Pe feisbuc, un domn, Bogdan Dan, probabil ca reactie la postarea mea, din dimineata asta, in care spuneam ca vajnicii coristi ai Armatei Rosii au fost inghititi de Marea Neagra, mi-a trimis un clip, in care corul respectiv canta Valurile Amurului. Probabil ca sa-mi demonstreze ce a pierdut omenirea… Iar la respectiva postare, altcineva, ma „tragea de urechi”, spunand ca cei care au pierit in accidentul asta sunt si ei, in primul rand, oameni – deh, Craciunul ar trebui sa ne faca mai buni, iubirea crestineasca ar trebui sa ne caluzeasca, si asa mai departe, nu-i asa? Ei bine, nu-i asa! Nu cand vine vorba de rusi!!!

Din punctul meu de vedere, sunt 143.439.832 prea multi rusi pe lume. Sa dea jos imputiciunea aia de Kremlin (ocupantii pot sa ramana sub ruine), sa instaureze o democratie si un stat de drept, sa se retraga din orice tara anexata prin forta, sa-si retraga toti „consilierii” din tarile „prietene”, sa-si asume crimele comunismului, asa cum Germania si-a asumat crimele nazismului, sa-si puna cenusa in cap, pentru tot raul facut de Rusia, in ultimele cateva sute de ani, si pe urma, pe langa faptul ca omenirea ar castiga (poate) 143.439.832 de oameni, am sa am timp sa gust arta ruseasca, de la Valurile Amurului, pana la proza lui Tolsotoi si Gogol.

P.S. Daca exista oameni care nu stiu care a fost ocupatia rusilor, in ultimele cateva sute de ani, putem sa incepem de la general rus Kuropatkin, care în memorandumul său trimis împăratului în anul 1900, spunea că: „în ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 de ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire”.

Mai jos, lista PRINCIPALELOR chestii pe care le-au dat rusii omenirii:

1558. Razboiul Livonian. A fost un război pentru teritoriile actualelor tari baltice si Belarus. Defensiv acest razboi nu poate fi numit nici chiar de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pura împotriva unui stat vecin.

1654. Războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina. Această poveste este plina de pete negre. Ucrainenii se intreaba si astazi cine l-a autorizat pe hatmanul cazacilor zaporojenilor Hmelnițki sa decida pentru întreaga Ucraina? Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrușevski, cel care a scris „Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s-a gândit la crearea unui stat comun cu Moscova. Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pana la dorința de „unire”…

1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare. Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuie să ocupe cetatea turceasca Azov. Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi războiul de apărare. Cu Turcia rusii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de teritoriu.

1700. Marele război cu Suedia. Temeiul – Rusia avea nevoie neaparata de acces la mare, deși rusii nu au fost niciodata vazuti la5 Marea Baltică. Pretextul traditional cu apararea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur si simplu ei nu erau acolo. Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit „pamant rusesc stramosesc”. Apoi au fost alipite alte teritorii „stramosesti” – Finlanda, tarile baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că rusi nu se gaseau acolo nici pomeniti.

1772-1775. Au fost trei divizari ale Poloniei. Prusia a propus împaratesei Ekaterina să imparta Polonia. Ea evident ca n-a refuzat. Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației țariste au fost denumite mai tarziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze. De fapt, nu era nimic mai mult decât rezistența populației la invazia unui agresor strain.

1783. Anexarea Crimeei – prima, ca tocmai au repetat povestea, nu demult. Numai un nebun ar putea numi acest moment istoric drept apărare. A fost agresiune pura, justificata de Rusia prin nevoia preîntâmpinării raidurilor Hanilor de Crimeea. Justificarea anexarii prin apararea crestinilor ortodocș nu poate fi folosita, in Crimeea acestia erau o minoritate absolută. Si, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea până la anexarea ruseasca, au fost alungati de acolo după capturarea peninsulei. Iata asa de mare grija fata de fratii crestini.

1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus. Se pare ca a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influenta Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar ca se pastreaza tacerea cu privire la Imereti. Ce s-a întâmplat cu acest regat și când el a devenit dintr-o dată parte a Imperiului Rus? Sau anexarea Georgiei pe bucati este o alta traditie ruseasca in regiune?

Războiul Crimeii 1853-1856. Ei bine, aici pare a fi un razboi de aparare. Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cand vorbesc despre acest razboi, istoricii rusi uita sa mentioneze ca, in paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani. Câteva puteri si-au unit fortele pentru a tine piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.

Rusia isi facuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe intre ei, ca Moscova efectua o alipire „pașnica”. Asa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.

Secolului XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei „apararii active”.

Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea. Oricine l-a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, insotit de genocidul populatiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, asa ca nu se poate vorbi de vreo alipire pasnica a Caucazului.

În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez. Despre acest razboi istoricilor sovietici nu le place să vorbească. A fost un eveniment ostoric complet șters din cărțile de istorie. Rusiei nu-i place să vorbească despre infrangeri.

1939. Armata muncitoresc-taraneasca a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei. Desigur, totul in scop de pace. Nici despre aceste pagini de istorie rusilor nu le place să-și amintească.

1939. Războiul sovieto-finlandez. Agresiva aramata finlandeza, cu 60 de tancuri, a atacat pașnica URSS, care intamplator avea la granita cu Finlanda 2.300 de tancuri. Evident ca lumea nu a crezut asa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l-a exclus din randul membrilor săi. Şi acest lucru este trecut cu vederea de istoriografia sovietică si ruseasca.

1940. Absolut „pașnică” anexarea țărilor baltice. Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanieni visau cu ochii deschis intrarea in frateasca Uniune Sovietică.

1941. Marele Război pentru Apărarea Patriei. În acest caz, aparent, razboiul este defensiv. Dar povestea e mai complicata. Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea unor state europene si proliferarea „revoluției proletare” comcomitent cu instaurarea dictaturii comuniste.

Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiza împotriva Germaniei. Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul miselesc. Și cum altfel – URSS se pregătea de ofensiva și şi-a luat-o în dinți. Istoricii rusi tac atunci cand este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei. Lipsa unor fortificatii la granita și concentrarea unui numar mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.

Următorii pasi de politică „pașnică” a URSS? In afara de transformarea Europei de Est intr-un lagar comunist? Pai, inabusirea revoltelor anticomuniste din Ungaria, în 1956, si din Cehoslovacia, în 1968.

1979. Afganistan. Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS în aceasta tara. Rusia de astăzi ar trebui să-şi ceară iertare pentru afganii uciși.

2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.

2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei. Ca si alta data in istoria sa, Rusia a atacat o tara vecina intr-un moment de slabicune.

Si acum, Siria. Cautati numarul OAMENILOR – barbati, femei, copii – ucisi in timpul ajutorului dat regimului Assad, de exemplu, in distrugerea orasului Alepo, si pe urma vorbim si despre tratarea rusilor cu omenie. Daca mai puteti!

 

P.P.S. Nu am zis nimic despre sustinerea tuturor regimurilor criminale din lume, facuta cu bani, armament, consilieri, sau chiar cu trupe deghizate…