Din ce in ce mai des, pe feisbuc, dar si in alte parti – televiziuni, bloguri, etc. – vad atitudini ostile fata de notiunea de „a avea”, exprimate, simplist, asa: cutare are n case si x bani in conturi… Este adevarat, cel putin majoritatea dintre acesti „cutare”, sunt absolut suspecti de marlanii financiar-politice, sunt „spagarii” nostri guvernamentali si parlamentari, sunt miliardarii de carton ai celebrei tranzitii iliesciene – aia, de la comunismul intinat de Ceausescu, la comunismul nobil, al lui Iliescu!!! – sau sunt „capusele” statului mafiot cripto-comunist. Dar… exista un pericol, o adevarata problema, legata de manevrarea (posibil voita, sigur perfida) a constiintei publice.

A avea, a fi avut, in sensul de avutie, de bunastare, este o problema, doar atunci cand mijloacele de imbogatire sunt ilegale. Atentie, aici apare o alta capcana: moralitatea imbogatirii. Foarte multa lume confunda moralitatea cu legalitatea. Cand vine vorba de afaceri, moralitatea nu reprezinta o obligatie. Singura obligatie a unei afaceri, este sa fie legala. Atat, nimic altceva. Ca sa revin: aceasta permanenta blamare a oamenilor bogati, a avutiei, a bunastarii, prezinta pericolul intoarcerii in timp, la perioada in care, „lupta de clasa”, propovaduita de jigodiile importate de la Moscova, devenea politica de stat, obligatie „patriotic-muncitoreasca”. Nuantarea EXPLICITA a blamarii averilor ilegale este o cerinta decenta, altfel, vom ajunge niste marxisti-leninisti, fara voie…