TOP 10 TOP 5 TOP 2

Romanii au probleme. Mai multe decat talente, olimpici, intelectuali de varf, ori genii. Si asa cum oamenii talentati, olimpicii, elita intelectuala, ori geniile, reprezinta varfurile unui popor, si printre problemele romanilor exista unele care, de departe, sunt deasupra celorlalte. Initial, am vrut sa intocmesc un fel de TOP 10, cu aceste probleme de varf. Plecand insa de la ideea ca oamenii au tendinta sa citeasca, mai degraba, texte scurte, decat texte lungi, m-am gandit sa scurtez lista la doar cinci probleme. In final, am realizat ca si aceasta cifra este prea mare: toate celelalte probleme derivau din doar doua probleme, atat, si nimic mai mult.

Locul 2: AUTO-VICTIMIZAREA

Romanul s-a nascut victima. Nu poet, nu om liber, nu altceva. Orice s-ar intampla in viata lui, ALTII sunt de vina. Indiferent daca este vorba de mizeria de pe strada, atitudini toxice la locul de munca, salarii mici, ori o conducere dezastruoasa a tarii, vinovatii sunt, intotdeauna, altii, nu noi. Noi suntem victime. Victime ale mizerabililor care arunca gunoaie pe strada, ale vanzatorilor acri, ale coruptilor, ale sistemului de sanatate dezastruos, ale functionarilor nesimtiti si spagari, ale politicienilor corupti, ale unor oculte internationale, care vor sa ne distruga.

In special cand vine vorba de lucruri majore, atunci nici nu se pune problema ca noi, romanii, sa fim altceva decat victime. O natiune intreaga, in postura de victima. Suntem victima corporatiilor – sau a unor stare rauvoitoare, care ne taie padurile, ne iau petrolul si gazele, uzinele, granele, creierele, si banii din buzunar? Aparent, da, suntem o victima, ca natie. Dar lasand la o parte o intreaga campanie de manipulare si dezinformare, care incearca sa mute focusul societatii spre „dujmanul” care ne distruge, chiar daca asa ar fi, chiar suntem victime? Corporatiile astea, statele astea, opereaza in Romania prin intermediul fortei? Suntem un stat aflat sub ocupatie straina, caruia i-au fost amputate institutiile, si au fost inlocuite de un fel de Autoritate de Ocupatie? Sigur ca nu suntem! Tot ce se intampla in tara asta, se intampla in cadrul legilor votate de Parlament, sub obladuirea duverselor autoritati, de la cele guvernamentale, si pana la cele locale. Daca punem problema asa, devine evident ca aceste autoritati, si izvorul legilor care le permit sa distruga tara, respectiv Parlamentul, sunt vinovatii. Ca sa punem si o eticheta pe vinovatii astia, putem sa spunem „Parlamentul penal”, „Mocirla politica”, sau mai putin poetic, oligarhia neo-comunista, formata din infractori, si cu apucaturi dictatoriale.

Dar… Chiar suntem victima oligarhiei neo-comuniste? Aparent, da, suntem o victima, ca natie. Dar cine-i propulseaza pe nenoricitii astia la conducerea tarii? Cei 20% din electorat, care-i voteaza? Evident ca nu! Atunci, cine? Cei 65% care nu-si bat capul sa voteze, spunand ca nu au cu cine, dar care nu fac nimic pentru a infiinta si sustine niste partide care sa-i reorezinte? Sau cei 15% din electorat, care voteaza alte partide, nu paridul oligarhilor, nimic de zis, dar care, orbiti de idolatrie partizana, nu-si trag idolii politici de maneca, ca sa le atraga atentia ca transforma partidele alea in partide nefrecventabile, pentru 65% din electorat? Truismul care spune ca fiecare natie are exact conducatorii pe care-i merita, in Romania, pare sa fie mai valabila, decat oriunde in alta parte. Nu suntem victime, sunt proprii nostri calai. Mai ales ca, din atitudinea asta de auto-victimizare, decurge cea mai mare problema a romanilor: non-combatul.

Problema nr. 1: ATITUDINEA DE NON-COMBAT

De cate ori, atunci cand vorbim cu cei din jur, auzim: si ce vrei sa fac, eu, singur? Si din multitudinea asta de presupuse solitudini, se naste totul. Nu luam atitudine cand vedem un cetean, cu un catel, ce nu da doi bani pe ce lasa catelul lui pe strada, nu luam atitudine cand o vanzatoare, cu mutra acra si plictisita, incearca sa ne alunge din magazin, nu luam atitudine cand un functionar ne cere spaga, pentru a face corect, ce este platit sa faca, nu luam atitudine cand guvernantii isi bat joc de noi. De fapt, exprimarea corecta ar fi: singura atitudine pe care o luam, este cea de non-combat. Si luam atitudinea asta, in fircare zi, in fiecare minut al existentei noastre, si uneori, ca sa ne descarcam frustrarile, navalim pe retelele de socializare, ca sa revarsam acolo, din siguranta data de zidul lumii virtuale, ce ar trebui sa facem in viata reala.

Pe scurt, filozofia de viata a majoritatii romanilor suna cam asa:

Viata este grea, si lumea este rea, eu de ce sa fiu altfel, si mai ales, de ce sa lupt ca sa schimb ceva?

Evident, cel mai sigur mod de a nu schimba lucrurile din jurul nostru, este de a nu schimba nimic, de a sta inerti, acceptand, cu aerul de victima si atitudine de non-combat, orice. Si cand te gandesti cat de simplu ar fi…

„Nu va suparati, dar nu este normal sa nu strangeti ce lasa catelul dupa el!”

„Nu va suparati, dar am intrat in mazinul acesta sa cumpar ceva, si implicit, sa las niste bani, care vor contribui la salariul dumneavoastra, asa ca puteti, cel putin, sa zambiti!”

„Nu va suparati, dar nu cred ca sunteti platit (eventual, cu precizarea: DIN BANI PUBLICI, DECI SI AI MEI!) ca sa-mi faceti viata grea, ci ca sa ma ajutati sa rezolv o problema!”

„Nu va suparati, dragi guvernanti, dar nu plecam acasa, decat pentru a reveni maine, pana nu indepartati motivele nemultunirii noastre!”

Toate aceste fraze, toate aceste atitudini, usor de pronuntat, ar face o mare diferenta, si ar fi inceputul schimbarii. O schimbare pe care, daca o dorim, trebuie sa o declansam, prin tot ce facem, si mai ales, sa o cerem. Nu pe retelele de socializare, ci in viata reala.