu le-au simtit), primeai casa si „servici”.

– Cei care, datorita educatiei nationaliste, din timpul comunismului, au devenit dacopati, si care cred ca noi, romanii, suntem predestinati unui viitor maret, in fata caruia se va inchina toata planeta, si care va speria Rusia agresoare, de la Rasarit, si va face sa paleasca importanta apartenentei la NATO si UE – pentru astia, am eu o vorba: si daca ar fi asa, si dacii ar fi construit piramidele, degeaba ai ca stramosi dinozauri, daca tu ai ajuns o gaina…

– Cei care sustin diverse factiuni periferice ale actualului sistem, si care ar vrea, de fapt, sa inlocuiasca factiunea PSD-ALDE, cu factiunea sustinuta de ei.

– Cei care, din lipsa de cultura politica, au fost sedusi de etchete de genul „progresism liberal”, fara sa inteleaga (sau poate intelegand…), ca sub acest gen de etichete, se ascunde ceva si mai periculos decat comunismul, prin felul insidios in care actioneaza impotriva libertatìi: marxismul cultural, cu a lui corectitudine politica.

In fine, poate ca mi-au scapat ceva sub-categorii de „aliati” nefrecventabili, sau de combinatii ale celor de mai sus. Ideea este ca nu tot ce striga „Jos PSD” este, automat, benefic. Asta este unul dintre motivele pentru care, intotdeauna am spus ca nu putem sa luptam impotriva PSD, ca o masa amorfa, fara definire politica. Intr-o asemenea masa, eventual organizata sumar, sub varii „platforme”, „proclamatii”, sau „declaratii”, diversitatea de convingeri politice este imensa, si intre aceste opinii, sunt unele care sunt asa de antagonice, incat NICIODATA nu vor permite o adevarata coagulare a fortelor anti-pesediste. De la aceste antagonisme, incepe disolutia opizitiei civice, si in fata unei opozitii fragmentate, pesedistii castiga net.

Noi aven nevoie de partide noi, cu urmatoarele caracteristici:

1. Set de conditii de integritate, care sa excluda accesul la structurile de conducere, fara exceptii, a oricarei persoane care, indiferent cum, sau pe ce pozitie, a fost asociata cu sistemul.

2. Doctrina politica foarte clara.

3. Programe de guvernare clare, care sa respecte total principiile doctrinare, si care sa faca referire explicita la caile de reformare a statului, si sa nu contina promisiuni populiste irealizabile.

Atunci, si numai atunci, am putea sa discernem, cu adevarat, cine merita numele de opozitie, si cine vrea, cu adevarat, binele tarii. Atunci, si numai atunci, am putea sa vedem, intre aceste forte de opozitie noi, negocieri pentru formarea unei aliante anti-pesediste viabile, in care sa se negocieze orice, dar nu principii, asa cum spunea ultimul Senior al politicii romanesti, Corneliu Coposu. Atunci, si numai atunci, o sa putem sa invingem sistemul.