In fond, ce este „patria”? Daca ma uit in dictionar, gasesc urmatoarea definitie:

PÁTRIE, patrii, s.f. 1. Mediu politic, social şi cultural în care îşi desfăşoară viaţa şi lupta [???] fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; ţară în care s-a născut cineva şi al cărei cetăţean este. […] – Din lat. patria, fr. patrie.

E clar, patria este mult mai mult decat atat, este formata din imaginile ei emblematice, este casa si strada pe care ai crescut, parintii si bunicii, si multe altele. Dar, acestea sunt lucruri percepute subiectiv, fiecare poate avea felul lui de a le vedea. Asa ca, ne intoarcem la definitia de dictionar. Si aici, lucrurile se complica, rau de tot.

Cum sa poti iubi mediul politic din Romania, in care mizeria s-a stratificat, de-a lungul unui sfert de secol, precum straturile geologice peste un trecut, care ar fi putut sa devina prezentul nostru, dar a fost inecat si dejectiile fostului regim comunist? Cum sa poti iubi un mediu politic, generat de niste fosti comunisti, condusi de un criminal cu ranjet larg, si care a suferit mutatii hidoase, pana a ajuns ce vedem in ziua de azi: o oligarhie de origine comunista, care pastreaza caracteristicile de baza ale comunismului – tendinta spre dictatura, spre despotism, dispretul fata de lege si fata de popor – peste care s-au adaugat caracteristicile crimei organizate??? Nu, nici o persoana normala nu poate iubi asa ceva!

Cum sa poti iubi mediul social din Romania, cand saracia este endemica, fracturile sociale – generate de mediul politic, ca metoda de control – au dimensiuni cataclismice, mergand pana la ura manifesta intre diverse categorii de romani? Cum poti sa iubesti o societate cu scara valorilor complet rasturnata, in care „jmecherii” si „cocalarii” au devenit modele de succes, in care pitzipoancele sunt vazute ca model al femeii adevarate, si in care infractiunea este virtutea suprema??? Nu, nici o persoana normala nu poate iubi asa ceva!

Cum poti sa iubesti mediul cultural din Romania, cand sferto-doctii isi permit sa demoleze gigantii culturii romanesti, cand bibliotecile si anticariatele sunt pe cale de disparitie, iar manelele si manelistii sunt singurul reper cultural real??? Nu, nici o persoana normala nu poate iubi asa ceva!

Si atunci, ce mai ramane de iubit? Nu mare lucru… Trecutul – si asta atacat, in varii moduri, din toate directiile, fie in sensul demolarii lui, fie in sensul unei idealizari exacerbate si idioate – ar fi un refugiu, dar eu refuz sa ma refugiez in el, pentru ca am spus-o de multe ori: chiar daca ai printre stramosi pe T-Rex, daca cotcodacesti, tot gaina esti! Nu, pe mine ma intereseaza prezentul si viitorul… Si tot ce mai ramane, este sa incerci sa faci ceva, pentru a schimba si mediul politic, si mediul social, si mediul cultural. De fapt, nu este vorba despre schimbare, ca doar nu vreau sa import o clasa politica, o alta societate, ori o alta cultura. Nu, cuvintele corecte sunt: curatare, asanare, extirpare…

Asta vreau, ca un roman care imi iubesc patria:

– sa curat si sa asanez clasa politica, extirpand mega-tumorile numite PSD, PNL, UDMR – lista este lunga, nu stau acum sa insir toate partidele si politicienii care formeaza „oligarhia rosie” – pentru a face loc unor oameni care vor sa faca politica din dorinta de a servi patria;
– sa curat si sa asanez mediul social de non-valori, de „jmecheri” si altii ca ei, si sa repun scara normala de valori in drepturile ei, pentru a face loc unei societati de oameni onesti si competenti;
– sa extirpez sferto-doctii din viata culturala, pentru a face loc adevaratelor valori culturale.

Pot eu sa fac asta? Singur, in nici un caz! Dar nu sunt singur, exista multi oameni care gandesc la fel ca mine, si care, tocmai pentru ca-si iubesc patria, vor sa elimine cancerele care o omoara. Tot ce ne trebuie, este sa ne gasim, sa ne transformam intr-un grup articulat, capabil sa faca ceva, nu doar sa descrie ce ar vrea sa faca.

La multi ani, Romania!