Cateva ganduri, la 10 ani de la intrarea Romaniei in UE. Anglia si Brexit spun multe. Daca punem in paranteza temele xenofobe, alese pentru campania premergatoare referendumului, si analizam istoria Brexit, vom vedea ca Marea Britanie, in diferite moduri, a tras semnale de alarma, legate de modul aberant in care a fost gandita functionarea UE: un grup de birocrati care decid, nesupusi unui proces electoral, si care nici nu sunt, nici macar, rezultatul unei validari de catre Parlamentul European, fapt ce le-ar conferi o oarecare legitimitate de guvernare.
De aici, interferentele in afacerile interne ale tarilor componente au inceput sa fie sacaitoare, si gandite pe principiul patului lui Procust, de la cele mai importante, pana la cele minore. Nu intru in detalii, si nici nu comentez directivele cu implicatii economice, politice, ori sociale, dar va dau un exemplu de idiotenie izvorata de la Brussels: Comisia Europeana decide puterea maxima a motoarelor de aspirator, chestie care poate este ok in Italia, sa zicem, unde majoritatea pardoselilor sunt placate cu placi ceramice sau piatra, dar este o tampenie iritanta pentru UK, unde imensa majoritate a pardoselilor sunt mochetate.
Practic, Comisia Europeana a reusit sa instituie o centralizare de tip comunistoid, care distruge libertatea, de la cea economica si politica a statelor, si pana la cea individuala. Partea ingrijoratoare este ca manevrarea acestui consiliu, se face, preponderent, de la Berlin. Practic, Germania, mai ieri (la scara istorica) invinsa intr-un razboi monstruos, a reusit prin acest artificiu, sa obtina o mare parte din visul de a avea un Reich. Si daca privim din punctul asta de vedere, ideea de a forma o Armata Europeana, care sa inlocuiasca NATO, ca aparator al Europei, capata alt sens: o armata mare, era singurul lucru cu adevarat interzis Germaniei – la fel ca si Japoniei – prin tratatul de pace.
Ca sa fie lucrurile si mai complicate, tari occidentale care au fost intotdeauna cu o mare aplecaciune catre socialism si marxism, cum este Italia, de exemplu, prin acelasi Comisie Europeana, au inceput sa dea, din ce in ce mai mult, nuante marxiste politicii comunitare, si interne, si externe. Practic, avem un mix de marxism ortodox si marxism cultural, care distruge, incet si sigur, valorile Europei occidentale, de la cele crestine, si pana la cele ale libertatii, fie ca vorbim de cea a individului, ori de cea economica. Cazul unor asistente din Anglia, concediate pentru ca purtau cruciulita, si ofensau mediul „multicultural” in care munceau – si care au pierdut procesele care au urmat, inclusiv la CEDO – ar fi un exemplu bun, la fel cum este distorsionarea sensului unor cuvinte, care indiferent daca mergem la dictionarele oricaror limbi vorbite in Europa, sau la felul in care sunt intelese de juristi, de secole, nu mai au nici o legatura cu sensul dat de Comisia Europeana. Aici, cel mai simplu exemplu este cuvantul „public”, de la care se formeaza sintagma „spatiu public”, si care a fost atasata, ca eticheta, unor spatii absolut private, care chiar daca sunt puse la dispozitia unor clienti, in functie de interesele antrepenorului care detine, cu titlul de propietar, acel spatiu, nu sunt la dispozitia publicului, in sens larg.
Pe scurt, intre visul frumos de acum doua-trei decenii, si realitatea de astazi, a UE, este o distanta imensa. Partea trista, pentru Romania, este ca ne este infinit mai bine in UE, chit ca incepe sa semene a distopie, decat in afara ei, situatie in care ne-am prabusi economic, la stadiu de stat de lumea a treia, si institutional, la stadiu de autarhie balcanica. Desi, nu prea mai sunt sigur de ultima afirmatie…