Obisnuim sa personalizam natia – ori tara – si sa-i asociem caracteristici antropomorfe. Indiferent ca o vorbim de bine, ori de rau, o vedem ca o gigantica fiinta umana. Spunem ca Romania/natia se va ridica, se va trezi, sau ca a votat cu picioarele. Si, uneori, cu trimitere la natia/tara asta antropomorfizata, folosim expresii celebre. Somnul ratiunii naste monstri, nu-i asa? Dar cine este, de fapt „ratiunea” asta (alta antropomorfizare!) care doarme?

Unde ne putem astepta sa gasim ratiunea unei natii? La tara, printre oamenii simpli, munciti din greu, de la varste, mici, cu mainile inegrite si crapate? Unde sa se exprime, la birtul din sat? Sigur ca nu, asa ca trebuie sa continuam cautarea ratiunii, in alte locuri. Am putea sa incercam sa o gasim in micile orase, prafuite, ale Baraganului, sau in cele din Valea Jiului, de exemplu. Dar, ma tem ca este inutil. Daca doar treci prin ele, realizezi ca singura diferenta intre civilizatia rurala, si cea de mica urbe romaneasca, este infima. Eu am locuit, o scurta perioada de timp, intr-o asemenea localitate, si pot sa o spun, cu mana pe suflet: micile orase ale Romaniei, fara discutie, sunt doar niste sate mai mari. Pana si birturile sunt aceleasi…

Asa ca, este clar: ratiunea unei natii, a Romaniei, trebuie sa fie in marile orase: Timisoara, Cluj, Craiova, Iasi, Constanta, si mai ales, in Bucuresti. Centre economice, sociale, politice, ori culturale, oricum vrem sa le privim, aceste orase sunt cele care ar trebui sa aiba, in ele, acea ratiune a tarii. Sunt centre universitare, acolo gasim lumea artistica, de la actori si dramaturgi, la pictori si scriitori, acolo se face jurnalismul, acolo sunt juristii de frunte ai tarii, acolo gasim elita intelectuala a tarii. Asta este „ratiunea” unei natii, de acolo trebuie sa se raspandeasca tot ce inseamna cultura, inclusiv cea politica. Trebuie, sau, mai corect, ar trebui sa se raspandeasca, de acolo. Pentru ca, in realitate, nu prea se intampla asta. „Ratiunea” natiei doarme, in cafenele literare, in mici cluburi de elita, in care se filozofeaza, steril, pe marginea realitatii. Doarme in redactiile jurnalelor – cata o mai fi, pe acolo – sau in amfitreatele universitatilor, in barouri, sau in culisele teatrelor, ori in salile de expozitii. Elita noastra intelectuala, din pacate, s-a retras autistic, din piata cetatii, si piata a fost ocupata de bufoni, care maimutaresc, cu succes la public, cultura si ratiunea absenta.

In loc sa fie motorul constiintei nationale, elita Romaniei doarme. Si-a creat o lume paralela, si din acea lume, plina de iluzia normalitatii, arunca spre bietii muritori de rand, judecati de valoare, dar fara sens, atata timp ca nu sunt dublate de fapte. Nu se amesteca in noroiul plebei, si pe urma, se mira ca intelectualii rasati, sunt devansati, in preferintele populare, de un băiet de la tara, care-si pune niste cizme simbolice si politicianiste in picioare, ca sa mearga prin mocirla. Ori de un arivist spilcuit, cu mutra obraznica, care-si plimba, cu mandrie, plagiatele prin Baroul bucurestean. Asta este efectul retragerii elitelor, in turnuri de fildes. Acolo-si dorm somnul civic, si pana nu se vor trezi, natiunea, dupa fiecare ciclu de gestatie electorala, va naste monstri. Asa cum a nascut ieri…