TRECUT SI VIITOR

Avem un trecut incarcat de rele, si nu vorbesc de relele imputabile romanilor – avem si asa ceva, si inca multe… Suntem o tara la confluenta intereselor geo-strategice, care nu s-au schimbat prea mult, de la cele ale Imperiului Roman, care a decis, cu aproape doua mii de ani in urma, ca are nevoie de o zona-tampon, intre lumea civilizata, si barbarismul venit din Asia. Asa am fost, asa suntem, si asa o sa fim, pentru viitorul previzibil, asa ca am invatat sa supravietuim, sa ne adaptam, „sa ne facem frate cu dracu, pana trecem puntea”. Si tot trecem puntea asta, de aproape doua mii de ani.

De fapt, am trecut-o, atunci cand am fost, pentru a doua oara in istorie, in interiorul granitelor lumii civilizate, prin includerea in NATO. Dar, ca si prima data, atunci cand Traian a cucerit Dacia, si includerea de acum, este reversibila. Retragerea romana, retragerea americana, sunt lucruri care ne scapa de sub control. Una, cu secole in urma, s-a hotarat la Roma, intr-o perioada in care civilizatia occidentala regresa, se prabusea, roasa din interior. Cealalta, ipotetica – si destul de improbabila, dupa parerea mea – se poate hotara la Washington, tot intr-o perioada in care civilizatia occidentala regreseaza, dar hotararea asta, de data asta, poate fi, in oarecare masura, influentata si de diplomatia romaneasca. Care diplomatie, este condusa de o fosila vie a comunismului si a serviciilor secrete, a politiei politice securiste: Teodor Melescanu. Un om care priveste spre Rasaritul barbar, in loc sa priveasca spre Apusul civilizat.

Partea buna, de data asta, este ca desi nu ne-am schimbat mentalitatea, ca natie, si desi continuam sa ne-nfratim cu dracul pesedist – ca asa supravietuieste sistemul, hai sa fim realisti – am inceput sa aplicam chestia asta si in alt mod: folosim Occidentul ca sursa paleativa de bunastare individuala. Muncim „acolo”, ca sa construim in tara: o casa, poate o afacere, si un viitor mai bun, pentru copii. Cel putin, asa speram, si speranta asta este legata, direct, de existenta noastra in spatiul euro-atlantic. Asa ca, tot pentru un viitor previzibil, orice miscare a puterii, care ar periclita apartenenta la NATO si/sau UE, va provoca, fara indoiala, reactii extraordinar de dure, din partea societatii, pe langa care, 600.000 de lanterne de telefon, aprinse in strada, ar fi o adiere de vant. Dar asta nu inseamna ca nu putem sa avem surprize: puterea asta, sistemul asta, fiind sustinut de infractori, pentru folosul exclusiv al infractorilor, daca ajunge sa fie in pericol, poate avea reactii radicale.

Totusi, pe ansamblu, viitorul pare sa fie promitator: desi se chinuie sa moara, de 27 de ani, reminescentele comunismului nu mai au putere sa supravietuiasca mult. Ce vedem acum, aceasta intoarcere a pesedistilor, la anii 90, aceste incercari disperate, de a demola si ultima bruma de justitie independenta, pentru a putea fura cu impunitate, nu are cum sa aiba un final fericit. Ori reusesc, si atunci Romania o sa se prabuseasca economic si social, inca si mai jos decat este acum, ori nu reusesc, si atunci va fi nerentabil sa continue politica furtului, pur si simplu de frica puscariei. Sigur, in ambele variante, vor trece ani multi, si urati, pana Romania o sa scape de sechelele comunistoide. Dar o sa scape de ele, fara indoiala. Si pentru ca nu am nici o indoiala, in ce priveste aspectul asta, atunci cand vorbesc despre viitor, altele sunt lucrurile care ma ingrijoreaza.

In primul rand, cu sensibilitatea data de trecutul comunist al tarii mele, ma uit cu groaza la posibilitatea ca o alta forma de marxism, cel cultural, „liberal-progresist”, sa ia locul marxismului propovaduit de urmasii comunistilor. Este un pericol grav, pentru ca spre deosebire de marxismul comunist, care este caracterizat de violenta politica, marxismul cultural se instaureaza lent, in decenii, prin distrugerea culturii in care isi face cuib. Este ca o toxina lenta, ale carei efecte nu sunt letale, dar care zombifica societatea. Deja, importate din Occident, primele simptome au aparut: comunitati minoritare, dar extrem de vocale, care incearca sa schimbe intreaga societate, dupa chipul si asemanarea lor, in loc sa incerce sa se integreze ele in societate. Ramane de vazut cat si daca reusesc sa faca asta, pentru ca, spre deosebire de occidentali, unde deja au zombificat o intreaga generatie, in Europa orientala, o buna parte dintre noi avem anticorpii generati de deceniile de comunism, fie ca a fost fatis, sau cu masca umana, cum este cel post-decembrist. Si asta, poate ca o sa ajute, si o sa evitam mizeriile corectitudinii politice.

In al doilea rand, acelasi lucru, care-i ajuta, acum, pe multi romani, sa aiba o viata decenta, respectiv plecarea la munca, in Occident, pe viitor s-ar putea sa produca efecte grave, incalculabile. Cele 3-4 milioane de romani, care sunt acum plecati din tara, si mai ales, copii lor, sunt intr-o stare de echilibru precar, intre o intoarcere ipotetica, si o ramanere, definitiva, in Occident. Daca agonia sistemului comunistoid, oligarhic, din Romania, se va prelungi prea mult, majoritatea lor au in fata o singura optiune: stabilirea, definitiva, in strainatate. Si asa, copii lor, multi dintre ei nascuti in Occident, sau ajunsi acolo la varste fragede, nu percep Romanis ca fiind patria lor, si probabil nu se vor intoarce in tara – nu de alta, dar din punctul lor de vedere, ei NU au plecat din Romania… Asa cum am spus, efectele nu au cum sa fie benefice: cei care au reusit in Vest, sunt exact tipul de oameni care ar fi foarte importanti, in procesul de vindecare al Romaniei. Si scoatere brutala, din fondul genetic al unei natii, a circa 15-16% din populatie, si daca cei eliminati nu ar avea nimic special, are efecte grave, pe termen lung. Cu atat mai mult, daca cei eliminati sunt exact cei care nu s-au adaptat unui sistem corupt si corupator. Exista sansa ca respectiva natie, in timp – foarte lung – sa compenseze aceasta pierdere. Dar, tot asa de bine, poate intra intr-un declin, ireversibil.Ramane de vazut, ce si cum o sa aduca viitorul. Pana atunci, ramanem cu „oile” noastre: Mragnea ot Teldrum, Mulguta, Puie Monta, ori Tariceanu. Plus tartorul batran: Iliescu – chiar, ce se mai aude cu drumul astuia spre puscarie?

Lasă un răspuns