Romani se uita cu jind la socialismul suedez (da, se poate si mixtura asta anormala, monarhie cu socialism), pentru ca mai marii suedezi sunt platiti prost si nu au nici un fel de privilegii date de functiile lor. Si simti in jinduirea asta, o ura marxista fata de elite, fara perdea, care te face sa te infiori: mesajul din spatele jinduirii asteia, daca citesti printre randuri, poate fi exprimat simplu, ca un fel de „Fir-ati ai dracu’ de boieri, asa va trebuie!”…
Uneori, daca cineva incearca sa le atraga atentia acestor natangi – sa-mi fie iertata lipsa de delicatete, oricum este o obisnuinta, la mine, dar in acest caz, chiar este necesara – ca acolo nu este chiar o atmosfera paradisiaca, imediat vine contra-argumentul nivelului de trai. De fapt, daca analizezi ce anume se subintelege prin acest nivel de trai, constati ca este vorba de clasicul transfer marxist al bunastarii, de la cei care au – pentru ca muncesc mai mult, sau mai bine, sau mai mult si mai bine – catre cei care nu au la fel de mult. De ce nu au la fel de mult? Simplu: in afara unei minoritati, de oameni realmente batuti de soarta, care fie sunt handicapati, fie au alt gen de probleme severe, dar care nu sunt imputabile nimanui, ei bine, nu au mai mult pentru ca muncesc mai putin, sau mai prost, sau mai putin si mai prost. Sau deloc…
La prima vedere, totul pare superb: nu exista oameni ai strazii, nu exista saracie, somajul este aproape nesemnificativ, industria suedeza este clasata deasupra celei americane, muncitorii sunt „protejati” de cele mai puternice sindicate din lume, in fine, un adevarat tablou idilic, al victoriei socialismului-capitalist. Spun la prima vedere, pentru ca daca stam sa disecam situatia reala, incepem sa avem surprize, si inca unele mari: nivelul inalt de trai este masurat prin factorul de redistribuire al bunastarii – impozitarea pleaca de 55% in sus. Factorii care chiar pot da o imagine clara, si nediscutabila, despre bunastarea unei natiuni, cum ar fi puterea de cumparare a monedei nationale, numarul de persoane angrenate in activitati creatoare (nu ma refer doar la arte), sau PIB, de obicei sunt „uitati”…
Atitudinea fata de antrepenori este relativ asemanatoare cu cea din Romania – normal, socialismul nu poate genera altceva. Pe scurt, sunt tratati ca un fel de paria ai societatii, si chiar daca o oarecare relaxare a politicilor economice, prin anii 90 (cel putin, comparata cu anii 70), a facut ca numarul de startup-uri sa creasca cu 25%, atitudinea este la fel. Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, declara intr-un interviu dat revistei Forbes, ca birocratii din sistemul fiscal l-au acuzat, frecvent, ca „foloseste oamenii doar pentru a face profit”. O asemenea atitudine, subliniata de unul dintre cei mai de succes antreprenori ai Suediei, spune totul…
Bunastarea, nivelul de trai, asta este ce se foloseste, cel mai des, cand cineva vrea sa zugraveasca Suedia in culori roz-bombon. Realitatea este, si in cazul asta, diferita: la sfarsitul anilor 90, venitul mediu al unei gospodarii suedeze, calculat pe trei decade anterioare, era de 26.800 de dolari, pe an. La acelasi moment, pentru aceiasi perioada, in America era de 39.400 de dolari. Practic, daca Suedia ar intra in componenta Statelor Unite, ar fi unul dintre cele mai sarace state. De remarcat ca aceste venituri sunt venituri brute, inainte de taxare, si cum Suedia are cel mai brutal procent de taxare din lume, practic suedezul mediu este CU MULT mai jos, din punct de vedere al bunastarii, decat americanul mediu…
Sistemul care-i dadaceste pe suedezi, din leagan si pana in mormant, are grija de nefericitii care, altfel, ar fi lipsiti de adapost. Acestia primesc slujbe simbolice, in companiile de stat – practic nerentabile pentru respectiva companie, dar in felul acesta, se scade artificial procentul somajului – si locuinte subventionate, tot „de la stat”. Evident, daca tot exista o asemenea posibilitate, apar si cazuri de suedezi absolut capabili sa se sustina financiar, dar care prefera sa se abandoneze sistemului de ajutoare sociale. In fond, de ce Dumnezeu sa te duci la munca, daca poti sa obtii cam aceleasi lucruri, si statul sa plateasca pentru ele??, Pare grozav, dar realitatea este ca suedezii platesc, din greu, aceste pomeni sociale, care sunt facute de stat, dar cu banii obtinuti din procentul ala incredibil al impozitului platit de suedezi: 55% din venituri Ca tot am atins subiectul impozitarii – repet: 55% din venituri! – sa nu uitam ca la acest procent se adauga TVA, impozite si accize de alta natura, asa incat, aproximativ 75% din veniturile suedezilor sunt luate de stat – culorile roz-bombon cam palesc, nu-i asa?
O alta marota a celor care proslavesc modelul suedez, indiscutabil este superioritatea sistemului de invatamant, cu gratuitate universala. Partea proasta vine cand analizam ce anume se invata, in acest sistem de invatamant, in acest moment. Partial, ce se invata in scoala elementara, cu 15 ani in urma, acum se invata in liceu, si o parte din programa de liceu, asa cum era ea in urma cu doua decenii, a devenit programa de colegiu. Daca asta nu arata o decadere a sistemului de invatamant, atunci va rog sa spuneti ce altceva ar putea fi… Stiu, putem sa discutam despre traditie universitara de secole, Universitatea din Upsala a fost fondata prin secolul 15, dar nu are rost, modificarile din orice sistem de invatamant se vad in decenii: prostii pregatiti azi, se vor vedea, in toata splendoarea lor de analfabeti functionali, peste 20-30 de ani…
Am lasat la urma un aspect, care este, din punctul meu de vedere (recunosc, aici sunt tare subiectiv), cel mai important: libertatea. Aceiasi natangi, care proslavesc sistemul suedez, nu uita sa spuna ca Suedia este un paradis al libertatii. Ma rog, un paradis in care, timp de 40 de ani, intre 1934 si 1974, 62.000 de cetateni suedezi – parinti SI COPIII LOR!!! – au fost sterilizati, fiind considerati de rasa inferioara. Un paradis al libertatii, in care circa 500 de persoane au fost lobotomizate, pentru ca erau indezirabile pentru guvern. De fapt, asta este numarul cert, dar se pare ca cifra reala este de circa 4200… Trecand de la aceste atrocitati, care pun Suedia in rand cu Germania nazista, ajungem la libertatea de zi cu zi, in care apar tot felul de limitari. Libertatea de exprimare „exista”, dar ingradita de tot felul de restrictii. Corectitudinea politica, care iti spune ce ai voie sa spui, si ce nu ai voie sa spui, pare sa fie la ea acasa, sustinuta de legi. Practic, orice opinie, care nu corespunde cu punctul oficial de vedere, este tratata ca „hate or offensive speach”. Si daca ASTA nu-ti convine, si o mai si spui, atunci, evident, ai probleme: tocmai ai intrat in domeniul „hate or offensive speach”. Cerc vicios…
*Am folosit cuvantul „socialism” doar pentru simplificarea intelegerii. In realitate, este vorba despre neo-marxism, despre marxism cultural.