Ieri, pe la ora 11, in fata unui depozit de materiale de constructii, trei romani, zgribuliti, stateau de vorba:

– Şe crezi, mai ne ie careva la munca?
– Io dă unde să stiu?
– Io mai stau putin, si ma duc, ca si ala dă ieri, nici inapoi nu a vrut sa ne aduca, daca o fi la fel azi, iar ajung acasa la 11 noaptea…

Am incercat sa redau accentul regional, dar ce nu pot sa redau, este incultura, lipsa de scoala, daca vreti, care tipa prin toti porii lor. Sunt oameni veniti de prin satele Romaniei, fara al act la ei, decat cartea de identitate, care se pricep sa faca mai nimic, cu speranta ca se gaseste de munca. Stau inghesuiti, cate 25-30, in case cu 4 dormitoare, dormind pe saltele asezate direct pe podea, aliniati ca sardelele. De luat la munca, nu prea se inghesuie nimeni sa-i ia: in afara de lipsa de calificare, care-i face utili doar pentru sarcini brute – sapaturi, carat moloz, descarcat si carat materiale – nu au nici actele necesare (carduri care sa ateste ca au cunostinte suficiente de protectia muncii, ca sa nu mai vorbim despre numar de asigurari sociale, inregistrare pentru taxe, etc.), sau macar un cont bancar. In plus, sunt absolut incapabili sa se miste printr-o metropola de talia Londrei: daca-i ia cineva la munca, trebuie sa-i duca si sa-i aduca inapoi fix in acelasi loc, altfel risca sa ramana pierduti, prin metroul londonez. Sa mai spun ca nu rup o boaba de engleza???

Ei bine, exista un echivalent al acestei categorii de romani, si aici, in Anglia. Vorba vine, echivalent, pentru ca diferentele sunt imense: englezul aflat pe treapta cea mai de jos a societatii, stie sa citeasca, si chiar citeste, daca nu altceva, atunci macar ziarele gratuite din metrou – Metro, dimineata, cand merge la munca, Evening Standard, seara, cand se intorc de la munca), stiu cine este prim-ministrul in functie, si in general, au lipsa de cultura a unui absolvent de 8 clase. Totusi, comparati cu incultii romani, stralucesc. Pana la un punct, chiar poti sa porti o discutie cu ei, daca nu despre altceva, macar despre subiecte comune, dar de mare interes, cum ar fi niste alegeri, de exemplu. Chiar stiu cate ceva despre partidele care participa in alegeri, despre candidatii lor, si chiar daca nu stiu programele de guvernare propuse, in detaliu, stiu care este ideea generala din ele.

Am avut ocazia sa stau de vorba, cu ambele categorii: inainte de alegerile parlamentare si inaintea referendumului Brexit, cu englezii astia neciopliti, cu accent aproape imposibil de deslusit, si inaintea alegerilor din decembrie trecut, cu ai nostri. Primii, cand a fost vorba de campania electorala pentru parlamentare, care a fost mai calma, mai echilibrata, chiar stiau pe ce lume traiesc, si abia in cea pentru Brexit, care a fost mult mai violenta, cu linsaje mediatice, si argumente de ordin emotional, mai degraba, decat cu argumente rationale, am simtit o oarecare bulversare. Dar chiar si atunci, esenta o prinsesera: daca votam DA, legile se fac in Westminster, nu la Brussels (da, stiau de Brussels), si nu mai vin strainii peste noi, daca votam NU, continuam sa avem probleme de suveranitate, si hoarde de imugranti, daca nu in tara, cel putin la portile Angliei – sa nu uitam, asta se intampla in timpul crizei de la tunelul de sub Canalul Manecii.

In schimb, romanii nostri, despre care vorbesc aici, si daca ar fi fost extraterestrii, nu ar fi putut sa fie mai necunoscatori ai lumii in care traiesc. Unii, nici nu realizau ca urmeaza sa voteze pentru parlamentare: voiau sa se duca la vot, ca sa scape de primarul ala nenorocit, care nu dadea ajutoarele (habar nu am ce inseamna asta) la timp… Pentru majoritatea, exista un singur partid: PSD. Restul partidelor??? Nuuu, aia sunt niste nenorociti, care vor sa vanda tara la unguri. De unde stiu asta? De la „dom’ primar”, bineinteles. Nu poti sa discuti cu ei, se uita la tine cu o privire opaca, din care, daca insisti, mai licareste cate o umbra de ura – probabil indreptata spre necunoscutul din spusele tale, nu neaparat catre tine, ca persoana. Oricum, vorbesti degeaba…

Ce face diferenta intre acesti oameni? Clar, bruma de scoala in plus, a „maite”-ului englez, capacitatea si obisnuinta de a citi un ziar, care chiar daca este partizan, pastreaza o decenta a jurnalismului. In rest, nimic. Scoala, in care chiar au invatat ceva, si presa, care chiar face jurnalism, fac diferenta intre electoratul roman, si ce englez. Chiar si la baza lui, acolo unde discutiile filozofice, despre curente politice, democratie, stat de drept, chiar nu au sens. Dar cu un PIC de scoala, si cu o presa DECENTA, macar poti sa discuti despre lucruri concrete – efectele cresterilor salariale, de exemplu – cu sanse de a fi inteles. Fara aceste doua lucruri, putem sa vrem sa schimbam clasa politica, pana nu mai putem, pentru ca in fata urnelor, avem aceiasi alegatori. Si pe astia, doar asa putem sa-i schimbam: cu scoala si presa de calitate.

P.S. Mai exista varianta unei revolutii, dar exista sansa, destul de serioasa, ca sa degenereze intr-un razboi civil, in care cei care #rezista sa fie opusi celor descrisi mai sus. Si nu cred ca sunt in stare sa pariez pe cei cu tag…