Un efect neasteptat al intregii povesti #noapteacahotii, care a nascut miscarea #rezist, este clarificarea orientarii politice a electoratului roman. Au aparut grupuri masive, in mediul online, ai caror membri, uniti de dorinta de a scapa de Ciuma Rosie, au fost pusi in fata unei intrebari fundamentale – dupa ce scapam de numita Ciuma Rosie, ce punem in loc? – si au fost nevoiti, in acest context, sa-si exprime convingerile politice. Nu intotdeauna intr-un mod formal, uneori in mod indirect, dar suficient de clar, pentru a incepe sa se contureze o imagine a electoratului roman. Nu doar a celui care a facut efortul de a vota ceva, chiar daca ce au votat a fost departe de ce si-ar fi dorit ei, dar si a electoratului absenteist.

Spun ca este un efect neasteptat, pentru ca ce gandeste acest electorat absenteist, a fost o mare enigma, timp de doua decenii. Tot ce am stiut despre acesti oameni, a fost ca nu voteaza. Acum, in aceste grupuri, ei au inceput sa-si exprime opiniile politice: postand, comentand la postarile altora, raspunzand la comentariile altora, sau prin simple reactii la postari: un like, o fata furioasa, pot spune la fel de mult, ca o declarare a convingerilor. Sigur, nu putem sa tragem concluzii stiintifice, nu putem sa extrapolam, ca intr-o cercetare sociologica, dar putem, totusi sa ne facem o idee, sa vedem care sunt culorile politice din masa societatii romanesti. Si ce pot eu sa vad, nu este deloc incurajator. Chiar deloc, pentru ca m-as fi asteptat ca impotriva nenorocitilor care conduc Romania – oligarhi infractori, nascuti din nomenclatura comunista si securista, si transformati in nomenclaturisti ai unui sistem neo-comunist – sa vad oameni cu convingeri politice de dreapta. Ma rog, pentru multi, definirea spectrului politic este o mare necunoscuta, dar eu nu ma refer la convingeri exprimate in mod clar, ca intr-o declaratie doctrinara – desi, de la unii, tinand cont ca nu sunt „veniti de la coada vacii”, ca au un anumit grad de cultura, inclusiv de cultura politica, ma asteptam si la asa ceva.

In loc de o majoritate de dreapta, ce vedem in grupurile acestea? Vedem romani care viseaza la tot felul de sisteme socialiste, fara hoti in varful tarii. Nu are importanta daca sunt sisteme bazate pe clasica doctrina marxista, sau pe diverse variatii ale marxismului, din care cea mai des intalnita este cea a marxismului cultural, important este ca ce doresc acesti romani, este sa aiba un stat asistential, in care conducerea politica sa „dea” ce promite. Unii, se uita cu admiratie la modelul socialist suedez, A treia Cale, in care o relativa bunastare este platita cu ciuntiri drastice ale libertatii, inclusiv a celei de a trai, daca interesul statului o cere. Altii, prefera marxismul cultural german, si aduc in discutie succesul lui Alfred Krupp, care avea grija de muncitorii lui – in realitate, acestia erau bieti sclavi in otelariile Krupp, dar care aveau, ca orice caine in lant, asigurat cotetul, strachina cu apa si cea cu mancare. Altii, inebuniti de frustrari financiare, generate de propria lor nesabuinta in luarea de imprumuturi, au auzit ca exista o tara, Islanda, unde bancherii au fost deposedati de bancile lor – ma rog, pe majoritatea, daca-i pui sa arate Islanda pe harta, te apuca rasul… Si tot asa, din socialism in socialism, ajungem pana la cei care ar vrea, pur si simplu, intoarcerea la sistemul comunist. Fara comentarii…

Stau si ma intreb, de ce mama dracului mai imi bat capul cu toata mizeria asta marxista, care se pare ca bantuie prin capul unei majoritati a romanilor? Care este rostul sa spun „Jos Ciuma Rosie!”??? Ca sa vad venind, in locul ei, tot o ciuma marxista? Sa vad grobianismul infractional al lui Dragnea, Tariceanu, si al celorlalti nenorociti, inlocuit de corectitudinea politica a marxismului cultural? Care ar fi castigul, pentru Romania? In timp ce in alte tari, nuantele astea de marxism incep sa cada in dizgratia societatii, pentru ca si-au aratat nocivitatea, sa vad Romania cuprinsa de plaga neo-marxismului? Este adevarat, ramane minoritatea celor care au vederi de dreapta – dreapta aia conservatoare, care a facut din America lui Reagan singura super-putere reala a planetei, dar ce sanse are o minoritate, atunci cand majoritatea viseaza un nanny-state, care sa-i dadaceasca, in care patronii sa fie transformati in vaci bune de muls, abia tolerati, si in care elitele sa fie trimise la curatat latrine? Aproape ca incep sa-mi doresc sa vad PSD la conducere, pentru inca un sfert de secol…

P.S. Astazi, un amic, ma intreba, la modul cel mai serios, de ce dracu imi mai bat capul. Si i-am raspuns ca nu stiu – in fond, daca ma agitam tot atat, dar nu spre Romania, ci spre viata politica englezeasca, probabil ca reuseam sa pun pe roate un partid, care sa ajunga sa aiba cativa primari sau consilieri, si poate un parlamentar in Camera Comunelor. Nu de alta, dar spre deosebire de Romania, englezii sunt convinsi ca schimbarea vine, daca te implici in politica.