Problema: parlamentarii, ministrii, in general, functionarii publici, sunt corupti… Solutii??? O mie si una: de la DNA, pana la inasprirea Codului Penal si marirea veniturilor…

Problema: patronii firmelor mici si mijlocii, adica, cei care ar trebui sa reprezinte fundamentul unei economii sanatoase, sunt „asasinati” de taxe, impozite, reglementari absurde, legi contradictorii… Solutii??? Orice student la drept, orice economist, poate sa schiteze, fara sa clipeasca, un plan de imbunatatire a situatiei…

Probleme, solutii… care fie nu sunt puse in practica, fie nu sunt, nici macar, enuntate… Daca cineva, asa, ca intr-o teorie a conspiratie, ar fi „angajat” functionarimea romaneasca – de la Presedinte, pana la ultimul contopist de la primarie – sa distruga tara asta, cu un plan perfect pus la punct, nu cred ca le-ar fi iesit mai bine… Stau sa ma intreb daca nu o fi asa, pentru ca niste idioti, prin simplul joc al intamplarii, din cand in cand, ar fi luat, inconstienti, si decizii corecte – dar asta ar putea fi o alta discutie…

De obicei, cand ai o problema, tot ce trebuie sa faci, este sa determini cauza, si daca o elimini, scapi si de problema. Si doar daca nu poti elimina cauza, poti sa te gandesti la „indulcirea” efectelor. La noi, se pare ca lucrul asta nu functioneaza. Nimeni nu pare dispus sa afle cauzele problemelor noastre, se propun doar solutii-paleativ, se ignora logica bunului simt, cu o „veselie” vecina cu dementa. Asta este adevarata problema a Romaniei. Oare, de ce? Qui prodest??? Raspunsul, pare simplu, la prima vedere, esti tentat sa spui: guvernantilor, cui altcuiva??? Oare asa sa fie?

Hai sa vedem, oare mai sunt si alti beneficiari? Sa luam una din problemele enuntate mai sus (evident, asta este o simplificare extrema, sunt mii si mii de alte probleme) si sa o analizam: coruptia.

Ei bine, coruptia este un fenomen care are nevoie de doi: cel corupt, si corupatorul. Ambii, sunt la fel de vinovati. Este frumos sa ne imaginam o lume ideala, plina de incoruptibili, dar in realitate, cei care trebuie sa rupa cercul vicios al coruptiei, sunt cei care dau spaga. In lipsa corupatorului, coruptia nu poate exista. Bineinteles, la nivele mari, guvernamentale sau parlamentare, cei care corup sunt si ei mari: corporatii, mari oameni de afaceri. Daca lucrurile s-ar petrece DOAR la nivelul asta, cred ca societatea ar reactiona violent, ar exista o sansa ca „anticorpii” societatii civile sa vindece edemul – ca nu pare sa fie dureroasa „umflatura” asta – coruptiei.

Din pacate, lucrurile nu stau asa. Pana la cel mai mic nivel, oamenii „beneficiaza” de coruptie, chiar daca o injura. Incalci o lege de circulatie? Nici o problema, dai spaga, si se rezolva! Ai o problema la scoala? Vine taticul, da o spaga, si se rezolva! Vrei un concediu medical? Dai spaga, si se rezolva! Deci, totul este ok, atata timp cat legile si regulile pot fi ocolite si sarite, cu spaga. Aparent, oamenii sunt revoltati – ‘Re-ati ai dracului de doctori, ca fara plic nici nu va uitati la noi!!! – dar in realitate, isi vad, linistiti, de spagareala cea de zi cu zi…

Putem sa luam si exemplul salariului minuscul din Romania, care, aparent, chiar nu poate fi aruncat in carca oamenilor… Cum sa-ti inchipui ca cineva sanatos la cap, ar prefera un salariu mic, in locul unui salariu mare??? Ei bine, hai sa vedem, in primul rand, care ar fi implicatiile unui salariu mare, asa, „ca afara”. In primul rand, ar creste PRETENTIILE celui care plateste acel salariu mare. Adica, adio „ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”… Cand cineva te plateste cu un salariu de 1500 – 2000 de euro pe luna (sau mai mult) atunci chiar TREBUIE sa ai si productivitate, si calitate, adica, trebuie sa fii profesionist SI sa folosesti cunostintele profesionale, in fiecare minut petrecut la munca, pentru a produce suficient de mult si de bine, incat compania care te-a angajat, sa aiba o cifra de afaceri care sa suporte salariul tau. Ori, aici apare o problema: cati romani sunt dispusi sa munceasca „ca afara”, pentru a fi platiti pe masura? Experienta mea de angajator, imi spune clar: cam 15-20%. Restul… „mai bine un leu la umbra, decat zece lei la soare”! Si daca mai este loc si de o mica spaga – daca esti bugetar – sau de un mic ciubuc – daca lucrezi „la patron” – atunci, chiar ca nu mai merita efortul…

In fine, putem sa extindem exercitiul de mai sus, folosind alte probleme, dar esenta este clara: in Romania, ca de altfel, oriunde in lume, nu doar guvernantii reprezinta o problema, poporul guvernat este parte integranta a problemelor nationale. Si uite asa, ajungem la intrebarea – ma simt vinovat, a facut-o celebra nenorocitul ala de Lenin! – fundamentala: ce-i de facut??? Ce anume a creat mocirla asta, in care ne zbatem, si cum dracu putem sa iesim din ea? Pai, in primul rand, ca sa iesim din ea, ar trebui, pentru inceput, sa:

1. Acceptam ca suntem in rah… scuzati, mocirla;
2. Vrem sa iesim de acolo;
3. Incepem sa facem ceva, in sensul asta.

Se pare ca, pana la „ce-i de facut?”, mai sunt doi pasi esentiali, iar primul este constientizarea situatiei. Asta este cea mai grava chestie din Romania. In loc sa ne vedem asa cum suntem, in loc sa ne acceptam, cu bune si cu rele, noi, romanii, avem doua tendinte, extreme si diametral opuse: fie ne auto-denigram, ne auto-batjocorim, cu o frenezie dementa, fie ne auto-glorificam, pana atingem ridicolul absolut – laserele lui Ceasca, proto-latina dacica, si asa mai departe. Si facem asta cu o ferocitate de dogmatici fundamentalisti, cu un partizanat irational, care nu poate fi daramat de nici un fel de argumente.

Iar impotriva dogmei, singura arma este cultura, informatia, adevarul. Intreba o doamna, traitoare prin tari cu petrol, si cu oarece conexiuni in lumea afacerilor de acolo, care ar fi cea mai buna cale de a ajuta Romania, de a transfera capitalul de acolo, in afaceri din tara. Au fost multe raspunsuri, unele interesante, altele hilare, dar consider ca ce i-am raspuns eu, reprezinta cea mai buna cale de a face un bine poporului roman: o televiziune independenta, in care jurnalistii sa fie indemnati sa-si faca meseria „cum scrie la carte”, fara influente politice, si care sa puna adevarul mai presus de orice. De asta avem nevoie, de surse de informare corecte, care sa mature avalansa de mizerii mediatice din tara, care sa prezinte adevarul – dureros sau nu – asa cum este el. Altfel, vom ramane, ca niste drogati, intr-o eterna stare de falsa euforie, pana vom muri din cauza unei supra-doze de toxine informationale.