Am avut un schimb de replici pe marginea unui articol postat pe contul Digi24, pe data de 30.07.2015. Articolul se referea la o statuie, ridicata in Oradea, in memoria unei fetite, victima a Holocaustului. Un gest simbolic frumos, care insa a devenit irelevant pentru comentatorii articolului, impartiti (si radicalizati) in doua tabere, care vorbeau doua limbi diferite: unii „strigau” impotriva lipsei de balans si patriotism a legii care incrimineaza nazismul, fascismul, legionarii, ceilalti „injurau” animalele nesimtite, care nu percutau la gestul maret, de condamnare a Holocaustului.

Nu stiu daca jigodia aia de comunist, de la fundatia aia „nationala” – nu pot si nu vreau sa le retin numele – a gandit efectul asta, al dezbinarii, dar inclin sa cred ca da. Nu stiu nici daca cei care faceau mare tam-tam, incriminand tot ce nu se incadreaza in venerarea pioasa si vinovata a victimelor Holocaustului, au habar despre ce vorbesc, ori sunt postaci platiti. In schimb, stiu sigur ca avem o problema nationala, care are o gravitate extrema: este pentru prima data, dupa 1989, cand regimul de la Bucuresti, incearca, cu violenta mascata, sa puna pumnul in gura romanilor, sa puna o cizma grea, straina, pe grumazul romanismului.

Sigur, exista argumente in favoarea acelei legi, exista argumente impotriva ei, si pentru a nu fi inteles gresit, am sa ma explic:

1. Nazismul a fost – si este – o aberatie de minte bolnava. Orice doctrina, care are ca efect, fie si indirect – iar nazismul a avut doar efecte directe! – o mare de cadavre, este criminala, in cel mai abject mod, merita sa fie condamnata, asa cum s-a intamplat la Nuremberg, capii ei, executati, iar „cozile se topor”, vanate fara mila, si puse acolo unde le este locul: in inchisoare.

2. Daca acceptam cele de mai sus, atunci SI comunismul intra in categoria doctrinelor criminale, cu un numar de victime care a depasit numarul de victime facute de nazisti, cu popoare intregi reduse la statutul de sclavi ai internationalusmului bolsevic moscovit. Aici este „eroarea” voita a legii, lipsa de echilibru, jignirea perfecta: despre comunism, nimic!

3. Miscarea Legionara, maresalul Antonescu, si multi oameni de cultura, de o valoare imensa, sunt pusi la index, adusi pe aceiasi treapta cu Pauker, Dej, ori Ceausescu. Sigur, se poate discuta despre crimele lor – discuta, nimic mai mult, pentru ca a lua in calcul condamnari facute la umbra tevilor de tanc sovietic, este o imbecilitate totala. Dar chiar daca ar fi existat procese corecte, eu fac urmatoarea analogie: daca un criminal, dovedit, INCEARCA – nu stiu cum sa subliniez mai bine incertitudinea rezultatului – sa-mi salveze copilul de la moarte, pentru mine devine o persoana demna de admirat, demna de recunostinta mea, iar daca un criminal – cu atat mai mult un criminal „dovedit” de tribunale sovietice – incearca sa-mi scape tara de comunisti si de ocupatia sovietica, atunci devine un erou!

4. Este dreptul meu, de roman, sa ignor, in sensul indiferentei absolute, victimele si victimizarea altor popoare. Pot sa o fac, chiar daca, moral, nu este corect. In schimb, este de datoria mea, de roman, sa nu permit cuiva, indiferent daca este evreu, rus, american sau extraterestru, sa se joace cu Istoria si Cultura romaneasca.