Obiectivele noastre, asa cum sunt ele definite sumar, in sectiunea „Obiective”, pot fi atinse, daca Puterea nu coopereaza – si prin raspunsul primit azi de la Presedintia Romaniei, devine clar ca nu coopereaza, prin doua cai: o revolutie violenta, ori o revolutie pasnica, o „revolutie de catifea”. O revolutie nonviolenta, care sa restructureze in mod radical societatea romaneasca, asa cum o stim, si de care ne lovim in fiecare zi, este singura solutie decenta pe care o vedem, singura iesire din situatia in care se afla Romania. Evident, o asemenea revolutie, pasnica, nu se infaptuieste imediat.

O asemenea revolutie dureaza, dar este singura cale de schimbare, care garanteaza evitarea varsarii de sange. Pentru ca, nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece: Puterea din Romania, cu mosteniri de caracter de la nomenclatura comunista, cu trasaturi dobandite, de oligarhie mafiota, in cazul in care poporul ar incerca sa o darame, facand uz de forta oarba a manifestatiilor de strada, nu va ezita sa riposteze pe masura. In Iunie 1990 au fost minerii, pe urma, a intrat in scena Jandarmeria, care in Decembrie 2013, si-a aratat, la Pungesti si Bucuresti, disponibilitatea de a apara Puterea. Pe de alta parte, nici Puterea nu ar trebui sa se imbete cu apa rece. Candva, pe la inceputul anilor ’60, John F. Kennedy a zis: „Aceia care fac revolutia pasnica imposibila, vor face revolutia violenta inevitabila”. Demonstratiile din primele zile ale lunii trecute, au arata ca revolta mocneste in poporul roman, si orice scanteie o poate aprinde. Acum, a fost tragedia din clubul Colectiv, maine, cine stie…

O revolutie nonviolenta se manifesta prin campanii de rezistenta civila, care include diverse forme de proteste, nesupunere civica, ne-cooperare economica sau politica, miscari de emigrare – spontane sau nu – crearea unor institutii neoficiale de guvernare, care sa fie pregatite sa preia puterea, si asa mai departe. Caracterul nonviolent, al unei asemenea revolutii, nu trebuie confundat cu pacifismul, cu intoarcerea celuilalt obraz. Cand spun „nonviolent”, ma refer la caracterul valorilor promovate, la calea dorita, in drumul spre telul nostru. Actele de revolta, provocate de putere, sau auto-apararea in fata unei eventuale Puteri agresive, nu sunt, in nici un fel, excluse.

Intrebarea esentiala, care se ridica inevitabil, atunci cand vorbesti cuiva despre o revolutie nonviolenta, este simpla si transanta: exista sanse de succes? Iar raspunsul, la fel de simplu si transant, este urmatorul: „Da!”. Si asta pentru ca revolutiile nonviolente, bazate pe rezistenta civila, sunt cele mai de succes revolutii. Conform unui studiu, efectuat in 2008, de catre J. Stephan si Erica Chenoweth, si care a fost caracterizat drept „cea mai completa si detaliata analiza a ratei de succes a campaniilor de rezistenta civila nonviolenta, comparate cu cele de rezistenta civila violenta”, se pare ca nonviolenta este, de departe, cea mai de succes metoda de atingere a unor obiective strategice, asa cum este schimbarea unui sistem politic.

Daca ne uitam in „Manifest pentru o revolutie nonviolenta” – George Lakey, 1973 – organizarea unei astfel de revolutii include cinci etape, aproape dictate de cel mai comun bun-simt:

– Pregatirea culturala, constientizarea, se obtine prin educare, prin formarea unei stari care sa permita constientizarea nevoii de revolutie (nonviolenta) si elaborarea cailor de realizare a acestei revolutii. In aceasta etapa, diverse grupari civice sau politice, care doresc – in esenta – acelasi rezultat, pot sa devina aliati importanti.

– Organizarea in grupuri bazate pe afinitatea la ideile revolutie non-violente, pentru a putea forma o retea, capabila sa suporte si sa infaptuiasca revolutia.

– Confruntarea sistemului, prin organizarea de campanii sustinute de pichetari de protest, ocupari demonstrative ale unor puncte cheie (sit-ins, die-ins/lie-ins) si blocade care sa produca intreruperea activitalor guvernamentale.

– Non-cooperarea in masa, care se produce dupa succesul stagiilor anterioare, si care este pasul premergator eliminarii Puterii.

– Dezvoltarea de institutii paralele, capabile sa preia functiile si serviciile guvernamentale, in momentul succesului.

Gene Sharp a documentat si descris aproximativ 200 de metode diferite de actiuni non-violente, care pot fi flosite cu succes. Teza lui principala, care odata enuntata, pare de o simplitate geniala, spune ca:

Nici un guvern or institutie nu poate stapani, fara sa aiba consimtamntul celor guvernati, si in asta sta sursa imensei puteri a revolutiilor non-violente.

In articolele viitoare, dupa consultari ale Grupului de Actiune, voi reveni cu detalii despre:

– organizarea Revolutiei Romane (2.0)

– nesupunerea civica

– forme de protest non-violente