De 27 de ani, cautam vinovatii. Vinovatii pentru mortii de la Timisoara, si pentru cei de la Baricada. Vinovatii pentru confiscarea Revolutiei, si vinovatii pentru mortii de dupa 22 Decembrie. Vinovatii pentru ascensiunea comunistoidului FSN, pentru esecul partidelor istorice, PNT si PNL, in Duminica Orbului, si pentru esecul Golaniadei. Vinovatii pentru mortii din 13-15 Iunie. Vinovatii pentru marile tunuri bancare ale anilor 90, si pentru privatizarile cu aroma de furt legalizat. Vinovatii pentru esecul CDR, si pentru revenirea, in forta, a fostului FSN, transformat in PDSR, transformat in PSD. Vinovatii pentru infiltrarea opozitiei, reprezentata de partidele istorice, si dezmembrarea lor. Vinovatii pentru ascensiunea lui Vadim Tudor, care i-a facut pe multi, sa comita cel mai mare compromis civic, votand un bolsevic nenorocit, doar pentru a nu vedea tara pe mana unui nebun. Si multi alti vinovati: cei pentru tradarea PNL, cei pentru exodul milioanelor de romani, cei pentru coruptia generalizata, cei pentru aparitia „baietilor destepti”.

Si in permanenta noastra cautare a vinovatilor, am ajuns sa traim intr-o tara condusa de infractori condamnati, ori de plagiatori cu doctorat, in care mocirla politica a pesedismului a inghitit totul. Si din nemultumirea si frustrarile noastre, care, pe unii, i-au transformat in nostalgici ai comunismului, pe altii, in fiinte cu halucinatii de grandomanie dacopata, in timp ce altii, dezgustati, s-au scufundat intr-un autism civic total, s-au nascut guverne-perdea-de-fum, partide cu tente de extrema-stanga, care viseaza la nationalizari, miscari religioase fundamentaliste, ca reactie la partide neo-marxiste. Incet, am inceput sa ne scufundam intr-o stare de schizoidism social, care pare fara iesire.

Insa, in tot timpul asta, vinovatii au fost sub ochii nostri: chiar noi, cei care in cautarea vinovatilor, nu vedeam padurea, din cauza copacilor. Nu, nu incerc sa deculpabilizez adevaratii vinovati. Dar existenta lor, plina de impunitate, a fost garantata chiar de noi. Oare revolutionarii din 1989, nu realizau ca Iliescu este un bolsevic nenorocit, care spunea, despre Ceausescu, in cel mai sincer mod, ca „a intinat idealurile nobile ale comunismului”? Ba cred ca da, si totusi, bucurosi ca am scapat de Marele Rau, am inchis ochii la Raul Mic, asa cum aveam sa o mai facem, de prea multe ori. Oare nu am vazut, cei care eram membri ai PNT si PNL, in 1990, ca mai mult ne luptam intre noi, decat cu FSN? Ba da, dar din respect pentru seniorii nostri, am inchis ochii, sperand ca Raul va cadea, de la sine. Si tot asa, inchizand mereu ochii, am ajuns unde suntem astazi: o tara care, dupa 27 de ani de la ce ar fi trebuit sa fie caderea comunismului, se pregateste pentru o guvernare a unor politicieni-infractori, transformati in oligarhi. Si in sfarsit, am gasit vinovatii: cei care nu au votat. Adica, cei 5.000.000 de romani, care desi plecati din tara, sunt legati, precum se tine un serb legat de glie, in circumscriptii electorale prin care mai trec doar prin concedii, si in care este imposibil sa fie, la data alegerilor – oricare ar fi sa fie data unor alegeri. Sau cei 5.000.000 de romani care, in tara fiind, nu s-au dus sa voteze, din motive perfect valabile – indiferent care vor fi fiind motivele astea, atata timp cat votul nu este obligatoriu, ele nu pot fi decat valabile.

Dar, infiderent cum am privi lucrurile, cei auto-exilati, sau Diaspora, cum suntem obisnuiti sa-i numim, nu aveau cum sa voteze, pentru ca dupa gaselnita sectiilor de votare insuficiente, anul acesta a fost gasita o alta modalitate de a bloca votul celor aflati in alte tari: prezentarea unei dovezi ca domiciliaza in strainatate. Unii, nu au avut la ei, o asemenea dovada, si au plecat, scarbiti, din sectiile de votare, fara sa se mai intoarca – in fond, tot pentru un numar infim de parlamentari ar fi contat votul lor. Altii, chiar nu au asemenea dovezi. Si oricum, majoritatea, constienti ca votul lor nu are mare importanta (sase parlamentari, la cateva milioane de romani!), nu s-au obosit sa mearga la urne. Punct.

Cat despre cei din tara, repet: indiferent care sunt motivele absentei lor de la urne, ei nu au nici o vina. Poate au fost scarbiti de lungul sir de guvernari, care au distrus tara, si au resemnarea celui care deja a pierdut totul, iar in cazul asta, sunt victime, nu vinovati. Poate ca nu s-au simtit reprezentati de nici unul dintre partidele romanesti, indiferent daca sunt de dreapta – la nivel declarativ, ca in realitate… – sau de stanga, nu de alta, dar poate ca exista un electorat care are convingeri social-democrate, dar nu pot sa voteze un partid condus de infractori. Iar in cazurile astea, sunt chiar de inteles. Oricum, data fiind lipsa de omogenitate a acestui electorat, care spre deosebire de cel din diaspora, nu este, in marea lui majoritate, de dreapta, exista o sansa majora ca sa nu fi fost nici o influenta procentuala majora, chiar daca s-ar fi prezentat la urne.

Asa ca, din nou am ratat sa vedem adevaratii vinovati: cei care, de 27 de ani, nu pun piciorul in pragul tarii, ca sa spuna „Ajunge!”. Sa o spuna iesind in strada, daca trebuie. Sau intrand in sediul Parlamentului, Guvernului, ori Presedintiei, daca iesitul in strada nu este suficient. Adica, daca tot trebuie, sa fie dispusi sa termine ce s-a inceput, cu 27 de ani in urma, la Timisoara.