De ani de zile, tot fac confuzii. La modul general, toate pot fi asezate sub eticheta „Confundarea dorintelor cu realitatea”. Daca deschideam ochii, poate nu ma minteam singur. Ba chiar, uneori, i-am avut deschisi, si tot nu am vazut bine… Daca le iau pe rand – ma rog, pe cele mai importante – confuziile astea ar suna cam asa:

1. Am confundat o lovitura de stat cu o revolutie

2. Am confundat convingerile Golanilor din Piata Universitatii cu dorinta majoritatii, cand, de fapt, majoritatea urma sa aplaude spectacolul minerilor, care distrugeau tot ce insemna, de fapt, democratie

3. Am confundat rezultatele alegerilor din 1996 cu o victorie a CDR – ma rog, aici am o scuza, pana si CDR a crezut ca a castigat alegerile – in loc sa-mi dau seama ca tot comunistoizii domina Parlamentul

4. Am confundat victoria lui Traian Basescu, in fata lui Nastase, cu inceputul sfarsitului pentru (pe atunci) proaspata oligarhie comunistoida, desi era clar ca nu s-a schimbat decat „jupanul”

5. Am confundat raportul asupra comunismului, facut de comisia lui Basescu, cu o condamnare a comunismului, cand, de fapt, nu era decat o incercare (reusita?) de indemn la uitare, de autocritica, exact in stilul comunistilor incriminati(?) in numitul raport: a fost rau, recunoastem, acum este bine, gata, hai sa ne vedem de treaba – treaba oligarhiei, evident! – si nu ne mai deranjati cu scancetele voastre anti-comuniste

6. Am confundat salvarea luinTraian Basescu cu salvarea institutiilor statului de drept – de doua ori! – in loc sa vad ca totul era doar o lupta intestina, intre factiuni rivale, ale aceleiasi cloace infractionale

7. Am confundat plecarea din tara cu sfarsitul zbaterii intre agonia data de mizeria politica din tara, si rarele momente de extaz – vezi mai sus – in care lucrurile pareau sa se schimbe, in loc sa-mi dau seama ca traiul in Occident ma va face sa vad acea mizerie politica si mai clar, intesificand sentimentul de apartenenta la o natie in agonie

8. Am confundat Strada, care striga „Toate partidele, aceiasi mizerie!”, ori „Parlament penal, mars la tribunal!”, cu inceputul unei prabusiri a oligarhiei comunistoide, cand, de fapt, pentru oligarhia asta, a fost doar un prilej de abandonare a unor cadavre politice, cum era Ponta, si de regrupare, sub protectia perdelei de fum, numita „guvernul tehnocrat” Ciolos

9. Am confundat intoarcerea lui Marian Munteanu in politica, cu intoarcerea anti-comunismului, pentru ca doua luni mai tarziu, sa-l vad inconjurat de aberatii legionare, national-socialiste (nazi, ca sa fie clar) si promovand nationalizari de tip comunist

10. In sfarsit, in ultimele luni, am confundat partidele care se vor a fi alternative PSD, cu o sansa de schimbare, fara sa vad ca, de fapt, nu sunt decat niste lături ale aceleiasi mizerii politice dambovitene

La un asemenea numar de confuzii, ar parea ca ramane doar sa-mi pun singur diagnosticul de prostie cronica. Poate am sa o fac, dar asta nu are importanta. Important este ca m-am trezit din starea asta de amageala cronica. Ce voi face, de aici incolo? Inca nu stiu…